CAPITOLUL 3 – Lucrarea Sfântului Duh
Îngerul Gabriel, acest tânăr trimis al lui Iehova pe care l-am văzut mai devreme în Tabernacol, era un băiat foarte descurcăreț. Gabriel, dacă ar fi să ne luăm după cărţile sfinte, era specializat în uimirea oamenilor, pe care-i anunța că urmează să aibă plozi. L-am văzut în exerciţiul funcţiunii când cu naşterea lui Ioan, și o să-l mai vedem făcând același lucru… unde? În casa unei verişoare a Elisabetei.
Elisabeta avea o verişoară pe nume Maria, care locuia în Nazaret, un sat obscur din Galileea. Maria era tânără, oacheşă şi frumușică, s-o mănânci, nu alta. O bucăţică bună pentru un rege…
Pe atunci, nu exista nimeni altcineva pe post de rege în Iudeea în afară de Irod, care, ca să fim cinstiți, nu era un rege adevărat în ochii evreilor, căci era un monarh impus de romani, adică un uzurpator. De rege legitim, nici urmă! Dar casta regală a lui David număra totuși un anumit număr de descendenţi, printre care şi un tâmplar cu numele predestinat de Iosif.
Aşadar, Maria, bucăţică potrivită pentru un rege, se logodise cu Iosif, urmaşul regelui David. Tatăl şi mama tinerei, tăticu Ioachim şi mămica Ana, își dedicaseră la început domnişoara Domnului, aceasta însemnând că, încă din copilărie, o puseseră să promită solemn, în plin Templu, că nu se va mărita niciodată şi că va lucra exclusiv pentru domnii preoţi.
Într-o bună zi, Ioachim şi Ana se răzgândiră și, dintr-un motiv pe care Evanghelia uită să ni-l facă cunoscut, își logodiră fata cu tâmplarul Iosif. Poate că-i datorau acestuia o sumă prea mare faţă de cât puteau ei să plătească și, viclean cum era, Iosif le-o ceruse pe tânăra fată, ca să stingă datoria. Uneori se practică și asemenea aranjamente. Pe scurt, şterseră cu buretele toate angajamentele anterioare şi logodna Mariei cu Iosif fu celebrată într-o manieră solemnă, în exact aceleaşi Templu în care micuța își formulase jurământul anterior.
Pe parcursul secolelor, în timpurile de demult, ca și astăzi, preoţii au avut întotdeauna un dezvoltat simţ al afacerii. Li se promisese brunețica drept slujnică dar, în schimbul câtorva sute de arginţi, căzură totuși de acord să treacă cu vederea acea promisiune şi binecuvântară logodna cu tâmplarul, la fel cum ar fi binecuvântat-o şi pe cea a vânzătorului din colț.
Maria era singura care avea de pierdut. Iosif nu era tocmai la prima tinerețe; avea o barbă mare şi stufoasă, un aer arţăgos, cam puţin păr în cap şi un fel cam ursuz de a vorbi. Un asemenea logodnic nu însemna un viitor prea vesel şi apoi, fata își lua foarte în serios jurămintele. Întâia oară când i se vorbi de Iosif, se strâmbă și spuse:
– La naiba! Şi cum rămâne cu jurământul meu de virginitate?
Din fericire pentru el, Iosif era un fin diplomat. Arboră un surâs inefabil, îşi trecu degetele prin puţinul păr pe care-l mai avea şi zise pe un ton degajat:
– Oh! Dacă asta-i tot ce te îngrijorează domnişoară, pot să te liniştesc foarte uşor. Presupun că-ţi închipui că ăsta este motivul pentru care vreau să mă însor. Ai cuvântul meu că te înșeli. Mie unul nu prea-mi pasă de lucrurile astea. Nu… pe scurt, sunt îngrozitor de plictisit. N-am pe nimeni care să-mi ţină companie. Am avut un papagal, dar mi-a murit săptămâna trecută. În plus, uită-te la pantalonii mei: eu însumi îmi cos nasturii şi sunt atât de prost cusuţi! Vezi tu, dacă-mi caut o nevastă, e ca să am şi eu o friptură bine făcută şi haine îngrijite. Așa înțeleg eu căsătoria.
Toate acestea fuseseră rostite pe un ton atât de blând, încât mamei Ana îi dădură lacrimile. Se întoarse către fiica ei şi-i strecură aceste vorbe la ureche:
– Ei, hai, nu fi aşa scorţoasă, prostuţo! Mai întâi că tatăl tău și cu mine vrem totuși să te mărităm şi, întrucât ne datorezi supunere, ar fi mai bine să ne împlinești voința. Nu avem mijloacele necesare ca tu să-ţi poţi ţine jurământul anterior. Lui taică-tău, știi doar, îi merg cam prost afacerile de ceva timp. Ca să intri definitiv slujnică la Templu, leviţii ne cer o contribuţie consistentă ca trusou, în timp ce Iosif te ia fără niciun fel de zestre. Haide, hotărăşte-te acuma, neghioabo – nu mai găsești tu un soţ aşa de bun…
Maria își plecase ochii în pământ şi șoptise:
– Bine, mamă, accept. Numai că, bineînțeles, n-o să mă răzgândesc niciodată în privința condițiilor impuse de mine.
– Iosif se înclinase şi replicase:
– Domnişoară, îmi faci o mare onoare.
Şi aşa devenise fiica lui moș Ioachim logodnica urmaşului lui David.
Până în ziua nunţii, tânăra brunetă rămase în casa părinților, îngrijind de gospodărie, în timp ce aceștia lucrau ziua la casele patronilor lor.
Ei bine, într-o minunată dimineaţă de martie, chiar la sosirea primăverii, într-un moment în care Maria se afla singurică în camera ei, un tânăr bine făcut și arătos intră în cameră. Bruna copilă își ridică ochii și se arătă uimită. Dar surpriza n-avea nimic respingător; dimpotrivă. Tânărul cel chipeş înaintă cu un zâmbet dulce pe buze.
– Te salut, Maria, zise el. Oh! Eşti cu adevărat plină de graţie. Se vede bine că Domnul e cu tine, El, autorul a tot ce este încântător. Ești privilegiată între toate femeile; copilul ce se va naște din tine va fi de o mie de ori binecuvântat.
Maria era din ce în ce mai uimită, și în acelaşi timp încântată. Niciodată nu-i mai auziseră urechile o voce atât de melodioasă. Ce diferenţă faţă de vocea spartă a bătrânului uncheş, care-i era sortit ca soţ. Însă ceea ce o uimea cel mai tare era să-l audă vorbind despre copilul care se va naște din ea. Îi răspunse tânărului chipeş (şi aici preiau textual fraza evanghelistului Luca, capitolul 1, versetul 34): „Cum s-ar putea una ca asta, din moment ce eu nu am cunoscut niciun bărbat?”
Naivitatea ei dezarmantă îl copleși pe tânărul cel chipeş.
– N-ai nicio grijă în privința asta, răspunse el, o, grațioasă Maria. N-ai nicio teamă. Acesta este un detaliu nesemnificativ. Numele meu este Gabriel şi sunt de profesie înger, aşa încât poţi să mă crezi pe cuvânt. Lasă harul Preaînaltului să te acopere cu umbra lui şi vei vedea mai apoi. Îţi spun, drăguţa mea, vei avea un copil şi-l vei boteza Iisus şi toată lumea îi va spune Fiul lui Dumnezeu. Din acel moment, tânăra Maria a fost convinsă.
– Sunt la dispoziția ta, îi zise ea abandonându-se voinţei Domnului. Să mi se facă precum spui.
„Ce s-a întâmplat atunci în casa din Nazaret?” se întreabă mai târziu Monseniorul Dupanloup, care şi el a scris „Viaţa lui Isus”. Și Sfântul episcop adaugă: „În acel moment, Cuvântul se făcu trup”. Gata făcut Cuvântul! Odată misiunea încheiată, îngerul Gabriel dădu din aripi şi dispăru, ca de obicei, prin tavan. Fecioara fusese fecundată; operațiunea Sfântului Duh reușise pe deplin.
În această privinţă, o să-mi permit să-i pun o întrebare simplă vechiului meu prieten, Sfântul Părinte, Papa: De ce evangheliile îl numesc pe Iisus Hristos când „Fiul lui Dumnezeu”, când „Fiul Omului” La naiba, „Fiul Omului” și „Fiul lui Dumnezeu” nu înseamnă acelaşi lucru! Cu atât mai mult, cu cât Gabriel e cuvântul evreiesc, care înseamnă ad litteram: „Omul lui Dumnezeu”. Sfinte Părinte, n-ai vrea să fii atât de drăguţ și să ne explici toate astea la următorul conciliu? Căci dacă unii credincioşi ar începe să-și imagineze că evangheliştii, numindu-l pe Hristos în acelaşi timp Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu, voiau să spună că numitul Iisus era fiul „Omului lui Dumnezeu”, asta ar risca să ne aducă o nouă erezie. În orice caz, Preasfinte Părinte, să nu crezi că fac această observaţie doar în numele meu. În calitatea mea de credincios până în măduva oaselor, eu îl exclud pe îngerul Gabriel din lucrarea Sfântului Duh. De departe prefer să cred – şi încă cu tărie, te asigur – că porumbelul s-a achitat singur de această sarcină. Este infinit mai amuzant.
_________________
Citește mai departe Capitolul 4: Maria, acasă la Elisabeta
Mergi înapoi la Capitolul 2: Precursorul
Sursa: Frumoasa Verde