Prepuțul sacru (din latină: sanctum praeputium) a fost considerat o relicvă creștină, care se credea a fi prepuțul lui Isus din Nazaret. Deoarece un conținut central al credinței creștine este Înălțarea lui Isus Hristos, acesta ar fi putut lăsa doar părți ale corpului său care nu-i mai aparținea în momentul înălțării. Bazându-se pe ideea că circumcizia lui Isus a fost făcută în templu, mai multe biserici în Evul Mediu au susținut că dețin această relicvă.
În Evanghelia după Luca, cap. 2, ver. 21, găsim următoarea relatare cu privire la tăierea împrejur a lui Iisus:
Când a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele Isus, nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece.
Pe baza acestui text, încă din Evul Mediu timpuriu, amintirea circumciziei lui Iisus este sărbătorită la opt zile după nașterea sa, pe 1 ianuarie. Biserica Ortodoxă prăznuiește acest eveniment cu numele de Praznicul Tăierii împrejurcea după Trup a Domnului. Această sărbătoare a intrat încet în umbra istoriei mai ales după reforma liturgică din lumea catolică. Catolicii sărbătoresc de exemplu sărbătoarea Mamei lui Dumnezeu, Maria. Abia în 2007 a introdus Papa Benedict al XVI-lea obligativitatea vechilui calendar, ceea ce a adus iar la viața această comemorare a prepuțului sfânt.
Relicva prepuțului sfânt este o donație din partea lui Carol cel Marea Papei Leon al III-lea cu ocazia încoronării sale ca împărat pe 25 decembrie în anul 800 la Roma. Împăratul Carol cel Mare i-a spus papei că a primit prepuțul de la un înger. Alte legende spun că relicva vine din colecția de moaște a reginei Irina. Sfântul prepuț a fost păstrat împreună cu alte moaște în capela Sanca Sanctorim în Lateran.
Conform legendei, relicva a fost furat în timpul jefuirii Romei în 1527 de către un mercenar german, care în timpul retragerii a fost arestat de contele Anguillara în castelul Calcata. Se mai povestește că soldatul ar fi ascuns racla în celula sa, unde a fost descoperită după 30 de ani (da, după 30 de ani!!!) și s-a păstrat în biserica parohială din Calcata. Există și o indulgență a papei Sixt al V-lea, acordată pelerinilor care merg la Calcata să vadă pielea penisului lui iisus Hristos. Sfântul Prepuț a fost prezentat credincioșilor până prin anul 1983. De atunci nu mai există nicio urmă a sfintei moaște.
Au existat și alte locașuri de cult care au revendicat posesia relicvei, ca de exemplu Mănăstirea Charroux, posesie negată însă de Papa Inocențiu al III-lea. Și orașul Anvers ar fi reclamat posesia relicvei prin 1112. Se relatează că episcopul locului ar fi observat cum prepuțul a sângerat și că ar fi fost depus într-o capelă specială, distrusă însă în războiul din 1566. O altă relatare foarte romantică ne spune că această relicvă ar fi fost fost cerută de către Catherine de Valois din partea regelui englez și soțul său Henric al V-lea pentru ca parfumul dulce al prepuțului să îi ușureze nașterea copilului. Relicva sfântă a fost așezată în mănăstirea din Coulombs și a dispărut pe vremea Revoluției Franceze.
David Farley este un jurnalist din New York care și-a pus în cap să documenteze și să caute relicva sfântă care a dispărut în circumstanțe ciudate prin anul 1983. Nu cumva Biserca Catolică și-a furat singură racla pentru a nu lăsa biologia să-și facă treaba? Ce impact ar fi avut o analiză ADN al pielii penisului lui Iisus? Dacă cumva se ajungea să se cunoacă ADN-ul lui Dumnezeu? Ne-am putea gândi că în cazul în care Iisus este Dumnezeu întrupat, atunci orice urma biologică ar fi o dovadă a divinității lui. Cromozonul Y ar fi putut veni doar de la Tatăl, Dumnezeu. Faptul că singura dovadă care ar fi putut demonstra irevocabil divinitatea lui Iisus a fost pierdută chiar de Biserică ne lasa doar doua posibilitati. Prima posibilitate este ca prepuțul lui Iisus ca și alte relicve, moaște, părți din corpul unor sfinți era un fals. A doua posiblitate este ca am fi găsit un tata uman al cărui genotip ar fi putut fi localizat undeva în Orientul Mijlociu.
(Mai jos puteți urmări ancheta jurnalistică a acestui în căutarea sfintei moaște.)
Într-un documentar de televiziune din 1997 pentru canalul 4, și jurnalistul britanic Miles Kington a călătorit în Italia în căutarea Sfântului Prepuț, dar nu a putut găsi nicio urmă de raclă sau prepuț. La 22 decembrie 2013 National Geographic Channel a difuzat un documentar cu Farley numit “The Quest for the Foreskin“.
Saturn, înconjurat (probabil) de prepuțul lui Iisus
Un alt teolog al secolului XVII, Leo Allatius (De Praeputio Domini Nostri Jesus Christi Diatriba) spune că prepuțul s-a înălțat cu Iisus la cer și a devenit inelele lui Saturn. De-a lungul istoriei au existat cel puțin 12 prepuțuri (Charroux, Paris, Bologna, Metz, Le Puy, Nancy, Besançon, Coulombs și Conques în France, Hildesheim in Germania, Anvers și Bruges in Belgia, și Calcata in Italy). Totul a explodat însă prin anul 1856 când un zugrav a ”găsit” prepuțul lui Hristos ascuns într-un perete din mănăstirea Charroux din Franța. Având în vedere că mai exista un prepuț în Italia, papei Inocent al III-lea i s-a cerut să recunoască care-i cel mai autentic prepuț. Bisericii i-a luat ceva timp până când în 1900 s-a pronunța în această privință și a spus că cine mai scrie, vorbește sau menționează despre pielea cuculețului lui Hristos va fi excomunicat. Prin urmare, in 1954, Vaticanul a înăsprit pedeapsa pentru cei care vorbesc sau scriu despre existenta sfântului prepuţ și, de la excomunicare s-a ajuns la vitandus. Adica un fel de persona non grata in cadrul bisericii.
Au existat și alte moaște, la fel de ciudate, cum ar fi sudoare, lacrimi, dinți, păr, cordon ombilical, unghii, urină, fecale și alte excrescențe corporale ale lui Isus Hristos. Toate aceste ne arată cât de mult ne poate prostii religia și credința în supranatural. Moaștele, fie ele de calibrul suprem, cel al prepuțului lui Iisus, ne arată condiția macabră în care omul modern încă mai colcăie.
Încheiem acest articol cu un citat de Voltaire despre Prepuțul Sfânt:
When, in our ages of barbarity, scarcely two feudal lords owned between them a single New Testament, it might be pardonable to offer fables to the vulgar, that is, to these feudal lords, to their imbecile wives, and to their brutish vassals; they were led to believe that Saint Christopher carried the infant Jesus from one side of a river to the other; they were fed stories about sorcerers and their spiritual possessions; they easily imagined that Saint Genou would cure the gout, and that Saint Claire would cure eye problems. The children believed in the werewolf, and the fathers in the rope girdle of Saint Francis. The number of relics was innumerable.
___________
Surse și alte informații despre moaștea supremă:
Leonard B. Glick: Marked in Your Flesh: Circumcision from Ancient Judea to Modern America, Oxford 2005.
David Farley: Fore Shame
Grisar, Hartmann. Romische Kappelle Sancta Sanctorum und ihr Schatz, Freiburg im Breisgau, 1908, pp. 1-9, 57
Jacobs, Andrew (2012). Christ Circumcised: A Study in Early Christian History and Difference.
Mattelaer, JJ, et al. (2007). “The Circumcision of Jesus Christ”. The Journal of Urology. 178: 31-34.
Müller, Alphons Victor: Die hochheilige Vorhaut Christi im Kult und in der Theologie der Papstkirche, Berlin 1907.
Shell, Marc: “The Holy Foreskin; or, Money, Relics, and Judeo-Christianity.” Jews and Other Differences: The New Jewish Cultural Studies. Ed. Jonathan Boyarin and Daniel Boyarin. Minneapolis: U of Minnesota P, 1997.
G. W. Foote, J. M. Wheeler: Crimes of Christianity (Memento vom 22. April 2005 im Internet Archive); 1887: „It should be added that at least one Catholic writer has devoted a treatise to the Savior’s foreskin, asserting that it ascended, like Jesus himself, and expanded into one of the rings of Saturn.“