Mai este numit uneori Testamentul grecesc sau Scripturile grecești, întrucât a fost scris în limba greacă. Este vorba despre greaca „koine dialektos”, limba care s-a vorbit în bazinul mediteraneean începând cu epoca lui Alexandru cel Mare (sec. IV î.d. Hr.) și până în jurul anului 500 d. Hr. Termenul este o traducere a latinului Novum Testamentum, care corespunde cu originalul grecesc Ἡ Καινή Διαθήκη, adică „Noul Legământ” sau „Noul Testament”. Termenul Noul Testament este folosit pentru a descrie credința creștinilor în Isus Cristos în contrast cu iudaismul vetero-testamentar și contemporan (vezi 2 Corinteni 3,6-15; Evrei 9,15-20). Ulterior, Noul Testament va include 27 de cărți.