CAPITOLUL 35 – Iisus își ia o amantă
După cum am spus, dușmanii lui Iisus erau fariseii. Totodată, chiar dacă dușmani, câțiva dintre ei nu erau lipsiți de o anumită curiozitate. Aceștia țineau să vadă cu ochii lor cât de mult valora reputația marelui vindecător. Așa l-am văzut pe Nicodim, ducându-se pe ascuns la fiul porumbelului și întrebându-l sincer. Tot așa, la Naim, un anume Simion, care era un mare ștab în secta fariseilor, își puse în gând să încerce puterea nazarineanului, sau măcar să-și facă o părere în cadrul unei întâlniri între patru ochi. Astfel, într-o dimineață, Iisus primi un bilet conceput în felul următor: „Fariseul Simion are mâine zi de primire. Va fi fericit să-l aibă oaspete la masă pe Iisus din Nazaret”. Voinicul nostru îi trimise vorbă lui Simion că-i acceptă invitația. La ora convenită, îi trecu pragul locuinței.
După obiceiul vremii, când primeai pe cineva la tine acasă, îi arătai stima pe care i-o porți dându-i ocazia să se spele pe picioare la sosire, oferindu-i câteva parfumuri și chiar sărutându-l pe obraz. Fariseul, care era pur și simplu curios să vadă cum e alcătuit un Mesia, omise toate aceste politețuri. Îi făcu lui Iisus o primire destul de rece, mulțumindu-se să-i adreseze aceste complimente de o banalitate extremă:
– Încântat, domnule, să te cunosc. De multă vreme aud vorbindu-se de dumneata și am ținut să te invit la dejun… O să fie ceva simplu, sper să nu te superi pe mine.
Iisus răspunse printr-un salut. În definitiv, îi era indiferent dacă era primit cu mai multă sau mai puțină considerație; esențial era ca masa care îi era oferită să fie convenabilă și să-l sature. Se așeză liniștit la masă și, conversând despre ploaie și timp frumos, avu grijă să înghită cât mai mult potol posibil. De fapt, nu se înșelase deloc: fusese invitat nu din simpatie, ci din curiozitate; nu trebuia deci decât să se comporte în consecință. Puse conversația pe o linie banală și nu lăsă să transpare nimic din atotputernicia lui.
În acest timp, în oraș se răspândi zvonul că Iisus benchetuia acasă la Simion. Diverși gură-cască, mânați de curiozitate, veniră, sub diverse pretexte, la casa amfitrionului. După obiceiul locului, slugile fariseului lăsară să intre cine voia în încăperea unde se mânca. Ușile erau larg deschise.
Deodată, o femeie care se amestecase în mulțime reuși să se strecoare lângă tâmplarul vindecător. Era tânără, blondă, frumoasă și foarte decoltată. Ținea în mână o vază de alabastru, plină cu parfum. Când ajunse lângă Iisus, se aruncă la picioarele lui și sparse recipientul. Parfumurile se răspândiră. Frumoasa, dezlegându-și părul, îl înmuie în uleiul îmbălsămat pe care-l vărsase pe podea și începu să frece cu acest tampon improvizat picioarele Cuvântului.
Asistența era oarecum surprinsă de acest omagiu semnificativ. Era, după moravurile timpului, o declarație în toată regula. În orice caz, Simion nu se îndoia asupra caracterului acestei manifestări. Ea ungea, ungea, ungea; freca, freca, freca; și lui Iisus îi plăcea această gâdilare, produsă într-un loc sensibil de părul blond al frumoasei.
Dar iată că draga de ea nu deținea chiar premiul întâi la virtute. Nu primise niciodată coroana virtuții, nici în Iudeea, nici în altă parte. Era chiar o femeie foarte cunoscută pentru aventurile ei galante. Se numea Maria. Era măritată, dar de multă vreme își trimisese soțul la plimbare. Acest soț bogat în coarne era un doctor al Legii, pe nume Pappus, fiul lui Iuda. Frumoasa îl făcuse să vadă roșu înaintea ochilor. În primele zile ale încornorării lui, Pappus se revoltase. Își arătase gelozia încuiind-o pe Maria în domiciliul conjugal – toate acestea sunt raportate de teologii catolici. Puțin i-a păsat. Maria îl înșela în continuare. Grădinarul, vizitiul, servitorul, bucătarul, băiatul de la brutărie care aducea pâinea, angajații de la băcănie când venea scadența facturii, portarul, totul era bun. Era insațiabilă. Când iubiții ei erau la capătul puterilor, ea încă mai suspina.
Într-o dimineață, profitând de o scurtă absență a lui Pappus, se strecură afară, să se întâlnească cu un tânăr ofițer, pe care-l remarcase de ceva vreme de la fereastră. Acesta era un ofițer din garnizoana de la Magdala. Maria fugi din oraș. Soțul, umilit, avu bunul simț să nu alerge după infidelă și aceasta, liberă din acel moment să-și potolească pasiunile carnale, nu se mai jenă; le dădu frâu liber.
Comentatorii pioși recunosc fără greutate că curtezana, după ce și-a încornorat soțul, și-a încoronat și amantul. Pe scurt, dezmățul etalat de ea la Magdala fu așa de mare, încât această celebritate îi aduse un nume nou și de-atunci, vorbindu-se de Maria, nu mai fu desemnată decât sub porecla de „Magdalena”; căci, în doar câteva luni, devenise amanta întregului oraș Magdala.
Când îl văzu pe Iisus, își spuse: Oh! trebuie să-mi fac neapărat plăcerea asta. Se duse deci peste tot în drumul lui, făcu pe porumbița, asistă la mai multe din miracolele lui. Pe scurt, se afla la Naim în timpul episodului cu fiul resuscitat al văduvei și, enervată că nu fusese remarcată, se prezentă cu îndrăzneală în fața Unsului, la festinul fariseului Simion. În felul acesta, era imposibil ca Iisus să n-o remarce. Iar Cuvântul, nu numai că o remarcă; dar își abandonă complet picioarele mângâierilor și sărutărilor Magdalenei. Ceea ce, pe fariseul Simion îl scandaliză profund. Cum? Un individ care vrea să treacă drept profet nu se arată mai clarvăzător de-atât? Își lasă labele sărutate de prima femeie venită! Și nu-și dă seama că această blondă, cu sărutările ei pasionate, nu e nici mai mult, nici mai puțin decât o stricată? Doar se vede de la o poștă! își spunea Simion în forul lui interior. Să mai vină acum Iisus să-mi spună că viitorul n-are nimic de ascuns pentru el! Ar trebui să înceapă prin a învăța să descopere prezentul… Din două, una: ori vede că are de-a face cu o prostituată de cea mai joasă speță, ori nu vede. Dacă nu vede, înseamnă că nu e mai profet decât saboții mei; iar dacă vede, ei bine, e același lucru. Ceea ce înseamnă că nu trebuie să avem încredere în el. Ce ușor ne închipuim lucrurile, având un punct de plecare fals!
Iisus citi foarte bine în sufletul lui Simion gândurile care-l frământau și decise să-i dea o mică lecție, scurtă dar simțită. După ce-i mai întinse o dată piciorul Magdalenei, invitând-o să i-l gâdile, se întoarse spre fariseu și-i spuse:
– Simion, aș vrea să spun două vorbe.
– Dă-i drumul, răspunse amfitrionul.
– Un creditor avea doi debitori: unul îi datora 500 de denieri și celălalt 50 [n.tr.: denier = monedă de argint din timpul Imperiului Roman]. Pentru că vedea că întâmpină mari greutăți în a-i face să-i returneze datoria, având în vedere că fiecare din cei doi datornici amâna plata, se decise să joace rolul generosului. Le spuse, și unuia și altuia: „Prietene, îmi datorezi o anumită sumă, pe care o știi; nu te mai țin obligat; s-o ștergem cu buretele.” Este evident că fiecare din cei doi debitori exultă de bucurie și se afundă în mulțumiri. Dar te întreb, Simion, care este cel care a manifestat cea mai mare recunoștință față de creditorul mărinimos?
– Ce întrebare! Cel căruia i-a fost ștearsă datoria cea mai mare.
– Sunt de aceeași părere cu tine.
– Și-atunci?
– Atunci, comparația mea te privește, ca și pe această femeie…
– Îți râzi de mine?
– Nici vorbă! Dimpotrivă, vorbesc foarte serios. Când am intrat în casa ta, nu mi-ai oferit baia de picioare tradițională. Oh! Nu-ți spun asta ca să-ți fac un reproș; e o simplă constatare, pe care-ți cer permisiunea s-o fac… Această femeie, în schimb, mi-a parfumat degetele cu miresmele cele mai fine. Vrei să-ți pui nasul pe picioarele mele? Să vezi ce frumos miros…
– Sunt convins, maestre.
– Nici nu m-ai sărutat pe obraz, cum e obiceiul: ea mi-a sărutat mai mult decât obrazul; mi-a sărutat și picioarele, și cu câtă pasiune… Asta înseamnă, deci, că această blondă drăguță mă iubește mai mult decât tine, înseamnă că-mi poartă o vie recunoștință…
– Recunoștință pentru ce?
– Bineînțeles, pentru un serviciu pe care i l-am făcut și de care tu nu-ți dai seama.
– Și, mă rog, care?
– Simion, eu am puterea să șterg păcatele; asta poate te miră, totuși așa este… Așezându-mă la masa ta, ți-am ridicat, fără ca tu să prinzi de veste, cele câteva greșeli pe care le ai pe conștiință. De asemenea, abandonându-mi picioarele mângâierilor acestei femei, i-am curățat sufletul de toată negreala adunată, și crede-mă, această curățare era necesară… Această frumoasă blondă a înțeles, și iată de ce mă iubește atât de mult… Ea este debitorul căruia creditorul generos i-a făcut cadou datoria de 500 de denieri.
Simion tot nu era perfect convins; era și revoltat în același timp.
– Dar pentru ce atâta indulgență pentru această fată ușuratică?
– Exact datorită naturii păcatelor ei. Manifest o simpatie cu totul aparte pentru femeile libertine. Cu cât o femeie se dedă mai mult plăcerilor trupești, cu atât mai multă afecțiune îi port. Pentru ea, va fi mult de iertat, pentru că s-a dedat amorului excesiv.
Fariseul Simion nu mai răspunse nimic; dar, închizându-și din ce în ce mai mult inima credinței în Iisus Hristos, se gândi că principiile musafirului lui nu se remarcau prin moralitate. (Luca, cap. VII, vers. 36-50).
Evanghelia nu ne povestește și sfârșitul acestei întâmplări. Totuși, în mod sigur, Magdalena, după ce și-a văzut avansurile atât de bine primite, n-a plecat fără să obțină nimic în schimb și, în ceea ce mă privește, nu ezit să cred că l-a adus pe Iisus în camera ei de hotel. În rest, catolicismul se străduiește să ridice la gradul de dogmă virginitatea Mariei, mama Cuvântului; însă nu s-a străduit niciodată să demonstreze că Iisus ar fi rezistat avansurilor numeroaselor femei îndrăgostite, la care mergea și ziua și noaptea.
Simion fariseul, care nu avea credință, se putea scandaliza de moravurile lui Hristos; un cucernic, dimpotrivă, consideră ca purificatoare favorurile oricărui personaj înzestrat cu un caracter sacru. Astfel, atunci când un preot, adică un om în care rezidă o parte a divinității, se dedă unor intimități cu o fată, bunii catolici nu văd în acesta ceva rău. Legea civilă îi poate condamna pe preoții prea carnali, dar legea religioasă îi absolvă. Un vicar al lui Iisus Hristos care este băgat în închisoare pentru că i-a pus coarne unui soț sau pentru că a dezvirginat o fetiță, este un martir, deoarece actul împreunării sanctifică persoana care colaborează cu vicarul.
Așadar, fără îndoială, Iisus, făcându-și-o amantă pe Magdalena, a sanctificat-o. Soția infidelă a doctorului Pappus, care-și înșelase toți adoratorii, inclusiv pe ofițerul din Magdala, își regăsi în brațele fiului porumbelului o nouă virginitate. Se îndrăgosti cu ardoare de Iisus și acesta avu astfel parte de multe plăceri; căci el trebuie să fi fost primul dintre amanții ei căruia nu i-a dat papucii. Mai târziu, vom reveni asupra iubirii dintre Hristos și Maria Magdalena, iubire necontestată decât de câțiva teologi de un fanatism orb, dar care, formal, este recunoscută de mai mulți înalți preoți, cu deosebire de către abatele Desdossat de La Baume, canonic la biserica Saint-Agricol din Avignon, în lucrarea sa „Christiada sau Paradisul recucerit”.