Iisus e înmormântat în grădina lui Iosif din Arimateea, iar mormântul este păzit și sigilat. Dimineața Învierii, femeile vin să ungă trupul, piatra este dată la o parte de un înger, iar Iisus îi apare Magdalenei ca grădinar. Relatările evangheliștilor se contrazic. Gardienii mormântului primesc bani să mintă despre dispariția trupului.

Nicodim și Iosif din Arimateea, convinși de divinitatea lui Iisus după miracolul morților înviați, obțin trupul acestuia de la Pilat. Îl îmbălsămează grăbit, pregătind mormântarea înainte de sâmbătă. În paralel, sufletul lui Iisus coboară în iad, unde îi eliberează pe „drepții” Vechiului Testament. Resurecția este iminentă.

Scena crucificării este prezentată cu ironie și critică teologică, punând accent pe incoerența dogmei păcatului originar, pe reacțiile mulțimii și pe diferențele dintre evangheliști. Sunt redate miracolele care au însoțit moartea lui Iisus: întuneric, cutremur, morți reînviați, urmate de o tăcere universală asupra evenimentului.

Drumul lui Iisus spre Golgota, prăbușirea sub cruce, intervenția forțată a lui Simion din Cirena, episodul femeilor plângătoare și legenda Veronicăi, refuzul vinului cu smirnă și crucificarea cu inscripția de deasupra capului conturează ultimele momente înaintea supliciului.

Iisus este dus de la Anna la Caiafa pentru judecată în fața Sanhedrinului, acuzat de blasfemie, iar soldații îl supun batjocurii și violenței. Dialoguri, scene de umilință și gesturi teatrale ale marelui preot marchează începutul patimilor.

În grădina Ghetsimani, Iuda îl trădează pe Iisus cu un sărut, soldații îl prind după ce El își arată puterea, iar Petru, în zadar zelos, rănește pe Malchus. Apostolii fug, lăsându-l singur în fața arestării.

Iisus se retrage în Grădina Ghetsimani, unde se roagă Domnului său într-o luptă între frică omenească și supunere divină. Îngerul îi aduce cupa suferinței, discipolii dorm, iar Unsul, singur, își acceptă destinul cu o senină resemnare.