CAPITOLUL 33 – Funeralii întrerupte
După ce își îndoctrină cei 12 apostoli, Iisus coborî de pe munte și se reîntoarse în Capernaum. Și iată că un centurion, adică un ofițer roman, comandantul unui detașament de legionari stabilit pe malul lacului, veni la Cuvânt și-i ceru această favoare:
– Am la mine acasă o slugă la care țin foarte mult. Nefericitul e chinuit de reumatism; suferă îngrozitor.
– Bine, răspunse Iisus, o să vin la tine și o să-l vindec.
– Nu trebuie să te deranjezi; spune doar un cuvânt și sluga mea va fi vindecată.
Unsul, încântat de o asemenea încredere, pronunță cuvântul cerut și, instantaneu, reumatismul părăsi corpul slugii centurionului (Luca, cap. VII, vers. 1-10). În ziua următoare acestei minuni, Iisus, spune Evanghelia, se afla la Naim. Pentru cei ce cunosc topografia Asiei Mici, această plimbare nu este una scurtă. Căci Naim se găsește la 45 de kilometri de Capernaum. Dar Iisus și apostolii parcurgeau cele mai mari distanțe fără niciun pic de oboseală, dotați fiind, ca Degețel din poveste, cu cizmulițe fermecate.
În ziua aceea, în acest sătuc avea loc o înmormântare. Hristos se întâlni cu procesiunea funebră. Nu există nimic mai trist ca funeraliile orientale: rudele duc pe o targă cadavrul înfășurat și parfumat; în fața lor, cântăreți la fluier scot sunete jalnice din instrumentele lor; bocitoare plătite scot strigăte de jale, lovindu-se cu pumnii în piept, ridicând brațele spre cer sau smulgându-și părul din cap, plasat ad hoc în mijlocul coafurii.
În ziua aceea, își frecaseră bine ochii cu ceapă; căci vărsau lacrimi într-o cantitate diluviană și erau într-o stare demnă de milă. Iisus, care totuși, în calitatea lui de dumnezeu ar fi trebuit să vadă prefăcătoria, fu adânc mișcat de această manifestare de disperare.
– Pe cine înmormântează? întrebă el.
Evanghelia nu ne dă numele celui trecut pe lumea cealaltă, nici pe cel al familiei. Să-l numim pe defunct fiul Quilledru.
– Este fiul Quilledru, răspunseră sătenii, și-a dat sufletul ieri. Ce idee proastă a avut! Era unicul fiu al coanei Quilledru. Biata femeie! Nu mai are niciun ajutor acum, având în vedere că e văduvă.
Unul din apostoli se apropie de Cuvânt și-i șopti la ureche:
– Nu crezi că asta-i o ocazie să faci un miracol mare? Iată ce ți-ar crește brusc renumele.
– La asta mă gândeam și eu, răspunse Iisus.
Într-adevăr, Rabi reflecta. Până în momentul acela, doar vindecase bolnavi și expulzase demoni din corpurile câtorva posedați. A resuscita un cadavru era tentant. Cine i-ar mai fi putut nega puterea, odată ce-ar fi executat un asemenea tur de forță? Iisus le făcu cu ochiul apostolilor, cu subînțeles. Aceștia se amestecară în mulțime și-i stârniră pe săteni să ceară un miracol. Spuneau:
– Tipul acela mare, șaten, e un profet de mare clasă. Dacă vrea el, poate să vă învie mortul.
Atunci, sătenii începură să strige:
– Rabi, rabi, ai milă de biata văduvă!
Cortegiul se opri. Tâmplarul vraci se duse drept la coana Quilledru.
– Femeie, spuse el, nu mai plânge.
– Ah! domnule, era așa de bun, așa de cinstit, așa de așezat. Ce-o să se întâmple cu mine acum, că a murit? Vezi dumneata, domnule, nu mai era unul ca el pe pământ; era sprijinul meu la bătrânețe, și acum l-am pierdut.
– Nu plânge, îți spun.
– Vai! domnule, e ușor de zis; dar durerea mea e fără margini. Ah! băiatul meu, băiatul meu drag, toiagul bătrâneților mele, l-am pierdut…
Cântăreții la fluier și bocitoarele tăcură. Sătenii șușoteau între ei:
– O fi într-adevăr un profet?
– Nu prea pare.
– Ba da! Uitați-vă ce privire inspirată are. O să-l reînvie pe mort.
– Nici vorbă! N-o să reînvie nimic.
– Ba da!
– Ba nu!
– Pe doi bănuți că o să-l resusciteze.
– Pe patru că n-o să-l resusciteze.
Cei cărora li se părea că Iisus are un aer de profet așteptau să-l vadă manevrând ca Ilie și Elizeu, având în vedere că există un anumit ritual de înviere a morților. Citiți Biblia: pentru a readuce viața într-un mort, trebuie ca profetul să se lungească lângă cadavru, să-i deschidă gura și să sufle în ea, din toată puterea, în mai multe reprize. Sătenii fură, prin urmare, uimiți când văzură că Iisus nu s-a culcat lângă fiul văduvei. El a atins, pur și simplu, marginea tărgii și a spus:
– Tinere, scoală-te!
La această poruncă, mortul se ridică brusc în șezut, ca păpușile cu arc ce sar dintr-o cutie, își rupse fașele, se frecă la ochi și începu să fredoneze, așa de vesel era că trăiește:
Dacă vrei mere,
Urcă-te în măr, poc!
Dacă vrei pere,
Urcă-te în păr, poc!
Dacă vrei prune,
Urcă-te…
Dar Iisus îl opri cu un gest:
– Nu, ajunge, tinere. Toată lumea știe cântecul; se termină cu:
Dacă vrei poame
Urcă-te în pom, poc!
Destul de idiot cântecelul ăsta. Îl termini acasă.
[n.tr.: Ultima strofă este un joc de cuvinte intraductibil; în fr.: „dames/damier” = femei/podea].
Așadar, tânărul își revenise. Nu însă și mama lui. Ea se aruncă la picioarele lui Hristos și-i sărută tivul tunicii fără cusături. Dar sătenii, în loc să joace de bucurie în fața marelui fabricant de miracole, fură cuprinși de o spaimă teribilă. „Toți fură cuprinși de frică, spune evanghelistul Luca; strigau temători: Avem un profet printre noi!” De ce această spaimă? Ei, acești oameni aveau logica lor: Dacă omul acesta reînvie morții doar vorbindu-le – gândeau ei – atunci poate foarte bine și să ne trimită pe lumea cealaltă dintr-o ochire. Prin urmare, își luară picioarele la spinare și fugiră care-ncotro. Dați-vă deci osteneala să săvârșiți mari miracole, ca să obțineți ca rezultat o asemenea popularitate! (Luca, VII, 11-16).
Resuscitatul se descotorosi de bandaje, le făcu pachet și le vându la kilogram, la centru de reciclare; cu banii câștigați, cumpără bureți, cu care să absoarbă lacrimile bocitoarelor care, deoarece își frecaseră cu conștiinciozitate ochii cu ceapă crudă, nu-și mai puteau opri torentul de lacrimi. Cât despre ciocli, a căror treabă fusese întreruptă, și despre gropari, a căror sarcină fusese suspendată, aceștia aveau să-i poarte ranchiună lui Iisus; căci, mai mult ca sigur, coana Quilledru a refuzat să plătească o treabă făcută doar pe jumătate, lipsită de orice utilitate. Fără îndoială, trebuie că a avut loc și un proces de reglare a facturii pentru funeralii; nu știu însă cine a ieșit în pagubă.
