Toată teoria se numește creaționism:
A făcut animalele, apoi pe om și l-a pus acolo, în acel rai primordial, așa cum fusese conceput de Creator. „Și a privit Dumnezeu și iată toate erau bune foarte”. Omul boierea în eden, puricii nu-l ciupeau ca să nu-i strice fericirea, animalele nu se sfârtecau (că n-ar mai fi fost rai cu atâta sânge, ba l-ar fi făcut și pe Dumnezeu responsabil de moarte), leii se jucau cu iepurașii. Nimeni nu avea nevoie de mâncare, aparatele digestive – deși unele create special pentru a consuma cărniță – nu funcționau… Toate făpturile erau în stand by armonios.
Șarpele, însă, n-a mai rezistat de poftă, înconjurat de șoricei!!! S-a dus să-l convingă pe Adam să muște, fir-ar odată, din fructul ăla.
Adam cranț și pe loc a-nceput măcelul animalic, zdrobitul oaselor, jupuitul penelor, sfâșierea vieții…
Dumnezeu știa că se va ajunge aici, de-aia a creat atâția colți și gheare, așa fusese planul de la început. Se numește Atotștiință mai presus de timp. Doar că n-a vrut să fie el vinovat că nu l-a dus rațiunea la ceva mai frumos și a dat toată vina pe Adam.
În aceeași zi, spre amurg, după atâta îmbuibare, aparatele digestive și-au făcut datoria până la capăt și toate animalele rămase în viață s-au pus pe c…cum să-i zic?… Ziua aia în care a mușcat Adam dintr-un fruct chiar a fost pentru toți o zi de căcat.
Iar generației viitoare din România i se va preda în continuare treaba asta… Copiii vor fi educați că locuiesc cu dracu’ în casă, dovadă șifonierul care trosnește. Mamele care vor naște, abia ieșite din travaliu, vor veni la biserici pentru… curățire, deși a naște prunci le e cel mai frumos pe lume! Oamenii vor fi convinși că sunt niște păcătoși, că tot ce trebuie făcut în viață e să se resemneze, să stea cu capu-n pământ, să creadă ce li se spune și să rabde ce li se face. Iar când vreunul îi va provoca să discearnă ceea ce cred, acela va fi deja cuprins de diavoli. Aceiași oameni își vor înfrunta bolile și moartea buluc pe la moaște, adică pupând cu evlavie tocmai… moartea (a altora din trecut).
Deși am scris la viitor, mi-aș dori ca o astfel de lume să rămână a trecutului. Deocamdată este prezentul României, acolo unde societatea, de treizeci de ani, nu poate construi, nu creează, nu produce educație, nu produce gândire, nu mai asigură sănătate, nu mai oferă viitor. În opinia mea, o astfel de societate e puțin bolnăvioară, iar religia nu-i leacul potrivit, dimpotrivă. E doar un bandaj. Nu pe răni, ci pe ochi, ca să nu se mai vadă rănile și moartea cum crește din ele.
Autor: Ion Aion (Facebook)