Viața lui Iisus: copilăria lui Hristos -

CAPITOLUL 4 – Maria, acasă la Elisabeta

Aşadar, porumbelul acţionase şi trebuie să recunoaştem că porumbelul făcea lucrurile bine. Atât de bine, încât, în doar câteva zile, tânăra Maria fu perfect conştientă de fericitul accident care i se întâmplase. Nu spuse nimănui nimic, afirmă Evanghelia, dar ea ştia foarte bine despre ce era vorba. Ca să vedeţi, ce fată rea! De dimineaţa până seara stătea îngândurată, amintindu-şi cu plăcere vizita chipeşului Gabriel şi evenimentul care urmase. Întorşi seara de la muncă, tata Ioachim şi mama Ana se întrebau de ce devenise fetiţa lor aşa de visătoare.

– Se gândeşte la Iosif, zicea Ioachim, făcându-i cu ochiul.

– Nici gând, răspundea Ana, mai şireată. Mă tem că-i altceva la mijloc, şi acel altceva nu se numeşte în niciun caz Iosif.

– Crezi?

– E cum am onoarea să-ți spun, Ioachime.

– Atunci e grav!

– Ei! Nu-i chiar aşa grav! Măria nu e proastă; zgâtiei noastre trebuie că-i umblă niște idei prin cap. La vârsta ei, e permis, a ajuns la vârsta la care inima dictează. Dar Măria e o fată virtuoasă de felul ei; putem sta liniştiţi. E prea deşteaptă ca să calce strâmb… Îmi cunosc fata, ce naiba! Că doar nu degeaba sunt eu maică-sa!

Cât despre Iosif, el continuă să-i arate Mariei toată atenția unui logodnic care-şi ia rolul în serios. Nu trecea o săptămână fără să vină în casa lui Ioachim, înarmat cu un buchet de flori superb, în care, printre flori, predominau niște crini magnifici. Era un gest delicat și de bun gust. Tâmplarii au ştiut întotdeauna să fie curtenitori, rămânând în acelaşi timp discreţi.

În acest timp, Maria, care nu îndrăznise să-și mărturisească secretul nici mamei, nici tatălui, simţea nevoia să verse din preaplinul sufletului ei într-un alt suflet devotat şi discret. Această nevoie de a se destăinui cuiva era, în fond, ceva normal. Ea ceru voie lui Ioachim şi Anei să meargă şi să stea un timp la verişoara ei, Elisabeta. Ioachim şi Ana se sfătuiră între ei şi nu văzură niciun inconvenient în îndeplinirea acestei dorinţe. Aşadar, Maria se duse la Youttah.

E bine să spunem că în acel moment, soţia lui Zaharia nu-l adusese încă pe lume pe micuţul Ioan; precursorul lui Mesia era doar pe drum. De fapt, Luca, evanghelistul care este foarte precis în informațiile pe care le dă, ne spune că Elisabeta concepuse copilul cu exact 6 luni înainte de logodna Mariei cu Iosif.

Când Elisabeta, care locuia retrasă, în mijlocul munţilor Iudeii, o văzu pe verişoara ei venind spre ea, avu o surpriză plină de o dulce satisfacţie. Cele două femei se înţeleseră dintr-o privire.

– Bine ai venit, Maria, spuse Elisabeta. Se pupară pe amândoi obrajii.

– Verişoară, spuse Măria roşind, puţin intimidată, ce bucuroasă sunt că te văd! Dac-ai ști…

– Da, îmi dau seama… Suntem amândouă foarte fericite, dar mai mult tu, nu-i aşa? De cum te-am văzut, curios lucru, copilul mi-a tresărit în pântece… Este semn bun, crede-mă!

Maria nu voia nimic mai mult decât să creadă aceste vorbe frumoase ale verişoarei ei. Şi pălăvrăgiră așa vreme îndelungată.

– O să te țin la mine câteva zile, draga mea, spuse Elisabeta. Prezenţa ta aici o să-mi poarte noroc. Nici că se putea o primire mai plăcută. Astfel, Măria nu-i mai putu ascunde nimic Elisabetei. Îi povesti despre vizita îngerului şi despre cât de mult îl iubea ea pe El, cel care binevoise să-și aplece privirea asupra ei. Își deschise sufletul şi strigă într-o explozie de bucurie:

– Sufletul meu îl glorifică pe Domnul meu şi inima mea, gândindu-se la el, se umple în fiecare zi de fericire. Sunt slujitoarea Domnului meu, care a hotărât să-mi acorde mie favorurile lui şi a făcut lucruri măreţe în mine…

Elisabeta zâmbea, plină de înţelegere faţă de Maria. Aceasta continuă:

– Numele lui e sfânt pentru mine. Mi-era foame, el m-a îndestulat. Mi-a arătat puterea braţului lui, astfel că toate generaţiile mă vor numi preafericita.

Elisabeta o luă de mâini:

– Eşti adorabilă, draga mea Maria!

Această revărsare de fericire între verişoare ținu așa trei luni, până în ziua în care sacrificatorul Zaharia fu declarat tătic în numele legii. În acea zi, Maria se întoarse la Nazaret. Numai că, deoarece trecuseră trei luni de când Cuvântul devenise trup, burta brunetei începea să atragă privirile.

__________________

Citește mai departe Capitolul 5: Când Iosif, descoperind că nu fusese cuminte, ia o hotărâre

Mergi la Capitolul 3: Lucrarea Duhului Sfânt

Sursa: Frumoasa Verde