Îți vom prezenta niște lucruri pe care nu ar trebui să le spui unui ateu, nu pentru că nu ai avea voie să le spui ci pentru a te feri să te pui într-o postură rușinoasă sau mai puțin bună în fața ateului pe care încerci să îl înțelegi.
- De unde îți iei moralitatea?
Varianta mai des întâlnită a acestei întrebări este ”Cum știi ce este moral?”. Întrebarea pornește de la presupunerea falsă că ateii nu au moralitate deoarece nu cred în moralitatea ”obiectivă” derivată din Biblie sau altă carte sfântă. Adevărul este că ateii au principii morale și etice la fel ca restul oamenilor normali, singura diferență este că acestea nu sunt luate din vreo carte sfântă și de cele mai multe ori se bazează pe drepturile fundamentale ale oamenilor.
Că să înțelegi mai bine cum ateii pot să fie morali, fără religie sau credință în vreo divinitate: singurul motiv pentru care atunci când ieși din casă nu te apuci să omori oamenii ce-ți apar în cale este Biblia? Dacă răspunsul este ”Da” atunci ești o persoană malefică care e ținută în frâu de frică, dar mă aștept ca răspunsul tău să fie ”Nu” și deci poți observa și tu că oamenii pot fi morali fără religie sau credință.
- Tu nu crezi în nimic. Viața ta trebuie să fie foarte goală.
Ateii nu cred în Dumnezeu, asta nu înseamnă că nu sunt o mulțime de alte lucruri în care aceștia cred, de la familie, la prieteni, la lucrurile pe care le fac și sunt importante pentru ei și pentru societatea în care trăim.
- De ce ești nervos sau mâniat pe Dumnezeu?
Ateii nu cred în Dumnezeu, nu cred în inorogi. Ateii nu îl urăsc nici pe Dumnezeu și nici nu urăsc inorogii. Să urăști pe cineva pe care tu crezi că nu există este imposibil. Tu fiind creștin îl urăști pe Zeus? Normal că nu îl urăști, tu nu crezi că el există.
- Nu poți dovedi că Dumnezeu nu există.
Aici e vorba de a plasa povara demonstrației interlocutorului. Cel care afirmă existența a unui lucru este cel care trebuie să aducă dovezi că acel lucru există. Fără acele dovezi afirmația este una goală, lipsită de sens.
O altă problemă ce apare aici este imposibilitatea de a demonstra inexistența a ceva, dacă eu îți spun că între Pământ și Marte există un ceainic care se învârte în jurul Soarelui într-o orbită eliptică, iar ceainicul este atât de mic încât niciun telescop nu îl poate vedea, iar din moment ce nimeni nu poate demonstra că ceainicul acela nu există, dacă aș spune că este intolerabil ca cineva să se îndoiască de afirmația mea, cel mai probabil ai spune că spun absurdități și mi-ai cere dovezi care să ateste că ceainicul există. Asta cer și ateii: dovezi că ”ceainicul” (Dumnezeu) există.
Încă un punct ce merită menționat este faptul că tu, fiind creștin, nu ai nevoie de dovezi explicite pentru fiecare zeu în care tu nu crezi: tu foarte simplu nu crezi că există. Ateii nu fac altceva decât să nu creadă în Dumnezeu la fel cum tu nu crezi în restul zeilor în care nici ei nu cred.
- Și dacă greșești?
Dacă greșesc nu o să se întâmple nimic. Sau tu, fiind creștin, presupui că Dumnezeu e un psihopat macabru ce mă va pedepsi pentru că am pus întrebări sincere și am încercat să caut răspunsuri la întrebările mele și am ajuns la o concluzie care lui nu i-a plăcut?
De ce ar fi Dumnezeu supărat pe mine pentru că eu chiar am căutat un răspuns în loc să stau cu mâinile în buzunar și să mă mulțumesc să merg la biserică de câteva ori și să mă prefac că îmi pasă?
Ateii sunt sincer interesați de întrebarea aceasta, face parte din ce înseamnă să fii sceptic: adevărul nu e absolut, unele lucruri sunt mai probabile decât altele, iar altele sunt nesemnificativ probabile, la fel cum îl considerăm și pe Dumnezeu. Deci faptul că ateii nu cred în Dumnezeu nu a fost o concluzie la care am ajuns din inconștiență, ba chiar dimpotrivă, după cum ți-am arătat până acum.
Dar dacă sunt creștinii cei care greșesc? Dacă te rogi în fiecare zi la zeul greșit și îl faci tot mai nervos pe cel adevărat?
- Doar trebuie să ai credință.
De obicei, ca ateu, auzi această propoziție atunci când creștinul cu care vorbești a rămas fără argumente. ”Nu pot explica de ce Dumnezeu a făcut asta” sau ”Doar trebuie să ai credință” este un alt fel de a spune că nu există un răspuns pentru acel lucru și că tu crezi acel lucru pentru că vrei și pentru că te face să te simți mai bine.
Nu sunt nevoit să am credință în Dumnezeu la fel cum nu sunt nevoit să am și alte credințe iraționale, eu vreau să cunosc, să știu, să fiu capabil de gândire critică. Acestea nu sunt lucruri rele.
- Deschide-ti inima lui Dumnezeu.
Nu e nimic neînregulă cu inima mea, nu mă protejez activ de Dumnezeu care cică vrea să intre în inima mea și eu nu îl las. Inima mea este în regulă. Sunt deschis posibilității că Dumnezeu există, vino și explică-mi dovada ta. Te rog însă să nu apelezi la erori de logică, iar dovada adusă trebuie să fie una științifică, verificabilă și cel puțin măsurabilă, la fel și în cazul oricărui alt lucru pe care cineva vrea să mi-l demonstreze că există sau că e așa cum spune. Astfel de dovezi m-ar face să cred că Dumnezeu există. Pe tine ce te-ar face să-ți schimbi părerea? Sau credința ta în Dumnezeu este definitivă și nu respectă principiul falsificabilității? Dacă acesta este cazul, atunci credința ta este lipsită de valoare.
Traducere și adaptare după un video de Hemant Mehta