Credința și ipocrizia

Creștinismul e o religie a iubirii și ne învață toleranța, empatia și modul în care ne putem construi o lume mai bună. Definiția standard a oricărui creștin devotat. Ca membru activ al societății creștine, participi voluntar la propagarea ideologiei, din considerente umaniste și vrei ca religia ta să acapareze fronturile sociale. Dar cât din ceea ce te compune pe tine, ca creștin, e moral și just? Cât de sincer ești cu tine însuți și cu filozofia de viață pe care ai adoptat-o? Și mai ales, cât din religia pe care o susții conține valori la care ne putem raporta cu toții? Atitudinea ta e cea care oglindește învățămintele religiei pe care o adori. Să începem, așadar:

1. Negi vehement existența tuturor celorlalți zei, fără să îți justifici poziția, dar ești complet intrigat când alții procedează la fel cu zeul tău. Pentru că al tău e cel adevărat, indiferent ce anume cred sau argumentează detractorii.

2. Ești revoltat când știința afirmă că suntem parte dintr-un lanț evolutiv animal, lucru pe care îl și susține temeinic printr-o multitudine de dovezi, dar ești complet în favoarea afirmației religioase cum că ne tragem din zgură. Afirmație complet gratuită, nesusținută decât de credința oarbă.

3. Râzi la aberațiile politeiste, dar nici măcar nu zâmbești la Trinitatea pe care o adori tu.

4. Încrunți din sprâncene în fața atrocităților pe care le susține Allah, dar inventezi contexte istorice în care atrocitățile propriului tău zeu sunt perfect îndreptățite.

5. Ți se par ridicole poveștile grecești ale zeilor care se întrupau în masculi fierbinți spre a fecunda diverse domnițe, dar stabilești ca sacră credința că Dumnezeu și-a vărsat sămânța în “virgina” Maria.

6. Încerci să discreditezi teoriile științifice care atribuie Universului o vârstă de 13,7 miliarde de ani, folosindu-te de rațiune prin analizarea dovezilor din perspectivă religioasă, dar nu procedezi la fel în cazul afirmațiilor teiste, conform cărora același Univers are doar 6.000 de ani și are drept cauză creatoare cuvinte rostite de o ființă invizibilă. Într-un mod complet ridicol, ți se pare mai plauzibilă ultima variantă.

7. Crezi că întreaga populație a Terrei, exceptându-i pe cei de aceeași religie cu tine, vor ajunge în Iad și nu numai atât, dar o și merită. Pentru că nu contează cât de bine intenționată e persoana respectivă. Merită să petreacă o eternitate în tortură și suferință, doar pentru că nu îți împărtășește credințele barbare. Iar religia ta e una a iubirii și toleranței.

8. Metodele științifice, bazate pe investigare a universului observabil, cercetare și experimentare nu sunt viabile pentru descoperirea adevărului. Un epileptic dereglat mintal, zvârcolindu-se pe podea și bolborosind cu spume la gură, în schimb, e.

9. Rugăciunile au o rată de succes complet derizorie. Când se împlinesc, totuși, Dumnezeu ți-a răspuns, când nu, știe el mai bine decât tine de ce nu și nu trebuie să îi pui la îndoială decizia.

10. Consideri că poți comunica direct cu Divinitatea, iar Ea îți poate revela adevărul. Un argument folosit și de atentatorii sinucigași, de kamikaze și de orice imbecil care visează să îți ia beregata, pentru că așa i-a șoptit zeul în somn. Iar el are tot atâtea argumente care să îi mențină poziția criminală, câte ai și tu, pentru a-ți justifica moralitatea din perspectivă religioasă.

11. Cunoști infinit mai puține lucruri despre religia ta, decât cunosc ateii și agnosticii, dar asta nu te împiedică să fii agresiv și militant.

La câte puncte ai bifat afirmativ? Orice formă de ignoranță sau fundamentalism ar trebui să cadă în fața bunului simț, al moralității și al rațiunii. Că nu se întâmplă așa, e doar o dovadă a ipocriziei religioase care nu mai e demult un sistem social viabil, ci unul tiranic și intolerant. Ca ființă umană, ești responsabil de binele semenilor tăi în aceeași măsură în care pretinzi ca și ceilalți să fie responsabili de al tău. Susții un curent ideologic barbar, criminal și părtinitor. În ochii societății secular-umaniste, vei rămâne doar un paria, o persoană imorală și inadaptată, iar Dumnezeul tău, doar un deget după care îți ascunzi caracterul malițios și neplăcut. Credința nu are nimic nobil și nu se poate constitui într-un sistem social viabil, pentru că e toxică moral. Trezește-te!

Sursa: Michael Scherlock Traducere: Slice
Poate te interesează și:

https://www.facebook.com/Bibliapentrusceptici/photos/pb.610802078986120.-2207520000.1433096060./810314359034890/?type=3&theater

Comentariile sunt închise.