Ultimul capitol demontează, cu ironie și referințe istorice, pretinsa existență istorică a lui Iisus Hristos și arată lipsa totală a surselor contemporane, comparând zămislirea legendelor creștine cu geneza altor mitologii.

Apariția pe malul lacului și multiplicarea peștilor, desemnarea lui Petru ca păstor al turmei, apoi "înălțarea" simbolică în fața discipolilor.

Apostolii întâmpină vestea Învierii cu neîncredere și ironie față de Magdalena. Iisus li se arată, mănâncă cu ei și îi înzestrează cu daruri spirituale. Toma, scepticul, crede doar după ce verifică rănile lui Hristos, care laudă credința fără dovezi directe. Scena ilustrează contradicțiile și reacțiile umane din jurul miracolului central al creștinismului.

Iisus e înmormântat în grădina lui Iosif din Arimateea, iar mormântul este păzit și sigilat. Dimineața Învierii, femeile vin să ungă trupul, piatra este dată la o parte de un înger, iar Iisus îi apare Magdalenei ca grădinar. Relatările evangheliștilor se contrazic. Gardienii mormântului primesc bani să mintă despre dispariția trupului.

Nicodim și Iosif din Arimateea, convinși de divinitatea lui Iisus după miracolul morților înviați, obțin trupul acestuia de la Pilat. Îl îmbălsămează grăbit, pregătind mormântarea înainte de sâmbătă. În paralel, sufletul lui Iisus coboară în iad, unde îi eliberează pe „drepții” Vechiului Testament. Resurecția este iminentă.

Scena crucificării este prezentată cu ironie și critică teologică, punând accent pe incoerența dogmei păcatului originar, pe reacțiile mulțimii și pe diferențele dintre evangheliști. Sunt redate miracolele care au însoțit moartea lui Iisus: întuneric, cutremur, morți reînviați, urmate de o tăcere universală asupra evenimentului.

Drumul lui Iisus spre Golgota, prăbușirea sub cruce, intervenția forțată a lui Simion din Cirena, episodul femeilor plângătoare și legenda Veronicăi, refuzul vinului cu smirnă și crucificarea cu inscripția de deasupra capului conturează ultimele momente înaintea supliciului.