CAPITOLUL 2 – Precursorul

Odată serviciul terminat, Zaharia reveni degrabă la Youttah. În scurt timp, burta respectabilei preotese începu să se bombeze. Acest fapt puse în mişcare toate limbile comunității, exceptând limba soţului ei, care nu mai funcționa deloc. Şi nu era doar mut, ghinionistul Zaharia, în plus, devenise şi surd, chiar dacă asta nu fusese prevăzut în program. Totuși, deşi surd, își dădea seama că oamenii se distrau pe seama faptului că doamna Elisabeta se afla atât de brusc într-o postură interesantă. Aşa că, în timpul ultimilor 5 luni de sarcină o ţinu ascunsă. „Nimic mai natural decât această retragere, spun teologii catolici; el decise s-o ferească de privirile răuvoitoare ale oamenilor, care se minunau de această concepţie nesperată”. Într-adevăr, nimic nu era mai minunat.

La momentul potrivit, Elisabeta aduse pe lume un copil frumos, pe care moaşa îl declară de sex masculin. Profeţia îngerului se adeverea; dar această profeţie cu cântec nu se împlinise încă pe de-a-ntregul. În momentul naşterii copilului, evenimentul anunţat de Gabriel se realizase, iar Zaharia, conform promisiunii mesagerului ceresc, ar fi trebuit să-şi recapete vocea. Aș! El rămase la fel de surd şi mut ca mai înainte. Bunul Dumnezeu tatăl ținea ca vindecarea preotului său să se săvârșească în public. La ce bun să faci minuni în cerc restrâns? Zaharia era deci mai surdo-mut ca oricând şi aşa avea să rămână până în ziua ceremoniei religioase publice care, printre evrei, urmează nașterii oricărui băiat. Această ceremonie era cea a circumciziei. La opt zile după ce micul Ioan – acesta era numele pe care-l impusese îngerul – îşi făcuse apariţia pe acest pământ, fu dus la Templu şi suferi operaţia chirurgicală care este botezul la evrei şi musulmani. Brusc, Zaharia strigă:

– Ah!… ah!… ah!… În sfârşit! Prieteni, pot vorbi! Vorbesc! Şi, pentru a recupera timpul pierdut în cele nouă luni de muţenie, se puse pe loc să recite un imn lung, compoziţie proprie, în care celebra gloria lui Iehova-Savaot. Acest imn de revelație trebuie citit; merită! Îl regăsim peste tot în Evanghelie. Iată aici începutul:

„Binecuvântat fie Domnul, strigă Zaharia îndată ce i se dezlegă limba, binecuvântat fie Dumnezeul lui Israel, pentru că el a vegheat şi-și va mântui poporul. În familia lui David, în familia mea, Domnul a făcut să crească un corn şi acest corn va fi salvarea noastră…” etc. (Luca, capitolul 1, versetele 68-69). Textual. Nu inventez nimic. Dar să nu-l judecăm prea aspru pe Zaharia, din moment ce era atât de încântat de cornul lui.

Micuţul Ioan fu crescut de mama lui şi de Zaharia cu o grijă deosebită. De notat doar un detaliu curios: băiatul fugea cât de des putea din casa părintească şi, în loc să meargă la școală, se ducea pe câmp. Acolo, obişnuia să vorbească singur ore în şir. După cum vedem, nu-i niciun dubiu că Ioan era precursorul lui Mesia, pe care populațiile evreiești îl aşteptau. Când şi cum se va naște acest Mesia? Este ceea ce urmează să vedem fără întârziere.

_________________

Citește mai departe Capitolul 3: Lucrarea Sfântului Duh

Mergi înapoi la Capitolul 1: Viziunea lui Zaharia

Sursa: Frumoasa Verde