Un inorog stă pe coroana unui copac pe care este scris numele „Maria”. Unicornul simbolizează pe Iisus Hristos, care, asemenea inorogului, este un miracol și un mister al naturii, putând fi îmblânzit doar de o fecioară. Inscripția „Nu va cădea niciodată” subliniază unitatea definitivă dintre Hristos și Maria. Copacul, reprezentare a Mariei, sugerează perseverența și iubirea maternă; mai specific, arată că Maria, prin intimitatea cu Iisus și prin sfințenia derivată din El, îl face pe Iisus vizibil și atrage atenția oamenilor asupra Lui, nu asupra ei.
Povestea ne prezintă vânători care urmăresc să captureze un inorog. La castelul unui lord local se formează un grup de vânătoare compus din cercetași, câini, vânători și servitori. Pornesc spre pădure, dar inorogul este prea rapid, prea sălbatic, prea puternic ca să fie prins. Așa că folosesc o metodă diferită: o fată virgină este dusă într-o grădină închisă de lângă castel, unde se așază la umbra unui stejar. Când inorogul o vede pe fecioară, este imediat atras, caută să scape de vânători și se așază liniștit cu capul în poala fetei. Astfel vânătorii reușesc să se apropie, să-l prindă și să-l ducă în castel.
Semnificația poveștii se clarifică dacă înțelegem originile ei. Istoria nu cunoaște exact sursa legendei, dar este probabil inspirată de animale precum tauri sălbatici sau rinoceri din Persia, India sau Tibet, în vremuri precreștine. Călătorii care au venit în Europa din India au adus povești despre un animal fantastic cu corp de cal, picioare de bivol și un corn lung, descris încă din 389 î.Hr. de Ctesias. În secolul al II-lea d.Hr. a apărut „Physiologus”, o carte influentă în Antichitate și Evul Mediu, care descrie unicornul ca fiind îmblânzit de o virgină. Important de menționat: pentru greci, inorogul nu era o creatură mitologică, ci un animal real.
A doua sursă este Biblia ebraică: animalul re’em apare în șapte pasaje din Vechiul Testament, întotdeauna asociat cu puterea. În Septuaginta (aprox. 70 î.Hr.), re’em este tradus cu „monoceros” (unicorn), iar în Vulgata din secolul IV apare „unicornis”. Traducătorii Bibliei King James au păstrat termenul „unicorn”. Astfel, în Evul Mediu, unicornul era considerat un animal real pomenit în Scriptură.
În Evul Mediu, cele două surse — legendele grecești și traducerile biblice — au fost combinate în artă și teologie creștină. Povestea unicornului și a virginei a fost transformată într-o alegorie a Bunei Vestiri: unicornul, simbol al puterii, îl reprezintă pe Hristos, fecioara este Sfânta Maria, iar vânătorii sunt arhanghelii sau cei care îl conduc pe Hristos către Maria. Povestea capătă astfel o semnificație profund creștină, exprimată vizual în faimoasele tapiserii „Vânătoarea Unicornului” din secolul XV, dar și în bestiarele medievale care includ descrieri și ilustrații ale unicornului cu această poveste.
Mai mult, pentru că se credea că un corn de unicorn poate purifica apele otrăvite, legenda a fost interpretată și ca o alegorie a Patimilor lui Hristos: unicornul își introduce cornul în apele otrăvite (simbol al păcatului) pentru a le curăța, iar capturarea lui reprezintă arestarea, judecata și răstignirea lui Iisus, fecioara sugerând suferința Mariei. Alte interpretări văd povestea ca simbol al iubirii romantice, unicornul fiind un îndrăgostit atras irezistibil de iubita sa virgină.
Chiar dacă analogia cu Buna Vestire sau Patimile lui Hristos nu este perfectă, adaptarea acestei legende păgâne în context creștin reflectă atât creativitatea, cât și evlavia medievală față de Maria. Astăzi, știm că unicornul biblic nu a existat: traducerile moderne, bazate pe cercetare științifică, traduc re’em prin „bour” sau „taur sălbatic”. Totuși, povestea unicornului și a virginei rămâne o mărturie a devotamentului față de Maria și un exemplu de cum miturile precreștine au fost reinterpretate pentru a servi credinței.
