CAPITOLUL 2 – Precursorul
Odată serviciul terminat, Zaharia reveni degrabă la Youttah.
În scurt timp, burta respectabilei preotese începu să se bombeze.
Acest fapt puse în mişcare toate limbile comunității — exceptând limba soţului ei, care nu mai funcționa deloc.
Și nu era doar mut, bietul Zaharia. Ghinionul făcu să devină și surd, chiar dacă asta nu fusese prevăzut în program.
Totuși, deşi surd, își dădea seama că oamenii se distrau pe seama faptului că doamna Elisabeta se afla brusc într-o postură… interesantă.
Aşa că, în timpul ultimelor cinci luni de sarcină, o ţinu ascunsă.
„Nimic mai natural decât această retragere”, spun teologii catolici.
„El decise s-o ferească de privirile răuvoitoare ale oamenilor, care se minunau de această concepţie nesperată.”
Într-adevăr, nimic nu era mai minunat.
La momentul potrivit, Elisabeta aduse pe lume un copil frumos, pe care moaşa îl declară de sex masculin.
Profeţia îngerului se adeverea; dar nu în întregime.
Căci, potrivit spuselor lui Gabriel, în momentul naşterii copilului, Zaharia ar fi trebuit să-şi recapete vocea.
Aș! El rămase la fel de surd şi mut ca mai înainte.
Bunul Dumnezeu-Tatăl dorea ca minunea să se petreacă în public.
La ce bun să faci minuni în cerc restrâns?
Așa că Zaharia continuă să fie surdo-mut până în ziua ceremoniei religioase care, la evrei, urmează naşterii oricărui băiat: circumcizia.
La opt zile după ce micul Ioan – acesta era numele impus de înger – îşi făcuse apariţia pe lume, fu dus la Templu şi suferi operaţia chirurgicală care ţine loc de botez la evrei şi musulmani.
Brusc, Zaharia strigă:
– „Ah!… ah!… ah!… În sfârşit! Prieteni, pot vorbi! Vorbesc!”
Și, ca să recupereze cele nouă luni de tăcere, se puse imediat pe recitat un imn lung, compoziţie proprie, în care celebra gloria lui Iehova-Savaot.
Acest imn de revelație trebuie citit; merită!
Îl regăsim chiar în Evanghelie.
„Binecuvântat fie Domnul,
binecuvântat fie Dumnezeul lui Israel,
pentru că el a vegheat şi-şi va mântui poporul.
În familia lui David, în familia mea,
Domnul a făcut să crească un corn,
și acest corn va fi salvarea noastră…”
(Luca 1:68-69)
Textual. Nu inventez nimic.
Dar să nu-l judecăm prea aspru pe Zaharia, din moment ce era atât de încântat de cornul lui.
Micuţul Ioan fu crescut de mama lui şi de Zaharia cu o grijă deosebită.
De notat însă un detaliu curios: băiatul fugea cât putea de des din casa părintească și, în loc să meargă la şcoală, se ducea pe câmp.
Acolo, vorbea singur ore în şir.
După cum vedem, nu e niciun dubiu că Ioan era cu adevărat precursorul lui Mesia, pe care poporul evreu îl aştepta.
Când şi cum se va naşte acest Mesia?
Este ceea ce urmează să vedem fără întârziere.
