CAPITOLUL 63 – De la Pilat la Irod și înapoi
– Gărzi, înainte! Spre palatul guvernatorului! – comandă căpitanul.
[n.a.: Evanghelia îl numește „guvernator” pe Pilat, dar acesta nu a avut niciodată acest titlu; era procurator al Iudeei, responsabil cu impozitele și aprobarea sentințelor capitale. Guvernator era Lucius Vitellius, conducătorul Siriei.]
Gărzile porniră spre pretoriul lui Ponțiu Pilat. Preoții erau chemați la Templu pentru sacrificiul de dimineață, iar restul cortegiului îl însoțea pe Iisus prin oraș.
Locuitorii începeau să se trezească: negustori, coșari, vânzătoare de semințe, lăptari și băcani își lăsau treburile și se alăturau mulțimii curioase.
Iisus fu introdus într-o sală, păzit la uși. Pilat se apropie:
Iisus, legat și jalnic, nu părea periculos. Procuratorul, milos de felul lui, fusese informat de predicile și incitările la revoltă, dar nu dorea să intervină decât în caz de răscoală.
Îi privi pe evrei și întrebă:
– Ce acuzații aveți împotriva acestui om?
Începură reclamațiile:
– E un impostor!
– Un destrăbălat!
– Se opune legilor împotriva femeilor adultere!
– Încalcă sabatul!
– E întreținut de femei ușoare!
– Stârnește mulțimea contra guvernului!
– A furat un măgar!
– N-am ce face cu prizonierul vostru, zise Pilat. Judecați-l după legile voastre.
– Dar unele crime cer pedeapsa capitală și nu o putem aplica fără aprobarea Romei, replică un doctor al sinagogii.
– E un instigator, sfătuiește lumea să nu plătească tribut, pretinzând că e regele evreilor, adăugă un perceptor.
– Fie, îl voi interoga, spuse Pilat.
– Ai pretenția că ești regele iudeilor? întreabă Pilat.
– Întrebarea vine de la tine sau de la acuzațiile lor? – răspunse Iisus, evitând afirmația.
– Nu mă interesează certurile voastre. Ce-ai făcut?
Iisus nu răspunse.
– Atunci ești rege?
– Tu ai spus-o, sunt.
Pilat se duse la șefii poporului:
– Nu mi se pare că merită moartea.
Strigăte din mulțime:
– Ba da! Merită să moară!
– Unde a predicat răzvrătirea?
– Din Galileea până aici.
Cuvântul „Galileea” îl lămuri pe Pilat:
– Ești galilean?
– Exact.
– Atunci e treaba lui Irod. Luați-l la tetrarh!
Irod, curios să-l vadă, spera la un miracol. Iisus nu spuse și nu făcu nimic.
Tetrarhul îl îmbrăcă în robă albă, straie de nebun, și îl trimise înapoi la Pilat.
– L-am interogat, iar Irod la fel; nu este demn de moarte, spuse Pilat.
Preoții, reveniți de la Templu, mârâiau nemulțumiți. Aveau nevoie cu orice preț de moartea lui Iisus.
– Pentru infracțiunile sale, îl voi biciui și vi-l trimit, încercă Pilat.
– Nu! Trebuie să moară! – strigară toți.
Pilat își aminti de obiceiul de Paște: eliberarea unui prizonier. Trimise după cel mai abject criminal, Barabas, ca să-l prezinte alături de Iisus.
Planul: mulțimea să aleagă între un tâlhar cumplit și Iisus. Dar ingratitudinea umană îl răsturnă:
– Eliberați-l pe Barabas! Crucificați-l pe Iisus! – strigă poporul.
Nici mesajul soției lui Pilat, Claudia Procula – „Nu te amesteca, am avut un coșmar din cauza acestui om” – nu schimbă hotărârea.
Pilat eliberă Barabas, lăsă evreii să decidă soarta lui Iisus și, spălându-se pe mâini, declară:
– Dacă este nevinovat, sângele lui să cadă asupra voastră!
– Așa să fie! – răspunse gloata.
Flagelarea:
Doctorii catolici descriu o tortură cumplită, dar Evanghelia e concisă:
– Matei XXVII: „Pilat îl eliberă pe Barabas și, după ce Iisus fu biciuit, îl dădu lor.”
– Ioan XIX: „Pilat luă pe Iisus și porunci să fie biciuit.”
– Luca nu menționează incidentul.
Rezultatul: o simplă bătaie, nu rafinamentele Inchiziției.
Pilat, ironic, îl lăsă pe Iisus în roba albă, îi adăugă o mantie roșie, un trandafir și o coroană de stuf cu scaieți.
– Iată omul! – zise el. – Iată regele vostru!
[n.a.: Coroana de spini păstrată la Notre-Dame e de fapt un cerc de papură, fără spini.]
Soldații îl loviră cu trandafirul peste față, spre hazul mulțimii.
Era între 10:30 și 11 dimineața. Nimic nu mai împiedica execuția condamnatului.
(Matei XXVII, 2–31; Marcu XV, 1–20; Luca XXIII, 1–25; Ioan XVIII, 28–40; XIX, 1–16)
