Rugăciunea nu se învăță doar în situații grele, ci acolo unde omul se roagă mult domnește sărăcia, căci credința în Dumnezeu este parțial responsabilă pentru condițiile precare – adică nesănătos din punct de vedere social. Acest lucru nu o spun ca să fac polemică, ci este chiar rezultatul numeroaselor studii științifice din ultimii ani.

Sociologii și psihologii au identificat o serie de factori care determină dacă oamenii sunt religioși, cel puțin d.p.d.v. statistic. Deoarece în diferite societăți sau țări, procentul de credincioși nu este în niciun caz același – și nici nu este o distribuiție întâmplătoare la nivel global. Cu cât distribuția veniturilor într-o țară este inegală, cu atât religia este mai importantă pentru populație. Și oamenii care câștigă relativ puțin – nu în medie, dar în comparație cu concetățenii lor – cred mai ușor sau sunt mai religioși.

Cu cât o societate este mai religiosă, cu atât mai rău

Dimensiunea inegalității veniturilor indică mai ales cât de slabă este organizarea unei societăți. Acest lucru a fost dovedit de omul de știință american Gregory Paul. Inegalitatea veniturilor este corelată de multe alte variabile, uneori independente. Printre acestea se numără gradul de șomaj, sărăcie, educație slabă, obezitate, alcoolism, corupție, boli mintale și speranța de viață redusă sau de numărul de boli cu transmitere sexuală, avort, sarcina la adolescente, infracțiuni legate de droguri, sinucideri, crime și deținuți. Cu cât societatea este mai “disfuncțională” în această privință, cu atât este mai religioasă și viceversa.

Acestă ideee este confirmată și de alte studii și statistici. În acest fel, “religiozitatea” a fost determinată empiric pe baza mărturiilor personale, a frecvenței rugăciunii, a numărului vizitelor la biserică sau a mărimii comunităților religioase. În țările cu diferențe de venit mai mari, atât cei mai săraci, cât și cei mai bogați sunt mai religioși decât în țările cu diferențe mai mici – în cele bogate chiar disproporționat.

Ateism = mai pașnic + mai democratic

Faptul că țările “necredincioase” sunt mai dezvoltate, ne-o dovedește, în conformitate cu tendința internațională în ansamblu, o serie de analize ale trăsăturilor sociale individuale. Deci, democrația este mai puternică acolo unde ”populația lui Dumnezeu” are mai puțină importanță. Acest lucru a fost dovedit de către Marc Bühlmann de la Universitatea din Zurich și Wolfgang Merkel de la Centrul de Cercetare Științific Social din Berlin. Ei au examinat 30 de țări, pe baza a peste 100 de indicatori empirici ai principiilor democratice, cum ar fi libertatea, egalitatea și controlul. (”Top Ten„ au fost Danemarca, Finlanda, Belgia, Islanda, Suedia, Norvegia, Canada, Olanda, Luxemburg și Statele Unite ale Americii, Germania este pe locul al unsprezecelea, Elveția 14, Austria 20, Italia 22, iar ultimele locuri au mers spre Marea Britanie, Franța, Polonia, Africa de Sud și Costa Rica.). Auto-evaluarea religioasă se sprijină pe sondajul World Values Survey, un studiu major la nivel mondial, care este actualizat în mod repetat, începând cu anii 1980.

Țările atee sunt, de asemenea, mai pașnice, așa cum ne-o arată  Indicele Global de Pace 2009. Aceasta se bazează pe 23 de criterii – inclusiv războaie, conflicte civile, gradul de încălcare a drepturilor omului și a comerțului cu arme, numărul crimelor și a deținuților, precum și gradul de democratizare. Cât de pașnică este o țară stă în corelație pozitivă cu procentul de atei din aceste țări și devine negativ cu procentul de persoane religioase care participă la slujbe sau celebrări religioase cel puțin o dată pe lună.

 

Credința și calitatea scăzută a vieții

Relația dintre calitatea vieții și credință se poate generaliza în efectul ei. Au demonstrat-o Ed Diener si colegii săi de la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign. Ei au comparat condițiile de viață din diferite state din Statele Unite, dar, de asemenea, și la nivel mondial. Acest lucru s-a bazat, printre altele, pe datele de la Gallup Wordl Poll, în care 455.000 de persoane au fost chestionate în 150 de țări.

Rezultatul: Condițiile sociale respective au un impact mai mare decât factorii individuali sau tipul de religie (hinduism, budism, creștinism, islam). În general, religia îmbunătățește bunăstarea numai în societăți foarte complicate din punct de vedere social. Exemplele includ aici Bangladesh și Egipt (într-o comparație la nivel modial) sau Mississippi și Alabama (la nivel național al Statelor Unite ale Americii). Condițiile de viață „neprielnice“ numite de sociologii pe indicatori sunt: speranța de viață, venituri, educație, în cazul în care există suficientă hrană și cât de sigur este noaptea.

La 25% din țările dezvoltate, inclusiv Suedia, Franța și Japonia, bunăstarea oamenilor religioși și ne-religioași nu prezintă diferențe. La polul opus, în țările sărace, nereligiosul nu se simte în siguranță față de cei religioși, cel mai probabil pentru că nu sunt respectați și sunt adesea discriminați, ceea ce nu se întâmplă în țările dezvoltate. Aceeași diferență se găsește  exact  la polul opus: în statele „dezvoltate“ ne-religioșii au sentimente mai puțin negative decât religioșii, în țările sărace este invers. Același lucru îl întâlnim în statele din SUA: o medie de 68% dintre cei întrebați au spus că religia este importantă în viața lor de zi cu zi – dar, în orașul sărac Mississippi, a fost de 88%, cu totul diferit în prosperul oraș Vermont cu doar 44%.

Atunci când vine vorba despre gradul de religiozitate, venitul individului este, astfel, mai puțin important decât calitatea unei societăți. În țările sărace religioase sunt mai mulți religioși, atât în rândul celor săraci, cât și în rândul bogaților.

Concluzie: În societățile bogate trăiesc mai mulți necredincioși (atei, agnostici, etc.) și aceștia tind să se simtă la fel de bine sau mai bine decât credincioșii, pe când în țările cu condiții de viață mai puțin favorabile religiile au o mai mare influență și oamenii religioși se simt mai bine decât cei care nu aparțin de vreun cult religios.

Circumstanțele dificile de viață împing oamenii să devină mai religioși. Iar în societățile religioase, unde există condiții de viață sărace, oamenii religioși sunt mai fericiți decât cei nereligioși. Însă în țările mai puțin religioase sau dezvoltate, unde necesitățile oamenilor sunt satisfăcute, cei religioși nu sunt mai fericiți, ci toți sunt mai fericiți.

Traducere și adaptare după: Warum der Glaube meistens schadet de R. Vaas în Revista MIZ 4/14.