1. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
2. “În ziua întâi a lunii întâi, să întinzi locaşul Cortului întâlnirii.
3. Să pui în el chivotul mărturiei, şi înaintea chivotului să atârni perdeaua dinăuntru.
4. Apoi să aduci masa şi să pui pe ea cele rânduite. După aceea, să aduci sfeşnicul şi să-i aşezi candelele.
5. Altarul de aur pentru tămâie să-l aşezi înaintea chivotului mărturiei şi să atârni perdeaua la uşa Cortului.
6. Să aşezi altarul pentru arderile de tot înaintea uşii locaşului Cortului întâlnirii.
7. Ligheanul să-l aşezi între Cortul întâlnirii şi altar şi să pui apă în el.
8. Să aşezi curtea de jur împrejur şi să pui perdeaua la poarta curţii.
9. Să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi cu el Cortul şi tot ce cuprinde el şi să-l sfinţeşti, cu toate uneltele lui; şi va fi sfânt.
10. Să ungi altarul pentru arderile de tot şi toate uneltele lui şi să sfinţeşti altarul; şi altarul va fi preasfânt.
11. Să ungi ligheanul cu piciorul lui şi să-l sfinţeşti.
12. Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la uşa Cortului întâlnirii şi să-i speli cu apă.
13. Să îmbraci pe Aaron cu veşmintele sfinte, să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca să-Mi facă slujba de preot.
14. Să chemi şi pe fiii lui, să-i îmbraci cu tunicile
15. şi să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururi dreptul preoţiei printre urmaşii lor.”
16. Moise a făcut întocmai cum îi poruncise Domnul; aşa a făcut.
17. În ziua întâi a lunii întâi a anului al doilea, Cortul era aşezat.
18. Moise a aşezat Cortul; i-a pus picioarele, a aşezat scândurile şi verigile şi a ridicat stâlpii.
19. A întins învelitoarea care slujea de acoperiş deasupra Cortului, şi pe deasupra a pus învelitoarea acoperişului Cortului, cum poruncise lui Moise, Domnul.
20. Apoi a luat mărturia şi a pus-o în chivot; a pus drugii la chivot şi a aşezat capacul ispăşirii deasupra chivotului.
21. A adus chivotul în Cort; a atârnat perdeaua despărţitoare înaintea lui şi a acoperit astfel chivotul mărturiei, cum poruncise lui Moise, Domnul.
22. A aşezat masa în Cortul întâlnirii, în partea de miazănoapte a Cortului, dincoace de perdeaua dinăuntru;
23. şi a pus pe ea pâinile, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise, Domnul.
24. Apoi a aşezat sfeşnicul în Cortul întâlnirii, în faţa mesei, în partea de miazăzi a Cortului;
25. şi i-a aşezat candelele, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise, Domnul.
26. Apoi a aşezat altarul de aur în Cortul întâlnirii în faţa perdelei dinăuntru;
27. a ars pe el tămâie mirositoare, cum poruncise lui Moise, Domnul.
28. A aşezat perdeaua la uşa Cortului.
29. A aşezat altarul pentru arderile de tot la uşa locaşului Cortului întâlnirii; şi a adus pe el arderea de tot şi jertfa de mâncare, cum poruncise lui Moise, Domnul.
30. A aşezat ligheanul între Cortul întâlnirii şi altar şi a pus în el apă pentru spălat.
31. Moise, Aaron şi fiii lui şi-au spălat mâinile şi picioarele în el;
32. când intrau în Cortul întâlnirii şi se apropiau de altar, se spălau, cum poruncise lui Moise, Domnul.
33. Apoi a ridicat curtea împrejurul Cortului şi altarului şi a pus perdeaua la poarta curţii. Astfel a isprăvit Moise lucrarea.
34. Atunci norul a acoperit Cortul întâlnirii, şi slava Domnului a umplut Cortul.
35. Moise nu putea să intre în Cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui, şi slava Domnului umplea Cortul.
36. Cât au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai când se ridica norul deasupra Cortului.
37. Şi când nu se ridica norul, nu porneau, până ce nu se ridica.
38. Norul Domnului era deasupra Cortului ziua; iar noaptea, era un foc înaintea întregii case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor.