Imaginați-vă următorul scenariu.

Este în noaptea de Crăciun, AD 2019. În timp ce, pretutindeni pe glob, oamenii sărbătoresc veseli Crăciunul și se pregătesc pentru trecerea într-un alt deceniu, la Vatican Papa tocmai a adormit în patul său, după rugăciunea de seară. De-abia a trecut de miezul nopții, iar Papa are un vis. Un vis care-l tulbură atât de tare încât se trezește transpirat. Se dă jos din pat și face o rugăciune în care îl roagă pe Dumnezeu ca, dacă tot ce a visat este un scenariu real, atunci să binevoiască să îi mai dea încă o dată visul. Exact așa cum a făcut Dumnezeu cu Faraon. Sau cu Nabucodonosor. Cu greu reușește să adoarmă la loc iar peste doar o oră este uimit să constate că a avut din nou același vis. Cu exact aceleași detalii.

Dis de dimineața, la ora micului dejun, Papa începe să fie asaltat de telefoane de la înalți episcopi sau arhiepiscopi catolici. Spre stupefacția tuturor, se constată că fiecare dintre ei a avut exact același vis, cu exact aceleași detalii…. până în cel mai mic amănunt: un înger din cer se coboară și îi avertizează, pe fiecare în parte, de declanșarea unei pandemii cu un virus nou, necunoscut medicinii moderne. Un virus care este foarte letal, afectând nu doar vârstnici, ci și tineri. Nu doar pe cei fără adăpost de pe străzi, oricum cu o igienă precară dintotdeauna, ci și medicii din spitalele cele mai bine dotate. Un virus care paralizează economia globală pentru un an, cauzând pierderi economice comparabile cu cele ale unui război mondial. Un virus care nu ține cont de statutul social al cuiva, nici de bogăția cuiva. Și care lovește în stânga și în dreapta cu cea mai mare furie, întocmai ca o plagă divină din Egiptul antic.

Spre sfârșitul visului, îngerul îndeamnă ca Papa și preoții să contacteze imediat autoritățile laice, Direcțiile de sănătate italiene, Parlamentul țării. Chiar dacă aceștia vor râde și vor bagateliza inițial teama episcopilor, vor vedea însă cum China va fi zguduită de efectele devastatoare ale acestui virus, la doar două zile după aceea. Și atunci nu doar că autoritățile nu vor mai râde, ci vor aplica imediat măsurile profilactice pe care îngerul le-a ordonat: închiderea imediată a frontierelor țării, stoparea oricăror zboruri intenaționale, interzicerea expresă a revenirii în țară a italienilor aflați în China. Doar o carantină totală și urgentă a întregii țări, spune îngerul, va cruța Italia și, ulterior, Europa întreagă de un dezastru nemaiîntâlnit de la al doilea război mondial încoace.

Scenariul se repetă în mod identic în Iran, cu liderul religios suprem, ayatolahul Ali Khamenei și alți înalți imami ai țării, în Salt Lake City -patria mormonilor- sau în fiefuri neoprotestante precum Brazilia, SUA sau Europa de est. Peste tot în lume, guvernanții, parlamentarii sau alte structuri ale autorităților laice sunt avertizați de oamenii religiei că o nenorocire de proporții biblice se va abate peste planetă. Și peste tot sunt repetate instrucțiunile îngerului din visul care se repetă identic la mii de preoți, pastori, imami și călugări de pe glob: carantină totală, distanțiere socială, închiderea granițelor. Astfel, indiferent dacă guvernele lumii vor lua în serios avertizările panicarde ale oamenilor religiei, indiferent dacă le vor pune în practică sau nu, prin martie 2020 niciun ateu nu va mai poate afirma că „religia nu a contribuit cu nimic la ameliorarea sau prevenirea acestei crize globale”. „Ba da, ați fost avertizați cu lux de amănunte de ceea ce va urma. Ba încă cu câteva zile mai înainte ca virusul să lovească în China ”, vor spune atunci credincioșii, „dar n-ați crezut. Ați preferat să vă bateți joc de noi și să nu luați nicio măsură. Iar asta cu toate că Dumnezeu v-a avertizat, prin noi, de iadul care urma să se rostogolească peste noi toți. ”

Aici se termină scenariul meu. Unul utopic, desigur. Realitatea cruntă pe care o trăim este cu totul alta. Marea sărbătoare creștină a Paștilor, atât catolică cât și ortodoxă, riscă să aibă loc anul acesta în cele mai ciudate auspicii de la al doilea război mondial încoace: cu bisericile goale. Eventual cu slujbe online, urmărite de seniori care pot mânui un computer, într-o izolare absolută în casele lor. Binecuvântarea celebră anuală a Papei, Urbi et Orbi, este rostită în fața unui ecran mort, cu o Piață San Pedro pustie. Catedrala Mântuirii Neamului, goală și rece prin interior, rămasă ca un ciot de beton abandonat pe afară, înconjurată de schele fără muncitori, își arată zilele acestea inutilitatea ei absolută. Milioanele de rugăciuni disperate de-ale neoprotestanților, unele dintre ele chiar pentru „frați” și „surori” care agonizează fără aer în plămâni pe paturi de spital, rămân zilele acestea fără răspuns.

Virusul Covid 19 arată zilele acestea, în toată goliciunea ei rușinoasă, inutilitatea rugăciunilor celor mai fierbinți, impotența religiilor, absurditatea împărtășaniilor, neputința icoanelor și a Prea Fericiților Părinți. Și nu doar în Europa creștină sau în SUA dovedesc religiile impotența lor absolută în fața provocării globale actuale, ci și în Medina sau Mecca, locurile sacre ale islamului, rămase la rândul lor pustii în aceste zile.

Creștinismul și celelalte religii ale lumii au de făcut față zilele acestea unei provocări majore. Fiecare religie pretinde că ea este calea spre Dumnezeu, spre vindecare, spre viață. „Acolo unde vor fi doi sau trei adunați în Numele Meu, voi fi și Eu în mijlocul lor”, spune Isus. Toate bune și frumoase, în vreme de pace. Dar în vreme de război? Unde este Dumnezeu, unde sunt minunile sau eficiența concretă a credinței în vreme de război? Unde este ajutorul concret divin atunci când ai mai mare nevoie de el? Cum se poate proba veridicitatea unui astfel de verset biblic, dacă nu tocmai acum? Unde sunt făgăduințele biblice potrivit cărora „ Nu trebuie sa te temi nici de groaza din timpul noptii, nici de sageata care zboara ziua, nici de ciuma care umbla in intuneric, nici de molima care bantuie ziua in amiaza mare. O mie sa cada alaturi de tine, si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.” (Psalmi 91, 5-7). Își permit creștinii, zilele acestea, ca să iasă pe străzi fără mască, fără mănuși, să se expună aglomerărilor urbane fără niciun fel de teamă DOAR pe baza acestor versete? Sau, mai degrabă, preferă să nu-l „ispitească pe Dumnezeu”, să dea ascultare rigorilor rațiunii și sfaturilor medicilor epidemiologi?

Realitatea cruntă, pe care puțini creștini sunt dispuși să o accepte, este aceea că, atât în Italia cât și în Spania, preoții și pastorii nu doar că nu au primit vreun semn ceresc de la Dumnezeu pentru a avertiza omenirea, nu doar că nu pot contribui cu absolut nimic la stoparea acestei crize, dar mai și mor pe capete. Da, chiar ei, așa zis aleșii lui Dumnezeu, cad precum muștele zilele acestea, cu zecile și poate chiar sutele ( sunt peste 50 doar în Italia) fără ca să beneficieze de vreo minune divină. Nici măcar ei. COVID 19 nu ține cont sub nicio formă dacă crezi sau nu în Dumnezeu. Nu îl interesează dacă ești un ortodox sau un catolic practicant, un baptist sau penticostal credincios, sau un ateu. Nu știe ce e aia „mântuire prin credință” sau „încercare a credinței”. Or, dacă toate sforăielile interminabile ale religiilor și-ar fi avut vreun oarecare sens, ar fi trebuit ca puterea credinței, a rugăciunilor sau a binecuvântărilor divine ale celor credincioși, în detrimentul celor care nu cred, să se vadă acum! Diferența abismală între rata mortalității celor credincioși și necredincioși ar fi trebuit să se vadă acum! Făgăduințele biblice pentru astfel de momente teribile, nenumărate de altfel, ar fi trebuit să-și demonstreze eficacitatea acum!

Din nenorocire pentru religii și adepții lor, impotența religiilor este astăzi mai evidentă decât oricând. Circulă în mediul online o caricatură a unui imam, a unui preot catolic și călugăr budist care stau în spatele unui om de știință aplecat asupra microscopului său, așteptând cu teamă și nerăbdare descoperirea unui vaccin de către acesta din urmă. Altfel spus, exact aceleași științe atât de mult hulite de cercurile conservatoare religioase, microbiologia, virusologia, biologia, genetica, științe care susțin în mod absolut și inechivoc teoria evoluției, sunt considerate acum salvatoare chiar de către… ei, oamenii religiei, campioni mondiali neîntrecuți când vine vorba de bla-bla-bla-uri. Pentru că orice om care mai are un neuron în dotare e capabil să-și dea seama că religiile sunt bune doar de livrat vorbe goale. Multe și pompoase vorbe goale. Când e vorba de examenul suprem al eficacității credinței, când e vorba ca să livreze rezultate concrete ale beneficiilor credinței în contextul epidemiologic actual, tot ce pot să producă e un mare zero. Zero fapte. Zero demonstrații. Zero eficacitate.

Iată ce spuneam în cartea mea „Dumnezeu nu este o carte” la pagina 279: „ …Dacă există vreo salvare și răscumpărare pentru om, aceea trebuie să vină dinspre om. Iar ea se obține prin educație, învățătură și efort intens în laboratoarele sau universitățile lumii, și nu prin rugăciuni nesfârșite în biserici, mănăstiri și moschei.” Sau într-unul din ultimele mele articole de pe blogn(http://resetyourreligion.blogspot.com/2016/07/rugaciune-sau-antibiotic-concluzii-dupa.html): „ A te încrede și a vorbi la nesfârșit cu o entitate care nu îți răspunde niciodată, nici măcar atunci când ai disperată nevoie de ea, nu înseamnă credință. Înseamnă pură nebunie. Sau…. ca să nu fiu chiar atât de dur… înseamnă copilărie. O copilărie care nu se mai termină niciodată…” Am fost cumva profet?! Desigur că nu. Atunci când am scris aceste rânduri am fost doar un simplu și onest observator al realității.

Pot înțelege durerea despărțirii de visurile naive ale copilăriei. Eu însumi am trecut prin această durere colosală.Și nu o singură dată. Îi pot înțelege pe creștinii care, în sărăcia sau disperarea lor în fața morții, se agață de Dumnezeu ca de ultima lor speranță. Noi, scepticii, nu le putem oferi decât perspectiva crudei realități. Dar noi suntem de vină pentru că realitatea este așa cum este? Noi suntem de vină pentru că Dumnezeu tace într-un mod mai mult decât suspect, de atâtea milenii, în fața disperării muritorilor? Noi suntem de vină că rugăciunea nu are niciun efect atunci când ești atins personal de ciumă? Noi suntem de vină că tot ceea ce pretind creștinii se dovedește a fi, la ora adevărului, decât vorbe goale și promisiuni biblice deșarte? Orice afirmație extraordinară are nevoie, dragi credincioși, de o dovadă extraordinară. Or tocmai aici, când vine vorba să livreze dovezi, creștinismul se clatină din temelii și se umple de ridicol, întocmai ca orice altă religie antică sau medievală. Când vine vremea faptelor, Dumnezeu există, da. Dar lipsește cu desăvârșire.

Nu același lucru se întâmplă cu știința. Da, și ea a fost prinsă pe picior greșit de virusul ucigaș. Dar, spre deosebire de religie, nu doar că a trecut concret la treabă, înfruntând dușmanul invizibil, dar va și livra soluția salvatoare, mult așteptată, printr-un vaccin. Mai curând sau mai târziu, știința se va dovedi efectivă. Chiar dacă nu ne îmbată cu promisiuni deșarte despre viața veșnică, ea ne poate salva viața asta. Ne-o poate face mai plăcută, mai sănătoasă, mai demnă. Și sunt foarte clare dovezi din ingineria genetică în sensul prelungirii vieții cu 20-30 de ani, în deceniile care vor urma. Tot e ceva decât nimic, nu?

În schimb, singurul lucru pe care ni-l poate oferi religia este NIMICUL. O speranță oarbă într-o lume imaginară. O încredere oarbă într-un prieten imaginar care tace în mod sfâșietor atunci când ai mai mare nevoie de El. Creștinismul avea ocazia de aur în aceste zile ca să demonstreze lumii că noi, scepticii, ne înșelăm. Că Dumnezeu nu numai că există, dar îi și pasă de noi. Din păcate, ecoul bisericilor goale de la slujbele de paști de anul ăsta este ca un fel de ironie fină a sorții. Dacă Isus nu-i poate apăra de molimă, de Paște, nici măcar pe credincioșii Lui, adunați în Numele Lui într-o biserică, cât de siguri mai putem fi că el a înviat cu adevărat? Ce relevanță mai are creștinismul dacă singurul lucru pe care îl poate oferi unei lumi muribunde sunt scenarii utopice, făgăduințe biblice neîmplinite în vremuri de ciumă și rugăciuni disperate rămase fără răspuns? Dacă un medicament ar fi la fel de efectiv ca o rugă rămasă fără răspuns, cine l-ar mai cumpăra?

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei din Cluj, Bogdan Ivanov, este parcă purtătotul de cuvânt al creștinilor de pretutindeni. Auziți: ”Ar trebui totuși să avem un minim de credință, mai lucrează și Dumnezeu. Împărtășania este taina lui Dumnezeu. Dacă și acolo ne îmbolnăvim, suntem pierduți”. Mda, are dreptate: aici greșeau oamenii în evul mediu, când erau decimați de ciumă, holeră, tifos, tuberculoză și mureau cu zecile de milioane. Nu aveau credință și nu se împărtășeau. QED.

Cu toate astea, nu împărtășesc opiniile ateilor care prevăd o dispariție a religiilor după această criză mondială. Nu. Religiile nu vor dispare deloc. Vor fi tot acolo, ca un virus care continuă să supraviețuiască chiar după inventarea unui vaccin eficace împotriva lui. E adevărat că mulți se vor imuniza cu informație de calitate și vor părăsi, cu milioanele, bisericile în anii care vin. Evidența realității va fi prea copleșitoare ca să mai poată fi negată la infinit. Dar virusul credinței într-un prieten imaginar nu are cum să dispară așa ușor, după cum nici Coronavirusul nu va fi anihilat în totalitate după descoperirea vaccinului. De ce nu vor dispărea credința și religiile? Simplu: pentru că suntem construiți de evoluție ca să acceptăm mai degrabă orice explicație în fața unui dezastru, oricât de gogomană (sîc), conspirativă și nemintoasă ar fi ea, decât să nu avem nicio explicație. Cu dilemele nu poate lupta oricine. Iar cu acceptarea morții ca pe un dat inexorabil al naturii, și cu asta-basta, cu atât mai puțini oameni se pot conforma.

Autor: George Dumitru
George Dumitru este autorul cărții Dumnezeu nu este o carte. O abordare istorico-critica a crestinismului. O puteți cumpăra aici:

https://www.elefant.ro/dumnezeu-nu-este-o-carte_25dab4a6-a1db-49cf-a456-ba6b4750ca85