CAPITOLUL 59 – Un mandat de arestare cu peripeții
Să revenim la Iuda, apostolul infidel. Patronul îi dăduse într-un fel autorizația de a-l da pe mâna prinților preoților.
Acesta plecă să anunțe garda.
Căpitanul miliției Templului, văzându-l alergând spre el, îl întrebă:
– Ei? A rămas pentru azi?
– Nu-i niciun minut de pierdut. La ora asta, Iisus a terminat de mâncat; se îndreaptă către Muntele Măslinilor. O plimbare scurtă pentru digestie. Dacă vrei să mă urmezi, mergem și-l ridicăm. Ocazie ca asta nu se mai ivește.
– Dă-mi timp să-mi pun sabia și centura.
Căpitanul adună o escortă și ordonă:
– Înainteee, marș!
Câțiva ofițeri ai Sanhedrinului și servitori ai marilor preoți se alătură expediției.
La marginea grădinii Ghetsimani, căpitanul întreabă:
– Cum îl recunoaștem pe Iisus între discipolii lui?
– Asta să nu vă îngrijoreze, răspunse Iuda. Cel pe care-l voi săruta va fi el.
Nu se luminase încă; soldații aprinseseră torțe și felinare.
Câțiva apostoli naivi, văzând escorta, ziseră între ei:
– Ia te uită! Plimbare cu făclii… O fi vreo nuntă.
Iisus aștepta ca trupa să înconjoare grădina.
Iuda avertiza soldații: „Fiți atenți! Poate face miracole; puneți mâna pe el repede și nu-i dați drumul”.
Dar gărzile nu apucară să acționeze; Iisus le ieși înainte:
– Pe cine căutați?
Căpitanul:
– Îl căutăm pe Iisus din Nazaret.
– Eu sunt.
Un simplu suflu și soldații căzură unii peste alții, ca piesele de domino.
– Bun! Unde mi-e brațul?
– Piciorul meu?… A, uite-l!
– Cred că sunt mort!
Iisus zâmbea; voia să arate că dacă va fi prins, va fi prin voința lui.
– Pe cine căutați? repetă el.
– Pe Iisus din Nazaret.
– V-am spus, eu sunt.
– Dacă pe mine mă căutați, lăsați-mi tovarășii să plece.
Iuda, deși sărutul era acum inutil, vru să-și respecte angajamentul și păși înainte:
– Patroane!
– Ah! Tu erai?
– Am venit să te salut.
Îl sărută.
– Prietene, știu ce înseamnă gestul tău. Să-l dai prins pe Fiul Omului cu un sărut… nu e prea elegant.
Soldații, văzând că Iuda nu fusese doborât, nu se mai temeau. Se repeziră spre Iisus, a cărui putere se oprise.
Petru, având una din cele două săbii, nu așteptă răspunsul lui Iisus și se năpusti asupra unui servitor al marelui preot, tăindu-i urechea. Victima, spune Evanghelia, se numea Malchus.
Iisus, calm, ridică urechea, scuipă pe ea și o lipi la loc. Minune!
Malchus nu-i mulțumi.
Iisus către Petru:
– Bagă-ți sabia în teacă! Cel ce scoate sabia, de sabie va pieri.
– M-am oferit să fiu luat; crezi că nu mi-ar fi trimis tatăl meu legiuni de îngeri? Dar Scripturile trebuie să se împlinească.
Petru tăcu. Soldații l-au legat pe Iisus.
Văzând preoți printre prindători, Iisus le spuse:
– M-ați căutat ca pe un hoț, cu săbii și bastoane. Dar am fost printre voi în templu și nu m-ați arestat!
Apostolii, auzind acestea, s-au consultat:
– Ce facem?
– Fugim!
Și toți au luat-o la sănătoasa.
Doar un tânăr din Valea Chedronului, trezit de zgomot, a venit să-l urmeze pe Iisus. Purta doar o pelerină subțire.
Gărzile au vrut să-l prindă, dar el și-a lăsat pelerina și a fugit gol pușcă.
(Matei XXVI, 47–56; Marcu XIV, 43–52; Luca XXII, 47–53; Ioan XVIII, 2–11)