CAPITOLUL 18 – Primele atribute ale Cuvântului

În timp ce Hristos se lăsa purtat de diavol pe vârful Templului şi pe al unui munte înalt, jupânul Ioan continua să răguşească pe malurile Iordanului. Şi, cum curioșii veneau la el din zi în zi mai mulți, nu mai contenea să-i îmbăieze în apele râului. Încetul cu încetul, în Ierusalim se răspândi zvonul că în Betania era un ciudat care stropea şi cufunda oamenii în apă şi că, printre cei botezaţi de el, se afla unul despre care afirmase: „Acesta vine după mine, dar este mai presus de mine, pentru că a fost înaintea mea” (Ioan, cap. I, versetul 15). La aflarea acestei veşti, câţiva dintre preoţii Sanhedrinului, care era tribunalul suprem al clerului evreiesc, se emoționară şi se întrebară dacă ar trebui să permită acestui Ioan Botezător să-şi continue fanteziile religioase. Era oare Ioan un concurent de temut, pe cale să fondeze un nou cult? Sau la fel de bine trebuia considerat ca unul dintre acei halucinaţi atât de numeroşi, a căror boală mintală nu prezintă niciun pericol? Pentru a afla corect cu cine au de-a face, consiliul suprem desemnă pe câţiva dintre membri săi, care trebuiau să se ducă la botezător şi să-l ia la întrebări în mod abil. Sanhedriții desemnaţi pentru această misiune fură aleşi din secta fariseilor, care erau la evrei ceea ce iezuiţii sunt la catolici: într-adevăr, fariseii formau o societate religioasă ai cărei adepţi erau răspândiţi în toată lumea şi se bucurau de o mare credibilitate. Ei luau parte activ la politică, pretindeau că pot vindeca toate bolile prin intermediul exorcismului şi mai ales aspirau să-şi domine compatrioţii şi coreligionarii. Pe scurt, erau intriganţi și ambiţioşi.

Escortaţi de leviţi, delegaţii se duseră în Betania.

– Cine eşti tu? îl întrebară ei pe botezător. Eşti tu Mesia pe care îl aşteptăm noi?

– Niciodată! Răspunse Ioan. Eu, Mesia? Nu! Nu sunt el!

– Eşti poate Ilie, cel care a dispărut acum câteva sute de ani şi care a revenit pe pământ?

– Nu sunt Ilie.

– Eşti măcar un profet? – Nici atât.

– Atunci, ce eşti?

– Sunt vocea celui care strigă în deşert: Îndreptaţi cărările Domnului!

De această dată, fariseii se liniștiră. Totuși, unul dintre ei, gândind că Ioan n-avea niciun drept să-şi îmbăieze vizitatorii, îi mai puse o întrebare:

– De ce naiba botezi, dacă nu eşti nici Mesia, nici Ilie, nici profet? Evitând un răspuns direct, Ioan îi spuse:

– Ei! Ce importanţă are pentru voi dacă botez? Eu botez în apă; dar este unul în mijlocul vostru, pe care nu-l cunoaşteţi, şi care este chiar cel care trebuie să vină după mine, iar eu, cel care se află acum în mijlocul vostru, nu sunt demn nici să-i leg şireturile la pantofi! [n.a.: Toate aceste divagaţii se găsesc textual în Evanghelie (Ioan, cap. I, vers. 13-28)].

Fariseii nu insistară. Fiecare dintre ei avea dreptul să ia drept compliment la propria adresă ultima frază a botezătorului. Se reîntoarseră la Ierusalim şi-şi raportară misiunea Sanhedrinului. Iată care fu, fără niciun dubiu, opinia lor:

– L-am văzut pe botezător. Ce căpiat, prieteni! Rar am cunoscut nebuni care să bată câmpii ca ăsta. În ceea ce priveşte gradul de periculozitate, asta-i altă treabă: atâta timp cât se va mulţumi să strige în deşert, îl putem lăsa în pace. Un butoi dogit, atâta tot.

În ziua următoare vizitei fariseilor, Iisus, care cobora de pe muntele pe care îi permisese diavolului să îl transporte, veni și el la Ioan Botezătorul. De cum îl văzu pe vărul său, fiul lui Zaharia se puse pe zbierat:

– Iată-l! Iată-l! Mielul divin! Iată-l pe cel care poartă păcatele lumii! Nevăzând nici miel, nici oaie, cei care-l priveau nu luară aminte la strigătele lui Ioan.

Ioan continuă:

– Eu nu-l cunoșteam pe mielul divin. Dar el vine după mine, şi este mai presus de mine, pentru că a fost înaintea mea.

– Ai mai spus asta, remarcă unul.

– Nu face nimic, o repet. Şi dacă mă întrebaţi de ce botez în apă, aflaţi că o fac pentru ca mielul să fie cunoscut de tot Israelul.

Oamenii făcură roată în jurul lui Ioan. Această mulţime de curioşi care se strânsese îi dădu curaj să zbiere și mai tare.

– L-am văzut pe Sfântul Duh, urmă el. L-am văzut, l-am văzut. Un porumbel a coborât din cer pe miel şi a rămas pe el. Eu, vă dau cuvântul meu cel mai sfânt, nu-l cunoșteam; dar cel care m-a trimis să botez mi-a spus: „Când porumbelul va coborî pe miel, mielul acela va fi fiul lui Dumnezeu” (Ioan, cap. I, vers. 19-31).

Nimeni nu înţelese că Ioan se referea la Iisus, aşa că plecară de acolo, comentând în fel și chip nebunia botezătorului.

A treia zi, Ioan Botezătorul era încă acolo, cu doi pescari galileni: Andrei, fiul lui Iona, şi Ioan, fiul lui Zevedei. Acesta din urmă era un adolescent cu părul lung şi blond, frumușel ca o fată. Trecu Iisus. Atunci, Botezătorul îl arătă cu un gest pe fiul Mariei, repetându-şi refrenul:

– Îl vedeţi pe tipul ăla mare, cu părul castaniu, care se plimbă pe-acolo? Ei bine, el este mielul divin de care v-am vorbit atâta.

Ioan şi Andrei îl lăsară pe Botezător şi se duseră după pe Iisus. Văzând că îl urmează, Hristos se întoarse şi le zise:

– Ce căutaţi?

Ei îi răspunseră:

– Spune-ne doar unde stai.

Iisus replică:

– În acest caz, veniţi cu mine.

Îi conduse la o colibă abandonată, unde dormea noaptea uneori, îi invită înăuntru şi închise uşa în urma lor. Era a 12-a oră a zilei, adică ora 4 după-amiază. Ce se petrecu în colibă? Evanghelia nu spune nimic de asta. Cum se întreţinu Cuvântul cu cele două atribute ale sale? Mister.

Un teolog (abatele Fouard), de la care am împrumutat de multe ori comentarii asupra Evangheliei, scrie următoarele: „Această conversație se prelungi, fără îndoială, şi deveni una dintre acele comuniuni intime, dragi sufletelor sfinte, din care acestea ies pline de forţă şi de lumină, cu credinţa de nezdruncinat că Dumnezeu li s-a revelat. Când veni noaptea, cei doi discipoli erau cuceriţi de Iisus”. Să nu insistăm…

Andrei şi frumușelul Ioan fură încântaţi de noua lor cunoştinţă. Andrei chiar îi povesti despre asta fratelui său, Simion, pescar ca şi el, şi îl conduse la Iisus. Acesta îl interpelă în felul următor:

– Tu ești Simion, fiul lui Iona, nu-i aşa? Începând de azi, îți schimb numele. Te vei numi Kepha, adică „piatră”. Simon acceptă să se numească „pietricică”.

A doua zi, Iisus, tot pe malurile Iordanului, întâlni un al patrulea galilean, pe nume Filip. Acesta era din Betsaida, satul lui Andrei şi al lui Petru.

– Urmează-mă, îi spuse Iisus. Cine mă iubeşte, mă urmează! Și Filip îl urmă.

În fine, un om pe nume Natanail, fiul lui Tolmai (Bar-Tolmai, de unde vine Bartolomeu), se alătură micii trupe la îndemnul lui Filip. Când îi fu prezentat, Iisus spuse:

– De data asta, iată un izraelit adevărat. Îmi place omul ăsta.

– Ia te uită! obiectă Bartolomeu, de unde mă cunoşti?

– Te-am văzut înainte să te aducă Filip, îi răspunse Iisus.

– Când asta?

– Acum câtva timp.

– Unde anume?

– Ei! Ei! Sub smochin. (Ioan, cap. I, vers. 48)

„Evident, spune teologul nostru comentator, Iisus făcea aluzie la o anumită acțiune petrecută sub un smochin înaintea chemării lui Filip, acţiune secretă pentru noi, dar cunoscută de el şi de Bartolomeu. Amintind-o, Iisus se revelează ca atotvăzătorul divin, căruia nimic nu-i poate fi ascuns”.

– Ștrengarule! strigă Bartolomeu, ce tare ești! Hotărât, ești Fiul lui Dumnezeu, regele lui Israel!

Iisus continuă:

– Ah! dragul meu, te impresionez. Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi tu. Dar asta nu-i nimic. Ai răbdare şi vei vedea lucruri mult mai mari.

– Ce altceva aş putea să mai văd? Întrebă Bartolomeu.

Ceilalţi discipoli îl întrebară la rândul lor pe Hristos, printr-o privire curioasă.

– O să vedeţi… o să vă arăt lucruri dintr-astea cu miile… O să vedeţi cerul deschis şi îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra mea. (Ioan, cap. I, vers. 49-50)

Discipolii săriră în sus de bucurie la promisiunea acestui frumos spectacol.

În acel moment, Iisus își formase nucleul de apostoli: Andrei, Ioan multiubitul, Simon-Pietricică, Filip şi Bartolomeu. Cuvântul era întregit prin cinci discipoli, care trebuiau la rândul lor să atragă noi aderenţi. Astfel, Botezătorul, care îl preceda pe Iisus, fu prefixul Cuvântului, iar apostolii fură atributele sale. Vom găsi mai departe și conjuncţia.