CAPITOLUL 7 – Naşterea şi ciobanii

Ştim că un vis îi fusese de-ajuns lui Iosif pentru a-l linişti. Iosif, un model de logodnic, avea să fie perla soților. Ah! cât de mult greșise fiica lui Ioachim temându-se un moment de căsătorie! Imediat după ceremonia nupțială, tâmplarul declară că în casa lui vor fi două paturi. S-a ţinut el întotdeauna de cuvânt? Legenda evanghelică nu este precisă în ceea ce priveşte acest aspect. Vom vedea într-unul din capitolele următoare că e de presupus că fecioara din Nazaret nu s-a arătat în permanență crudă față de bravul ei soț. Dar să nu anticipăm evenimentele. Adevărul ne obligă să recunoaştem (şi o facem de bună voie) că, cel puţin la început, Măria s-a mulţumit cu lucrarea Sfântului Duh. [n.a.: Textul sacru, reprodus de abatele Fouard, profesor la Facultatea de teologie din Rouen, într-o lucrare despre viaţa lui Isus, spune: „Ceremoniile nupțiale o introduseră pe tânăra logodnică în locuința lui; dar Iosif nu o cunoaște PÂNĂ ÎN ZIUA ÎN CARE EA VA NAŞTE UN FIU şi îl va numi Iisus”. (Extras din „Vulgata”) – Şi apoi? va întreba cititorul iscoditor. Apoi… ei bine, vom vedea].

Cât despre Iosif, el era foarte mândru de onoarea deosebită ce-i revenise. Să fii numit tatăl oficial (dacă nu și în fapt) al unui Mesia nu-i o bagatelă! El se proclamă deci bucuros tatăl legal al prichindelului ce urma să se nască; o înconjură pe Măria cu cea mai tandră grijă.

Între timp, veni un edict de la Cezar Augustus, prin care se ordona numărarea tuturor supușilor din Imperiul Roman. Iudeea făcea parte din acest puternic imperiu. Era administrată de delegaţii lui Cezar, printre care trebuie să-l menționăm şi pe guvernatorul Irod, despre care am pomenit anterior. Edictul împăratului prevedea ca recensământul să se facă nu după locul de origine sau de domiciliu al fiecărui recenzat, ci după locul din care provenea familia sau tribul său. Întrucât Iosif aparţinea neamului lui David, ce provenea din Bethleem, trebuia să meargă să fie înscris acolo. Călătoria ce trebuia întreprinsă în acest scop pica foarte rău. Maria stătea să nască în momentul în care trebuiră să părăsească Nazaretul. Abia ajunsă la destinaţie, biata tânără fu cuprinsă de durerile facerii. Se adresară la hanurile din sat; toate erau pline de călători şi nu putură oferi cazare familiei lui Iosif. În aceste condiţii, ce era de făcut? Căutând adăpost oriunde, intrară în primul grajd întâlnit şi, pe paiele ce serveau drept culcuş dobitoacelor, departe de orice ajutor, într-o noapte friguroasă de iarnă, pe ninsoare, Maria îl aduse pe lume pe eroul nostru. Jalnică naştere pentru un dumnezeu!

Totuși, să nu ne întristăm prea tare de această aventură mai mult grotescă decât de plâns. Să-i compătimim pe sărmanii oameni cărora li se întâmplă un asemenea necaz. Dar în același timp, să nu uităm că această naștere în condiții mizere a lui Iisus fusese prevăzută şi dorită de către acesta, că nimic nu-l obliga să se nască într-un grajd şi a fost urmarea propriei lui voinţe faptul că martorii primelor lui scâncete au fost un bou şi un măgar. Să ne păstrăm deci compasiunea pentru nenorocirile reale ale oamenilor supuşi unei sorţi nemeritate.

Voi profita numai de ocazie pentru a emite o mică idee care mă sâcâie de fiecare dată când mă gândesc la naşterea lui Isus Hristos: Iosif acceptase explicaţia pe care i-o dăduse un înger în vis despre sarcina Mariei. Foarte bine. Ideea că urma să-l aibă în familia lui pe Mesia îi liniştise îndoielile. Şi mai bine. Dar dacă în momentul naşterii copilului Fecioarei, Mesia ar fi fost fată, mă întreb şi vă întreb şi pe dumneavoastră, ce faţă ar fi făcut Iosif? Îmi închipui chiar că în acel moment suprem, Tatăl Etern n-ar fi putut fi lipsit de o oarecare nelinişte. Îl şi văd, stând îngrijorat, numărând secundele şi zicându-şi: „Dacă bruneta Maria ne dă un băiat, totul e-n regulă; dar dacă Mesia, pe care Sfântul Duh a avut plăcerea de a-l concepe, aparţine sexului frumos, cum ies eu din treaba asta?”. De fapt, dacă Isus ar fi fost fată, omenirea s-ar fi lăsat, probabil, mult mai uşor convertită. Oricum ar fi, bunul Dumnezeu Tatăl trebuie că i-a împărtăşit gândurile sale Sfântului Duh. Fără îndoială că şi-a expus pe larg angoasele, a subliniat cât de tare i-ar fi dat peste cap planurile naşterea unei fete şi a concluzionat că un Hristos femelă ar fi fost mult mai greu de crucificat, avânt în vedere binecunoscuta galanterie a soldaţilor, chiar şi a celor romani.

Iar porumbelul, care este personajul spiritual al Trinităţii, cu siguranţă n-a pregetat să răspundă:

– Tată Savaot, nu te mai gândi la asta! E imposibil ca Mesia să fie fată, întrucât el există de dinainte de a se fi născut, de tot atâta timp de cât suntem şi noi. La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era în Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu, viaţă din viaţă, lumină din lumină, făclie din făclie. Prin urmare, întrucât Fiul tău, pentru care eu sunt Tatăl, e la fel de bătrân ca mine şi ca tine, suntem siguri de sexul lui, care este cel masculin, aşa încât nu avem de ce să ne facem griji.

La acest discurs, spus dintr-o suflare, Iehova, fără îndoială, n-a mai găsit nimic de replicat, dacă nu cumva ceva de genul:

– Sfinte Duh, vorba ta e la fel de frumoasă ca şi penajul. Eşti un phoenix!

Cât despre Maria, care n-avea porumbelul la îndemână în grajdul din Bethleem, ea nu a știut la ce să se aştepte până nu s-a terminat naşterea.

Din această clipă, Iosif e fericit: îl are pe Mesia lui, îl ţine în brațe, îl înfășoară în scutece, îl face să râdă; el şi nimeni altcineva va trece drept tatăl lui. Ce glorie! Nemaivorbind de faptul că Iosif, care era sortit să meargă din uimire în uimire, nu terminase cu surprizele: ele doar începuseră.

Mai întâi, este vorba de o procesiune de ciobani, care coboară de pe toate dealurile din împrejurimi pentru a veni să-l venereze pe fiul lui. Ciobani? o să mă-ntrebați. Adică ciobani care hoinăresc pe dealuri în plină iarnă? Căci scena se petrece pe 25 decembrie. Da, doamnelor şi domnilor, ciobani în carne şi oase, care-şi pasc turmele la miezul nopţii, în plină zăpadă. Vă surprinde acest fapt? Şi totuşi aşa este, întrucât Biserica îşi dă cuvântul de onoare.

Aceşti ciobani erau instalați pe dealurile Bethleemului și-și păzeau oile. Deodată, o lumină mare îi înconjură. Cerul se întredeschise şi începu să plouă cu îngeri în masă, care, suflând din trompete, făceau o hărmălaie ca toţi dracii. Cu siguranță, larma trebuie să fi fost formidabilă; căci, spune sfântul Luca, „ciobanii fură cuprinşi de o mare spaimă”.

– Liniştiţi-vă, ciobani, făcură îngerii. Venim să vă anunţăm o mare bucurie pentru voi şi pentru tot poporul vostru. În acest moment, un Mântuitor s-a născut, aşa cum v-aţi dorit. Coborâţi în oraş; din drumul principal, luaţi-o pe a treia stradă la stânga; veţi găsi, la cincizeci de paşi de la al șaselea felinar un grajd cu uşa întredeschisă. În interior, veţi vedea o tânără femeie, un bou, un om bătrân, un măgar şi un bebeluş prost înfăşat. Bebeluşul respectiv e Mesia. Aţi citit cărţile profeţilor? Nu, pentru că voi nu ştiţi să citiţi. Dar nu contează; aflați că profeţii au anunţat un Mesia; lumea întreagă îl aşteaptă de 4.000 de ani. Vedeţi bine, nu-i o chestie de ieri, de azi. Or, pe acest Mesia atât de aşteptat îl aveţi azi. Mergeţi la Bethleem, e al vostru!

Ciobanii se ridicară, iar îngerii, urcând înapoi, în locul înalt de unde năvăliseră, cântau cât îi ţineau bojocii: „Slavă! Slavă! Slavă celui din înaltul cerurilor și pace oamenilor, și pace oamenilor, și pace oamenilor de bună credinţă!”

La puțin timp după aceea, ciobanii invadau grajdul, se prosternau în faţa pruncului, care scâncea, aşa cum fac bebeluşii la vârsta asta, îl adorau, îi ofereau unt, lapte şi tot felul de brânzeturi. Iosif le mulţumea, le strângea mâna şi-și îndesa brânzeturile în desagă, zicând, cu ochii plini de lacrimi de bucurie: – Sunt pentru copil!