Într-un număr recent Dilema Veche, 682, 16-22 Martie 2017, tema săptămânii o reprezintă ateismul. Despre ateism puțin se vorbește în România, iar dacă se vorbește, se vorbește de obicei peiorativ și există o atitudine mai ostilă către acesta. Cărți de specialitate despre acest subiect există prea puține, dar amintesc însă câteva de care știu: „Antologia ateismului din România” editura Științifică, București 1962, scrisă de S. Ghiță, C. Göllner și J. Hajos. și „Ateismul în antichitate”, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978, scrisă de Gheorghe Vlăduțescu. În lucrări științifice, știu doar de o singură carte care abordează într-un singur subcapitol acest subiect și anume ”Sociopsihologia religiei” de Constantin Cuciuc, editura Conștiință și Libertate, București 2006.

Așadar, ce este ateismul? Etimologic înseamnă fără Dumnezeu(a=fără, theos=Dumnezeu), iar o definiție exactă ar fi lipsa credinței în divinitate, necredința în divinitate. Definițiile din DEX sunt incorecte și superficiale, iar percepțiile asupra ateismului sunt de multe ori greșite lucru ce mă determină să explic și ce nu este ateismul, chiar dacă acest lucru reprezintă o eroare de logică (eroarea definiției negative), dar în contextul actual din România, simpla definire este insuficientă pentru mulți oameni. În primul rând, ateismul nu este o ideologie! O ideologie reprezintă un ansamblu de idei, convingeri (despre ceva anume), iar ateismul reprezintă chiar lipsa ideilor. Se afirmă că ateismul este o religie, lucru aberant, uneori pe baza propoziției cred că Dumnezeu nu există. Religia este o instituție socială, un ansamblu de credințe și ritualuri împărtășite de un grup cu privire la sacru, supranatural, divin. Ateismul nu reprezintă nimic din aceste lucruri. O altă chestiune aberantă ar fi eticheta ateo-comunism, lucru ce denotă ori ignoranță, ori rea-voință deoarece comunismul este o ideologie totalitară, un fel de religie politică.

Observ de altfel, încercări de taxonomie a ateismului, de a găsi tipuri de ateism. Acest lucru de cele mai multe ori nu are un fundament empiric, nu se bazează pe date concrete ci doar pe speculații și observații asupra atitudinilor unor atei. Nu cred că se pot găsi „tipuri de ateism”, tipuri de necredințe. Sună și aberant acest lucru! Găsim „atei agnostici”, „atei antiteiști”, care repzintă doar atitudinea unor atei cu privire la religie. Poți deci, să măsori atitudinea necredincioșilor cu privire la religie sau divin, să vezi cu ce intensitate se reflectă acest lucru. Poate de aici ar putea rezulta de la atei cu o atitudine indiferentă față de divin, până la cei care se pot numi antiteiști sau care consideră că ideea de Dumnezeu nu are sens (igtheism).

La început vorbeam că despre ateism se vorbește puțin în România, iar ateii declarați în țară sunt prea puțini (1% conform datelor oficiale). Rar să vezi atei la emisiuni TV, în dezbateri sau scriind cărți despre așa ceva sau criticând religia. Există însă anumite excepții: Remus Cernea. Acesta însă, este privit cu foarte mult dispreț de către anumite persoane și nu se poate să nu fi întâlnit vreodată jigniri la adresa dânsului. Remus Cernea însă reprezintă unul din acele lucruri pe care societatea românească pare că le detestă cel mai mult: este ateu, critică religia, are părul lung și ascultă muzică rock, susține drepturile homosexualilor etc. Etichete asupra lui am văzut de la trădător de neam până la homosexual. Poate asta reprezintă una din explicațiile pentru care ar fi și atât de puțini atei declarați în România, etichetarea negativă a acestora, acționarea pentru conformism sau eliminare a non-conformismului. Lipsa unei culturi a dezbaterii la români reprezintă o altă explicație, întrucât mulți tind să se înconjoare cu oameni care au aceleași păreri, unii nu admit păreri contradictorii, iar într-o țară într-atât de religioasă, ateismul pare că este un subiect tabu. În principal, pe internet observi grupuri de facebook, bloguri sau site-uri despre ateism și de critică a religiei.

În continuare, în lipsa unor date empirice, voi încerca totuși pe baza unor observații limitate să ofer o scurtă descriere subiectivă asupra ateismului, ateilor în România. Pe viitor, voi încerca să fac un studiu serios asupra acestuia, întrucât mi-am propus și eu de ceva timp acest lucru (sociologul Mirel Bănică dorindu-și demult, dar nereușind). Putem deci, asocia ateismul cu valorile seculare, progresive, de emancipare. Adică, mulți atei pot fi persoane care „prețuiesc auto-exprimarea, drepturile egale pentru femei și bărbați, protejarea mediului, sunt toleranți și deschiși la diversitatea culturală, se declară în favoarea reabilitării mai degrabră decât a pedepsirii criminalilor, nu se simt amenințați de străini sau schimbările culturale […] nu cred într-o etică absolută, sunt în favoarea legalizării și normalizării eutanasiei și a divorțului, consideră că există și alte surse de morală în afară de religie” (Articolul scris de Victor Bohuş aici). Pe spectrul politic, aceștia ar putea fi oameni de stânga. De altfel, pentru mulți atei, știința poate reprezenta o valoare, ei putând avea un nivel de alfabetizare științifică mai ridicat decât persoanele credincioase. Sunt poate mai la curent cu descoperirile științifice, în special în domeniile biologie și astronomie, de unde interesul deosebit pentru teoriile evoluției și a big bangului.

Mulți dintre ateii români sunt fani Michael Shermer, Richard Dawkins, Christopher Hitchens, Stephen Hawking, Neil deGrasse Tyson, Sam Harris, majoritatea cercetători științifici și critici ai religiei. Desigur, rar ca ateul român să fie un ascultător de manele, un comunist și poate a citit toată Biblia. Evident, nu toți sunt așa, existând unii „fundamentaliști” care consideră că dacă ești credincios ești un ignorant, nu ai școală și având prea puține cunoștințe despre știință, crezând unele lucruri fără a le trece prin filtrul gândirii critice. Dar, pe mulți îi poate caracteriza un citat (asociat lui Carl Sagan): „Nu vreau să cred, vreau să știu!”

Autor: Beserman Edi

Se permite şi chiar este încurajată reproducerea şi distribuirea 
materialelor noastre,în orice format, în condițiile în care textul
 nu este alterat şi este indicată sursa (linkul).