Soarele și Luna oprite pentru un măcel
Aproape toată lumea a auzit măcar o dată că „Iosua a oprit soarele”. În predici, povestea sună ca o dovadă de credință: dacă te rogi cum trebuie, Dumnezeu poate opri și soarele pentru tine. Dar dacă citești tot capitolul 10 din Iosua Navi, dai de un amănunt pe care predicile îl sar. Soarele nu s-a oprit pentru un bolnav, pentru un copil pierdut sau pentru un oraș înfometat. S-a oprit ca o armată să aibă destulă lumină să-și termine treaba.
Ce s-a întâmplat
Capitolul 10 nu pornește din senin. Israeliții tocmai trecuseră Iordanul. La Ierihon „au dat junghierii tot ce era în cetate: bărbați și femei și tineri și bătrâni și boi și oi și asini” (Iosua Navi 6:21). Cetatea Ai a avut aceeași soartă. Locuitorii Ghibeonului, speriați, au recurs la un șiretlic: s-au dat drept oameni veniți de foarte departe și au obținut un legământ de pace. Când s-a aflat că sunt de fapt vecini, au scăpat cu viață, dar Iosua i-a blestemat: „Să nu încetați de a fi în robie, ca tăietori de lemne și cărători de apă pentru casa Dumnezeului meu” (9:23).
Aici intră în scenă Adoni-Țedec, regele Ierusalimului. Cheamă alți patru regi amorei — din Hebron, Iarmut, Lachiș și Eglon — și atacă Ghibeonul, pentru că acesta „s-a supus lui Iosua” (10:4). Ghibeoniții trimit repede după ajutor: „Să nu-ți iei mâna de deasupra robilor tăi!” (10:6).
Iosua pornește după un marș de o noapte, iar Dumnezeu îl liniștește dinainte: „Nu te teme de ei, că i-am dat în mâinile tale” (10:8). Din acest punct, Dumnezeu face cea mai mare parte din treabă. El îi sperie pe amorei, El „i-a învins pe ei Domnul cu înfrângere grea la Ghibeon, și i-a urmărit” (10:10). Iar când aceștia fug pe coasta de la Bet-Horon, Domnul aruncă din cer grindină mare peste ei, și „cei ce au murit de grindină au fost mai mulți decât cei uciși de fiii lui Israel cu sabia în luptă” (10:11).
Urmează scena celebră. Iosua strigă în fața poporului: „Stai, soare, deasupra Ghibeonului, și tu, lună, oprește-te deasupra văii Aialon!” (10:12). Și soarele se oprește „până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmașilor lor”, rămânând pe cer aproape toată ziua (10:13). Autorul trage singur concluzia: „n-a mai fost nici înainte, nici după aceea, o astfel de zi în care Domnul să asculte așa glasul omului” (10:14).
Capitolul nu se oprește aici. Cei cinci regi sunt prinși într-o peșteră la Macheda. Iosua le cere căpeteniilor: „Apropiați-vă și puneți-vă picioarele pe grumajii regilor acestora!” (10:24). Apoi îi ucide și îi lasă spânzurați până seara (10:26). După ei vin, pe rând, cetățile, iar textul repetă aceeași formulă ca pe o ștampilă, până la versetul 40: Iosua „n-a lăsat să scape nimeni, ci a omorât toată suflarea, cum poruncise Domnul Dumnezeul lui Israel”.
O morală greu de înghițit
Dumnezeu nu doar binecuvântează războiul: se implică activ. Nu e povestea unui popor care luptă și se roagă să aibă noroc. Textul spune limpede cine sperie dușmanul, cine îl urmărește și cine omoară cei mai mulți oameni. Iar grindina are o precizie ciudată: lovește amoreii care fug, nu și pe israeliții care aleargă după ei pe același drum.
Cea mai mare minune, pentru cea mai urâtă cerere. Oprirea soarelui e una dintre cele mai mari minuni din Vechiul Testament. Iar autorul o laudă tocmai pentru că atunci Dumnezeu a ascultat de un om ca niciodată. Numai că omul nu cerea vindecare, ploaie sau pâine. Cerea timp. Timp ca să-i ajungă din urmă pe cei care fugeau.
Învinșii erau condamnați dinainte. „I-am dat în mâinile tale” se spune înainte de luptă. Soldații amorei nu aveau nicio șansă, iar după ei au venit cetăți întregi, cu „toată suflarea”. Ce vină aveau oamenii de rând din Lachiș sau din Hebron pentru alianța făcută de regii lor?
Ghibeonul, salvat ca să rămână rob. Singurii canaaneni care scapă sunt cei care mint. Iar premiul lor e robia pe viață. Pentru ei Dumnezeu oprește soarele — dar nu-i scoate din robie. Îi salvează ca să aibă cine căra în continuare apă pentru altar.
Ce spune istoria din afara Bibliei?
Fapt: Iosua nu apare în nicio sursă din afara Bibliei. Nici el, nici bătălia de la Ghibeon, nici regele Adoni-Țedec. Avem totuși documente reale din Canaanul acelor secole: scrisorile de la Amarna, corespondența regilor locali cu faraonul, din secolul al XIV-lea î.e.n. Printre ele sunt scrisori ale unui rege al Ierusalimului. Numele lui e însă Abdi-Heba, iar el se plânge de bande de „habiru”, pe care unii apologeți i-au legat de evrei. Cercetătorii văd azi în habiru o categorie socială — fugari, mercenari, oameni fără stăpân —, nu un popor anume.
Fapt arheologic (poziția majoritară): cetățile din povestea lui Iosua nu ies bine la săpături. La Ierihon, Kathleen Kenyon a arătat în anii ’50 că cetatea fortificată a fost distrusă pe la 1550 î.e.n., cu mult înainte de orice dată propusă pentru Iosua; în perioada care ar conta, locul era aproape gol. Ai (situl et-Tell) a fost părăsit de pe la 2400 până pe la 1200 î.e.n. Chiar numele „Ai” înseamnă, în ebraică, „ruina”. La Ghibeon (el-Jib), unde pe toartele unor vase de mai târziu s-a găsit chiar numele orașului, arheologul James Pritchard a săpat între 1956 și 1962. A găsit câteva morminte din epoca respectivă, dar nicio urmă a „cetății mari” din 10:2. Detaliu savuros: și-a intitulat cartea despre săpături Gibeon, Where the Sun Stood Still. Câțiva cercetători conservatori, ca Bryant Wood, au propus alte datări pentru Ierihon și alt sit pentru Ai, dar majoritatea arheologilor nu le-au acceptat.
Interpretare majoritară: Cartea lui Iosua face parte din așa-numita „istorie deuteronomistă”, scrisă și redactată în secolele VII–VI î.e.n., la câteva secole după evenimentele povestite. Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman (The Bible Unearthed) citesc povestea cuceririi mai degrabă ca pe un program politic din vremea regelui Iosia decât ca pe o cronică. William Dever și alți arheologi arată că primii israeliți par să se fi format mai ales din populația locală a Canaanului, nu dintr-o armată venită din pustiu. Stela faraonului Merneptah, de la sfârșitul secolului al XIII-lea î.e.n., pomenește „Israel” ca grup în Canaan — dar nu spune nimic despre vreo cucerire.
Despre soarele oprit: chiar textul își arată sursa: „Oare nu de aceea se scrie în Cartea Dreptului” (10:13). E o culegere pierdută de cântece, citată și la David (2 Regi 1:18). Mulți cercetători cred că versurile despre soare erau poezie de război, pe care naratorul de mai târziu le-a luat literal. Și fizica e de partea lor: ca soarele să „stea” pe cer, ar trebui să se oprească Pământul, care la latitudinea Israelului se rotește cu peste 1.400 de kilometri pe oră. Autorul nu avea de unde să știe asta — credea, ca toți oamenii vremii lui, că soarele se mișcă. Tocmai de aceea versetul a fost folosit împotriva lui Galileo: dacă Iosua a oprit soarele, înseamnă că soarele se mișcă. Galileo a trebuit să-l explice în 1615, într-o scrisoare către Marea Ducesă Christina de Lorena, iar în 1616 teologii Inchiziției au declarat eretică ideea unui soare nemișcat în centrul lumii.
Ipoteză (discutată, nu demonstrată): în 2017, Colin Humphreys și Graeme Waddington au propus că textul ar descrie de fapt o eclipsă inelară de soare, din 30 octombrie 1207 î.e.n. Criticii au observat că o eclipsă întunecă cerul pentru scurt timp, nu prelungește ziua — iar asta nu rezolvă oricum problema cetăților care lipsesc.
Un popor ales — dar cu ce preț?
În capitolul acesta, singura „vină” a amoreilor e că au atacat Ghibeonul. Pentru asta mor nu doar soldații, ci cetăți întregi, cu „toată suflarea”. În toată cartea, vina canaaneilor e mai ales că trăiau pe un pământ promis altcuiva. Dacă asta ajunge ca un oraș să fie șters de pe hartă, ce mai înseamnă cuvântul „vină”?
Nici poporul ales nu scapă. Cu trei capitole înainte, un singur om, Acan, ia din prada Ierihonului o haină, niște argint și un drug de aur. Pentru furtul lui mor treizeci și șase de israeliți la Ai (7:5), iar Acan e scos din tabără cu fiii și fiicele lui, cu animalele și cu cortul: „toți Israeliții i-au ucis cu pietre și, după ce i-au ucis cu pietre, i-au ars cu foc” (7:25). Regula pare aceeași peste tot: greșește unul, plătesc toți. La amorei greșește regele și moare cetatea. La Israel greșește tatăl și mor copiii.
Întreabă-te: dacă Dumnezeu poate opri soarele, de ce nu oprește războiul? De ce cea mai mare minune a Lui aduce mai multe ore de ucis, nu mai puține? Iar dacă, așa cum spune textul, „Domnul lupta pentru Israel”, mai e El Dumnezeul tuturor oamenilor — sau doar zeul de război al unui trib?
Citește mai departe
Întrebări ca acestea — despre un Dumnezeu care alege o tabără și apoi numește măcelul „izbândă” — sunt puse față în față în romanul meu Un ateu în Rai. Ediția tipărită se comandă de pe bookbite.ro. Dacă preferi varianta scurtă, clipul de 60 de secunde al acestui episod e pe TikTok — link mai jos.
Surse:
- Biblia Ortodoxă (traducerea sinodală), Iosua Navi 6:21; 7:1-26; 9:23; 10:1-43 — bibliaortodoxa.ro
- Dwindling in Unbelief (blog), „God makes the sun stand still so that Joshua can get his killing done before dark”
- Finkelstein, Israel & Silberman, Neil Asher, The Bible Unearthed, 2001
- Dever, William G., Who Were the Early Israelites and Where Did They Come From?, 2003
- Kenyon, Kathleen, Digging Up Jericho, 1957
- Callaway, Joseph A. — săpăturile de la et-Tell (Ai)
- Pritchard, James B., Gibeon, Where the Sun Stood Still, 1962
- Scrisorile de la Amarna, EA 285–290 (Abdi-Heba, regele Ierusalimului)
- Galilei, Galileo, Scrisoare către Marea Ducesă Christina, 1615
- Humphreys, Colin & Waddington, Graeme, „Solar eclipse of 1207 BC helps to date pharaohs”, Astronomy & Geophysics 58(5), 2017
- „No, the Book of Joshua Does Not Tell of a Rare Solar Eclipse”, Mosaic Magazine, noiembrie 2017
