CAPITOLUL 55 – Pentru 37 de franci și 50 de centime
Fir-aș…! Doamne, iartă-mă!.. E scandalos la culme!…”
Acestea erau exclamațiile pe care le scoteau în cor prinții preoților, fariseii și partizanii lui Irod, reuniți în palatul lui Caiafa.
Era într-o miercuri, a doua zi după marele potop de blesteme.
Mai ales fariseilor nu le ieșea din minte apelativul „mâncători de cămile” și nu puteau digera expresia „morminte de oase și viermi”.
– S-au împlinit trei ani, zise unul înalt și uscat, de când ne întâlnim separat, în grupuri, și deliberăm pentru arestarea acestui nenorocit de Iisus.
Mă întreb la ce ne folosesc aceste dezbateri, dacă Iisus e tot în libertate.
Pronunță aceste cuvinte cu amărăciune.
– Am face mai bine să deliberăm mai puțin și să acționăm mai mult, îi întări spusele un bătrân cu vocea spartă.
– Așa e! Așa e! – insistară și alții.
Caiafa, care prezida în calitatea lui de mare preot al anului în curs, solicită puțină liniște.
– Domnilor, în mod cert, acțiunea are avantajele ei; dar trebuie condusă cu înțelepciune.
Toate rezoluțiile pe care le-am dat până acum dovedesc preocuparea noastră constantă de a lua măsuri, după cum permanentele amânări ale executării acestor măsuri ne dovedesc toleranța și indulgența.
Am demonstrat cu succes că am fost niște oameni generoși, care au știut să-și împace datoria cu o largă mărinimie.
Astăzi, răbdarea noastră a ajuns la capăt; instigatorul și blasfemiatorul Iisus a abuzat peste măsură de îngăduința noastră.
Vom lua o decizie irevocabilă, care de data aceasta nu va mai fi supusă niciunei amânări, sub niciun pretext.
– Foarte bine! Foarte bine! – strigă adunarea în unanimitate, în afară de Nicodim, care adoptase abținerea totală, ca linie de conduită.
– Dorește cineva să ia cuvântul? – întrebă președintele Caiafa.
Se ridică un fariseu.
– Vorbește!
După ce tuși și scuipă, fariseul își începu rechizitoriul:
Domnilor, aceasta este ultima probă că avem de-a face cu un agitator dintre cei mai periculoși.
Prin extravaganțele lui, a reușit să-și creeze o grupare de pușlamale și de naivi, unii atrași din viciu și alții din prostie.
Acești ticăloși și nerozi alcătuiesc o mică trupă, care a devenit astăzi un pericol pentru liniștea publică, dar care, în mod sigur, va înceta să mai fie, deîndată ce nu-l vor mai avea pe șeful lor.
Prin urmare, toate eforturile noastre trebuie să se îndrepte rapid către acest instigator, pentru a nu trezi bănuielile bandei.
Odată ce-l vom reține, conturile cu el vor fi reglate; căci nu există crime și delicte prevăzute de legile noastre pe care ciudatul acesta să nu le fi comis.
– Așa e! Perfect!
– De la articolele din codul nostru, care-i pedepsesc pe profitorii credulității populare, ducându-i în eroare, și până la cele care-i condamnă pe rebelii vinovați de racolare, a violat toate legile noastre.
Actul de acuzare împotriva lui va fi ușor de redactat:
adunări clandestine cu port de arme la vedere sau ascunse, manifestații gălăgioase, societate secretă, activități menite să tulbure pacea publică, vagabondaj, port de insigne și de simboluri destinate a propaga spiritul de rebeliune, cerșetorie, acte de violență, provocare la delicte, stârnirea urii și a disprețului față de autoritățile constituite, atribuire de false identități, ultraj la adresa moralei publice și religioase, îndemn la desfrâu, îndemn la ură și dispreț între cetățeni, furturi, escrocherii, ultragierea parohilor Bisericii, zeflemisirea religiei recunoscute de stat, atacuri la proprietate, atacuri la familie, tentative de răsturnare a guvernului, apologia unor fapte calificate drept crime, atingerea libertății comerțului, împiedicarea și opunerea la înfăptuirea Legii etc.
Să hotărâm deci, domnilor, ca, odată terminate sărbătorile Paștelui, numitul Iisus să fie arestat fără întârziere și fără amânare. Am zis.
Oratorul luă loc în mijlocul aplauzelor auditoriului, iar Caiafa îi mulțumi în numele tuturor.
– Ai exprimat sentimentele întregii adunări; primește felicitările noastre cele mai călduroase.
Nu cred că cineva ar vrea să răspundă argumentației dumitale atât de logice; supun deci la vot această propunere.
– Da! Scrutinul! Scrutinul!
– Prin urmare, cei care sunt de părere că numitul Iisus trebuie arestat imediat după Paște, pentru a fi predat tribunalelor competente, să voteze pe buletine „pentru”.
Dacă, prin absurd, unii dintre noi nu găsesc nicio crimă în actele numitului Iisus, să voteze pe buletine „împotrivă”.
Aprozii palatului pontifical făcură să circule urnele și, câteva momente mai târziu, președintele Caiafa proclamă rezultatul scrutinului:
Propunere vizând arestarea numitului Iisus imediat după Paște:
Membri prezenți: 247
Votanți: 247
Pentru: 246
Împotrivă: 0
Abțineri: 1
Nu mai trebuie să spunem că buletinul alb era al lui Nicodim.
Această dezbatere nu mai fusese una confuză, ca precedentele; ea avea o concluzie foarte fermă.
Sarcina de a ordona executarea deciziei fu încredințată marelui preot.
Erau pe punctul de a se despărți când un căpitan de gărzi solicită să fie ascultat de consiliu.
Aducea, spunea el, o știre de o importanță extremă. Fiecare își reluă locul în scaun.
– Căpitane, întrebă Caiafa, ceea ce ai să ne spui are legătură cu numitul Iisus?
– Ezact, domnule președinte.
– După cum vezi, în momentul acesta numai actele acestui răzvrătit ne preocupă. Vorbește, deci.
– Dom’le președinte, de mai multe ori ne-ai însărcinat, pe camarazii mei și pe mine, să-l arestăm pe numitul Iisus. Cunoști motivele care ne-au împiedicat până în prezent să ne conformăm ordinelor dumitale, nu-i așa?
– Perfect. V-ați dus la el animați de cele mai bune intenții; dar ați ajuns întotdeauna într-un moment în care își debita discursurile. V-ați lăsat subjugați de vorbăria lui, ca și restul compatrioților noștri mai puțin instruiți, și ați uitat să vă îndepliniți mandatul… Dar e inutil să mai pomenești de asta, având în vedere că ne-ai promis că vei acționa cu prima ocazie ce se va ivi.
– Prima ocaze, așa e, dom’le președinte… Doar că, dă-mi voie la o mică esplicație… Nu numa’ din cauza asta ne-am lăsat conjugați de vorbăria lui, cum zici…
– Subjugați.
– Poftim?
– V-ați lăsat subjugați.
– Subjugați, conjugați, totuna… Ziceam deci, cu tot respectu’, că din moment ce ne-ai recomandat să evităm scandalul, ne-am codit să operăm arestarea delincventului, văzând că se găsea înconjurat de o mulțime relativ numeroasă și pe care putea s-o ațâțe prin mijloace imprevizibile, totuși…
– Spune-ne faptul care te-a adus astăzi aici.
– Chiar așa, dom’le președinte. Ajung și-acolo mintenaș… Ziceam deci, cu tot respectu’ și pentru onorabila adunare, că totuși momentul este favorabil, ca să nu zic propice…
– Vrei să-l arestezi pe Iisus în plină sărbătoare de Paște?
– Ezact, domnu’ președinte, adică nu… E un clenci aici…
– Explică-te și fii scurt.
– Ezact, domnu’ președinte… Deci e unu’ din bandă…
– Din care bandă?
– Din banda numitului Iisus, ce naiba!
– Ei bine?
– Este unu’, zic… deci zic… care se oferă să ni-l dea pe delincvent chiar mâine sau poimâine, dacă vreți, în momentul când o să fie departe de mulțime, adică la domiciliul lui… adică nu la domiciliul lui, pentru că n-are… vreau să zic departe de orice scandal, pe dealul unde locuiește… adică nu chiar locuiește acolo… În sfârșit, suficient, înțeleg eu…
– Te înțelegem și noi, căpitane.
– Mulțumesc, dom’le președinte.
Caiafa se întoarse spre adunare:
– Ce părere aveți?
– Dacă există posibilitatea de a-l aresta pe Iisus imediat și fără scandal, zise un sanhedrit, trebuie s-o facem; dar mai înainte, să convenim să-l ascultăm pe omul din bandă care se oferă să-l dea pe șeful lui pe mâna justiției.
– Este și părerea mea, spuse Caiafa.
– Omul e aici, îi anunță căpitanul gărzilor.
– Adu-l înăuntru.
Omul fu introdus.
– Cum te numești? întrebă Caiafa.
– Iuda, la dispoziția dumitale.
– Faci parte din societatea numitului Iisus?
– Sunt unul din cei 12 pe care-i numește apostolii lui.
– Care este motivul care te determină să te desparți de el?
– Să vedeți… M-am înrolat în grupul lui fiind dornic de independență. Discursurile lui îmi plăceau; ne promitea o viață fără griji și foarte fericită… De-atunci încoace, am observat că omul nu-i decât un șarlatan…
Și-apoi, de mai multe ori, ne-a îndemnat să mâncăm din carnea lui și să bem din sângele lui, și asta m-a dezgustat… Acum văd limpede că individul conspiră, că ar vrea să fie numit rege al Israelului, în locul suveranului nostru respectat, Maiestatea Sa, Irod…
Eu unul nu vreau să fac parte dintr-o insurecție, mai ales că trebuie să fii orb ca să nu vezi că toate astea vor sfârși prost… Pe lângă asta, ne pune să comitem adevărate furturi… Nu mai târziu de duminică ne-a făcut părtași la o pungășie.
– O pungășie?
– Da, un măgar pe care l-a furat ca să-și facă intrarea în Ierusalim.
– Cum, acel măgar nu era al lui?
– Dar ce, posedă el ceva?… Acest măgar a fost șterpelit dintr-un sat…
Așadar eu, înțelegeți, m-am săturat de toate mișmașurile astea și, pentru că, la urma urmei, cred că e de datoria mea să-i fac un serviciu guvernului, mă ofer să vă indic refugiul lui, și chiar să conduc acolo o trupă de gărzi ale Templului, fie la căderea nopții, fie la ivirea zorilor, pentru ca această treabă să nu mai dureze.
– Iuda, noi îți suntem recunoscători pentru ofertă și o acceptăm cu entuziasm.
– Vă rog să fiți convinși că numai dorința de a-mi repara greșeala și de a înlesni aplicarea legii…
– Am înțeles. Cât vrei pentru osteneala ta?
– Oh! domnilor, cum vă puteți gândi…
– Orice serviciu merită răsplătit. La cât estimezi…?
– Mă gândesc că… 40 de șekeli…
– Ei, să nu exagerăm. Un sclav obișnuit este cotat în prezent la 80 de șekeli. Mi se pare că un criminal ca Iisus valorează cel mult un sfert dintr-un sclav. Să zicem 20 de șekeli.
– O să fiu înțelegător, domnilor. Să mai punem jumătate.
– Atunci, 30 de șekeli?
– Perfect.
– Ei bine, afacerea e încheiată.
– Când o să primesc această mică sumă?
– Treci pe la casierie, o să fii plătit pe loc.
Cinci minute mai târziu, Iuda își vâra în buzunar cei 30 de șekeli.
Un șekel valorând 1 franc și 25 de centime în moneda noastră, domnul Iisus fusese deci estimat la 37,50 franci.
(Matei, XXVI, 1-5, 14-16; Marcu, XIV, 1-2, 10-11; Luca, XXII, 1-6)
