Ezechiel 15

1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

2. “Fiul omului, ce are lemnul de viţă mai mult decât orice alt lemn, viţele de vie mai mult decât cele ce sunt printre copacii din pădure?

3. Ia oare cineva din lemnul acesta ca să facă vreo lucrare? Face cineva din el vreun cârlig de atârnat ceva în el?

4. Iată că este pus pe foc să ardă; după ce îi arde focul cele două capete şi mijlocul, mai poate fi el bun de ceva?

5. Iată, când era întreg, nu se putea face nimic din el; cu cât mai puţin acum după ce l-a mistuit şi l-a ars focul, s-ar mai putea face vreo lucrare din el?

6. De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Ca lemnul de viţă dintre copacii din pădure, pe care-l pun pe foc să-l ard, aşa voi da şi pe locuitorii Ierusalimului.

7. Îmi voi întoarce faţa împotriva lor; au ieşit din foc, dar focul îi va arde de tot. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când Îmi voi întoarce faţa împotriva lor.

8. Voi preface ţara într-un pustiu, pentru că au fost necredincioşi, zice Domnul Dumnezeu.”

  

aici vom publica tâlcuirea textelor biblice…

 

Comentariile sunt închise.