CAPITOLUL 15 – Necredința familiei lui Iisus

Aşadar, până la 30 de ani, Iisus fu susținătorul familiei lui, care era destul de numeroasă. Iosif, am văzut, „n-o cunoscu pe Maria până în ziua când ea născu un fiu, care fu Hristos”; dar apoi îşi luă, cu curaj, revanşa. În ce moment s-a pus el în postura de rival al Sfântului Duh şi şi-a exercitat dreptul de soț? Cum s-a petrecut lucrul acesta? Nu ştim cu exactitate. Subiectul este, deci, deschis tuturor presupunerilor.

Fără îndoială, Măria, care în perioada în care nu era decât logodită privea cu groază la perspectiva unei vieți petrecute în intimitate cu tâmplarul, revenise, încet-încet, asupra temerilor ei şi sfârşise prin a se convinge că acestea erau nefondate. Una peste alta, bărbatul cu crinii era băiat bun: sub scoarța lui aspră se afla o natură nu chiar dezagreabilă. În afară de asta, s-a demonstrat că Iosif era mult mai verde decât se crezuse şi în măsură chiar să concureze cu tânărul Pantera şi alți veri ai Măriei.

Cu timpul, nevasta virgină înțelese că, din moment ce-și păstrase puritatea intactă pentru a-l naște pe Mesia, acest lucru era suficient și datoria ei față de Dumnezeu fusese bine îndeplinită. Oricum, Sfântul Duh n-avea niciun motiv să coboare din nou pe Pământ în scopul procreării unui al doilea Hristos, pentru că primul, chiar dacă nu fusese vaccinat, scăpase de variolă, care face atâtea victime printre copiii mici. Maria se găsea liberă de orice angajament. E adevărat, făcuse jurământul acela la altar, pe când era încă puștoaică. Dar nu fusese ea dezlegată de acest jurământ de către marele preot, care le consfințise căsătoria? Ce naiba, nu te măriți ca să spargi alune! Cât despre promisiunea pe care şi-o făcuse ei însăşi, aceea de a nu reveni niciodată asupra condițiilor impuse logodnicului ei, cu siguranță asta era o bagatelă. De câte ori o fată nu-şi spune: „O să fiu cuminte!”, dar când se iveşte ocazia să muşte din măr, tot ea adaugă: „altă dată!”. Jurăminte fragile, ca cele pe care ți le faci ție însuți.

În realitate, Iosif trebui să manevreze lucrurile abil. Avu grijă să nu înșele brusc încrederea tinerei neveste. După naşterea fiului porumbelului, se arătă la fel de rezervat în curtoazia lui – bag mâna în foc pentru asta. Cu siguranță, acesta a fost tactica bărbatului care, în ciuda vârstei, ştia foarte bine să aştepte timpul potrivit. N-aş fi surprins dacă într-o zi aş afla că primele avansuri au venit din partea Mariei. Și, de fapt, de ce nu? Maria se obişnuise cu tâmplarul, care-i arăta micului Iisus toată afecțiunea unui tată „de-adevăratelea”. El îi protejase viața copilaşului divin; îl hrănise şi-l crescuse ca şi cum ar fi fost progenitura lui autentică. Încetul cu încetul, pun pariu, Măria găsi în soțul ei aspecte mai puțin respingătoare; vocea lui groasă îi părea un pic mai dulce; manierele lui îi păreau plăcute. Așa că, într-o seară îşi spuse: – Sărmanul Iosif! În timp ce eu nu sunt prea drăguță cu el, el este foarte drăguț cu mine… Când o femeie gândește astfel, evenimente importante sunt pe cale să se petreacă. Doicilor, pregătiți-vă să vă oferiți serviciile!

Concluzia e că patru evanghelişti din patru recunosc că Iisus a avut frați şi surori (Matei, cap. XII, vers. 46-50; Marcu, cap. III, vers. 31-35; Luca, cap. VIII, vers. 19-21; Ioan, cap. VII, vers. 3-10). Nu se cunosc numele şi nici numărul surorilor; dar Noul Testament indică în mod clar numele fraților care erau patru: „Iacob, Iosif, Simon şi Iuda” (Marcu, cap. VI, vers. 3).

Sfântul Epifanie, părinte al Bisericii şi un tip destul de sâcâitor, insistă asupra faptului că aceşti frați şi aceste surori ale lui Iisus erau copiii lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară. Du-te şi povestește altora această istorie, prea deșteptule Epifanie! Mai întâi că nicăieri în Evanghelie nu se spune cum că tâmplarul ar fi fost văduv înainte să se căsătorească cu Maria. Și apoi, există o legendă, admisă de Biserică, de care nu am vorbit la începutul acestei cărți, dar care își găsește de minune locul aici: „Atunci când tatăl Ioachim şi mama Ana, revenind asupra promisiunii pe care o făcuseră, aceea de a o consacra pe Măria în serviciul Templului, hotărâră s-o așeze la casa ei, fură adunați toți pretendenții şi se decise ca mâna micuței să fie acordată celui mai pur dintre ei. Avu loc un fel de concurs de virginitate. Proba aleasă fu aceasta: fiecare pretendent aduse un băț uscat şi-l dedică Domnului, pentru ca acesta să facă un miracol semnificativ. Și iată că bețele tuturor rămaseră uscate, în timp ce bățul lui Iosif începu imediat să înflorească, împodobindu-se cu un crin minunat. Acest crin spune mai mult decât orice comentariu”. Am neglijat să prezentam cititorilor această aventură şi ne cerem scuze pentru asta. Dar niciodată nu-i prea târziu pentru a povesti lucruri frumoase. În sfârşit, dacă Iosif ar fi avut copii dintr-o primă căsătorie, i-am fi văzut figurând la Bethleem pentru recensământ. În afară de asta, Iosif i-ar fi plimbat și pe ei până în Egipt. În concluzie, reevaluează-ți interpretarea, sfinte Epifanie: cine vrea să dovedească prea multe, nu dovedește nimic. Este foarte normal să admitem că Iisus era cel mai mare dintre frații şi surorile lui, că aceștia s-au născut spre perioada întoarcerii lui din Egipt, şi, de asemenea, că Hristos a fost, împreună cu Iosif şi după Iosif, întreținătorul întregii familii.

Când ajunse la vârsta de 32 de ani, doi dintre frații lui trebuie că ajunseseră la majorat. Iisus, gândind că ai lui puteau, de acum încolo, să se descurce și fără el, se decise să-și înceapă predicile. Prima dată când Unsul își exprimă intenția de a vorbi în public, familia nu-l luă în seamă; când afirma că la auzul vocii lui toată lumea va fi mișcată, familia ridica din umeri. Frații, părinții şi prietenii se priveau triști şi aveau între ei discuții de genul celei care urmează:

– Ce mai știi de Iisus?

– L-am văzut ieri. Are aceeași idee fixă…

– Nu-i trece, așadar?

– Din păcate nu!

– Ce? Tot mai vrea să convertească rasa umană?

– Mai mult ca niciodată!

– Sincer, îl deplâng. Mi-e milă mai ales de mama lui. Femeia asta cumsecade nu merită așa ceva.

– Ce vreți? Trebuie să suporte. Iisus are creierul deranjat și e încăpățânat ca un catâr. Dacă vrea să predice, să predice…

– Ah! Poate vrea să povestească niște chestii simpatice…

– Nu știu ce-o să debiteze el curioșilor, dar cu siguranță n-o să fim noi, frații lui, cei care or să meargă să-l asculte. Ne-a împuiat deja urechile cu o mulțime de prostii despre lumea cealaltă; în douăzeci și patru de ore te-a tâmpit…

– Trist, trist. Văd că și-a pierdut busola complet.

– Că bine zici.

– Ce necaz pentru familia voastră! Băiatul ăsta o să sfârșească rău… Zicând acestea, părinți și prieteni se despărțeau clătinând din cap a regret.

Credeți că exagerez? Citiți Evanghelia Sfântului Ioan (cap. VII, vers. 5): „Înșiși frații lui nu credeau deloc în el”. Și dacă asta nu vă este de-ajuns, citiți sfântul Marcu (cap. III, vers. 21): „Părinții lui spuneau: A înnebunit”. Dacă Iosif ar fi fost încă pe pământ în momentul în care Iisus dovedea primele tendințe de vagabondaj, probabil că i-ar fi băgat mințile în cap. Dar bărbatul se dusese să se alăture strămoşilor lui. Moartea lui fu, fără îndoială, una foarte banală, căci Evanghelia nu ne spune în ce împrejurări și-a desființat tâmplarul atelierul. Ceea ce rămâne sigur e că Iisus avea o familie şi că această familie era foarte neîncrezătoare în ceea ce privește natura divină a misiunii lui. Nu ești important în ochii valetului tău. Nu ești profet în ochii fratelui sau vărului tău.