CAPITOLUL 8 – Maria, deși virgină, se purifică

După îndeplinirea formalităţilor legale ale recensământului, Iosif nu mai avea niciun motiv să rămână la Bethleem, acest sat neospitalier, unde fecioarele erau lăsate să nască în grajduri. Aşadar, îşi luă pălăria, nevasta, umbrela şi copilul şi se îndreptă spre Ierusalim, pentru a-l prezenta pe noul-născut la Templu, după obicei. În a opta zi de la naştere, era necesară circumcizia micuţului Iisus, tot pentru a se conforma prescripţiilor religiei israelite.

Printre savanţii teologi catolici s-au iscat discuţii aprinse referitoare la această circumcizie: „Cine a făcut-o?” s-au întrebat toţi doctorii creştini. Fapt e că Evangheliile sunt mute în acest punct, care ar fi fost totuşi interesant de lămurit. Cei mai isteți gândesc că a fost Iosif însuşi, care și-a luat sarcina de a practica ritualul sacru: tatăl vitreg vărsă deci primele picături de sânge divin. Dar, fără a ne pierde timpul cercetând dacă isteții au dreptate, să constatăm ciudăţenia acestui Dumnezeu, care coboară pe pământ special pentru a demola religia israelită şi a întemeia alta în locul ei şi a cărui primă acţiune (întrucât nimic nu se face fără voia sa) este aceea de a se consfinţi ca evreu.

Odată cu circumcizia, copiilor li se dădea un nume. Eroul nostru îl primi pe cel de Iisus, pe care îngerul Gabriel îl indicase Mariei în ziua vizitei sale la Nazaret. În ciuda acestui fapt, Iisus a fost numit în timpul vieţii şi după moartea sa cu o infinitate de alte nume, printre care şi porecla de Hristos, care înseamnă „Unsul”. Un singur prenume a fost uitat în catalogul clerical: cel care a fost scris la începutul acestei lucrări [n.tr.: Alphonse] prenume care, ulterior, se va dovedi demn de a-l purta. Vom vedea mai departe că nu exagerez.

Dar asta nu era tot. După legea lui Moise, nu era suficient să fie prezentat la Templu orice copil nou-născut: trebuia ca și mama să fie purificată. În toate epocile, clericii au fost ingenioși în inventarea de mijloace pentru a-şi garnisi mesele şi a-şi umple buzunarele. Ceremonia de purificare obliga femeia, pe care autorităţile Bisericii de-atunci o declara pângărită prin naşterea copilului, să aducă preoţilor iudei un porumbel şi un miel, sau, în lipsa acestora, 5 şecheli, ceea ce înseamnă 20 de franci în moneda noastră. Mielul, oferit primul ca jertfă pe altar, constituia apoi, în casa parohială, elementul principal al unei tocăniţe intime pentru preotul de serviciu. Cât despre cei 20 de franci, ei erau la fel de buni de luat ca şi mielul.

Maria nu se gândi să se sustragă obiceiului stabilit. Ea ar fi putut foarte bine să se prevaleze de faptul că lucrarea Sfântului Duh n-o pângărise deloc, că era mai fecioară ca oricând şi că, prin urmare, nu avea nevoie de niciun fel de purificare. Trebuie deci să credem că, personal, ea nu era atât de convinsă de virginitatea ei, așa cum era soţul ei, tâmplarul. Oricum, făcu bine că merse la Templu, căci acolo avu plăcerea de a-l reîntâlni pe bătrânul mare preot Simion, acelaşi care binecuvântase unirea ei cu Iosif, şi de a-l asculta pe acest prelat cântând un cântec pe care Evanghelia ni-l reproduce în întregime.

Simion, în ciuda vârstei înaintate, poseda o extraordinară memorie a fizionomiilor. Îi recunoscu pe Maria şi Iosif dintr-o privire şi, când aceștia i-l prezentară pe micuţul Iisus, exclamă în mi bemol: – Acum pot să închid ochii; nu-mi mai pasă, căci l-am văzut pe cel ce va fi salvarea lui Israel!

Şi, cum era inspirat în ziua aceea, completă, adresându-se mamei-fecioare:

– În ceea ce te priveşte, mămică dragă, tu n-o să ai același noroc ca fiul tău: el va fi proslăvit de întregul nostru popor, în timp ce tu vei avea inima străpunsă de spada lui.

Admiraţi un pic ce frumoasă e o profeţie. Simion îi prezice Mariei că va avea inima străpunsă şi că Iisus, dimpotrivă, va fi copilul răsfăţat al națiunii. Or, mama n-a avut niciodată inima străpunsă şi exact fiului i-a aplicat poporul evreu acest supliciu. Ei bine, întrebaţi primul bisericos întâlnit şi vă va spune, vă garantez, că profeţia părintelui Simion s-a realizat perfect în toate aspectele. Ceea ce dovedeşte că nimic nu-i mai uşor decât să interpretezi discursurile povestitorilor de ocazie. Cu puţină bunăvoinţă, întotdeauna se poate ajunge la convingerea că au dreptate.