Matei, cei doi măgari și o profeție forțată până la absurd
Pentru cineva care privește Biblia cu ochi de sceptic, povestea intrării lui Isus în Ierusalim este un exemplu perfect de cum se nasc legendele. Nu vorbim despre o relatare divină, ci despre un text scris de un om care a încercat atât de tare să „împlinească” o profeție veche, încât a dat-o în bară într-un mod destul de comic.
Un Isus, doi măgari și o cascadorie imposibilă
Dacă citești Evangheliile după Marcu, Luca sau Ioan, lucrurile sunt simple: Isus intră în oraș călare pe un singur măgăruș. Dar când ajungem la Matei, apare ceva ciudat. Matei spune că ucenicii au adus și o măgăriță, și un mânz, iar Isus a șezut „pe ele”.
De ce ar scrie cineva așa ceva? Răspunsul este simplu: autorul era mai preocupat să bifeze o profeție din Vechiul Testament decât să descrie o scenă care are sens fizic. În cartea lui Zaharia, scria că Mesia va veni „călare pe un măgar, pe un mânz, fiul unei măgărițe”. În poezia ebraică, asta e doar o repetiție stilistică – se referă la același animal descris în două feluri.
Matei însă a luat poezia la propriu. Din dorința de a demonstra că Isus este Mesia, el a transformat o figură de stil într-o scenă de circ. Este ca și cum ai citi o poezie despre cineva care merge pe „un cal, pe un murg” și ai desena un om care stă cu un picior pe un cal și cu celălalt pe altul. Pentru un cititor critic, asta arată clar că textul nu e un reportaj de la fața locului, ci o construcție făcută „din birou”, cu Biblia veche în față.
Cine a scris, de fapt, „Matei”?
Biserica ne spune că autorul este Matei vameșul, ucenicul lui Isus. Dar dacă te uiți atent la gafele din text, povestea asta se clatină. Un evreu educat, care stăpânea bine limba și tradiția sa, n-ar fi făcut niciodată o greșeală atât de elementară de interpretare a unui text ebraic. Mai mult, istoricii au observat detalii care dau de gândit:
- Autorul scrie la zeci de ani după evenimente.
- Folosește masiv textul lui Marcu, pe care îl „ajustează” pe alocuri.
- Chiar și numele autorului pare adăugat ulterior pentru a oferi greutate cărții.
Dacă Matei ar fi fost martor ocular, nu ar fi avut nevoie să inventeze detalii absurde doar ca să „forțeze” textele vechi să se potrivească. El ar fi descris ce a văzut, nu ce credea că „trebuia” să se întâmple conform scripturilor.
Obiceiul de a „ajusta” realitatea
Episodul cu măgarii nu e singura dată când autorul forțează nota. De exemplu, el susține că Isus a locuit în Nazaret ca să se împlinească profeția: „Se va chema Nazarinean”. Problema? Această profeție nu există nicăieri în scrierile ebraice. Ce ne spune asta? Că autorul avea deja concluzia în minte – „Isus este Mesia” – și apoi căuta cu disperare prin texte vechi ceva, orice, care să sune asemănător, chiar dacă trebuia să inventeze sau să răstălmăcească sensurile.
Concluzia unui sceptic
Când privești aceste erori fără „ochelarii credinței”, imaginea devine clară. Evanghelia după Matei nu este un raport de încredere trimis de Dumnezeu, ci o încercare omenească, uneori stângace, de a crea un portret mesianic. Cusăturile sunt atât de groase încât se văd cu ochiul liber: ori de câte ori autorul vrea să ne demonstreze ceva cu tot dinadinsul, sfârșește prin a lăsa în urmă o scenă caraghioasă sau o citare falsă.
Pentru mine, asta e dovada cea mai bună că Biblia este o antologie de opinii și dorințe omenești, nu un manual de adevăruri absolute. E mai cinstit să admitem că autorul a greșit lectura, decât să încercăm să explicăm cum un om poate călări confortabil două animale în același timp.
