In exprimarea si sustinerea opiniilor mele inteleg sa respect, pe de-o parte, si sa ma prevalez, pe de alta parte, de prevederile Art. 29 ind.1, Art.30 si Art. 57 din Constitutia Romaniei, precum si de prevederile Art. 70, Art. 71 si Art.73 din Constitutia Europeana, Partea a II-a „Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene”.

Legea fundamentala a Statului garanteaza la Articolul 29 indice 1 ca „Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nicio forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale”.

Constitutia Romaniei prevede, in Articolul 30, ca „(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea credintelor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace de comunicare in public sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisa”.

Legea fundamentala mai stipuleaza, prin Articolul 57 ca „Cetatenii romani, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti”.

In Constitutia Europeana, Partea a II-a intitulata „Carta drepturilor fundamentala ale Uniunii Europene” se precizeaza la Articolul 70 alinitul 1 ca „Orice persoana are dreptul la libertate de gandire, de constiinta si de religie. Acest drept implica libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv, in public sau in particular, prin intermediul cultului, invatamantului, practicilor si indeplinirii riturilor”.

Articolul 71 garanteaza libertatea de exprimare. „Orice persoana are dreptul la libertatea e exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a transmite informatii sau idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Aliniatul 2 prevede ca „Libertatea si pluralismul mijloacelor de informare in masa sunt respectate”. Constitutia Europeana mai garanteaza, prin articolul 73 libertatea artelor si stiintelor: „ Artele si cercetarea stiintifica sunt libere. Libertatea universitara este respectata”.

Asa fiind, autorul isi rezerva dreptul sa cenzureze continutul comentariilor sau, dupa caz, dreptul de a nu le aproba, in functie de relevanta sau continut.

Autorul tine sa sublinieze ca se va prevala de prevederile Articolului 222 din Codul de procedura penala, in masura in care comentariile contin amenintari, si va formula plangere penala intemeiata pe Articolul 193 din Codul Penal – „Amenintarea”, cu raportare la oricare dintre articolele prevazute in Codul penal, Titlul II – „Infractiuni contra persoanei, integitatii corporale si sanatatii”, in functie de continutul mesajelor.

In drept, autorul isi va intemeia actiunile pe baza prevederilor Codului de procedura penala:

Plangerea
Art. 222. – „Plangerea este incunostintarea facuta de o persoana sau de o unitate din cele la care se refera art. 145 din Codul penal, careia i s-a cauzat o vatamare prin infractiune.
Plangerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formeaza obiectul plangerii, indicarea faptuitorului daca este cunoscut si a mijloacelor de proba.
Plangerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramane atasata plangerii.
Plangerea facuta oral se consemneaza intr-un proces-verbal de organul care o primeste. Plangerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate sa declare ca nu-si insuseste plangerea.
Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plangerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restransa poate face plangere cu incuviintarea persoanelor prevazute de legea civila.

In temeiul

Art. 193 Cod Penal – “Amenintarea”
„Fapta de a ameninta o persoana cu savarsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare indreptate impotriva ei, a sotului ori a unei rude apropiate, daca este de natura sa o alarmeze, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, fara ca pedeapsa aplicata sa poata depasi sanctiunea prevazuta de lege pentru infractiunea care a format obiectul amenintãrii.
Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.
Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.”

Atentie: Necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale nu înlatura caracterul penal al faptei.

Art. 51 – Eroarea de fapt
Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, când faptuitorul, în momentul savârsirii acesteia, nu cunostea existenta unei stari, situatii sau împrejurari de care depinde caracterul penal al faptei.
Nu constituie o circumstanta agravanta împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul savârsirii infractiunii.
Dispozitiile alin. 1 si 2 se aplica si faptelor savârsite din culpa pe care legea penala le pedepseste, numai daca necunoasterea starii, situatiei sau împrejurarii respective nu este ea însasi rezultatul culpei.
Necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale nu înlatura caracterul penal al faptei.