Articolul de față își propune a fi o critică asupra a două afirmații/principii specifice spiritualității și practicii religioase orientale. Acestea au ca subiecte două dintre conceptele cheie din spiritualitatea orientală: pacea interioară și auto-iluzionarea. Voi începe prin a analiza afirmația care are ca subiect pacea interioară, a cărei autor este Pema Chodron, adeptă a budismului tibetan, iar apoi voi continua prin analiza celei despre auto-iluzionare, un citat al lui U.G. Krishnamurti, reprezentant al tradiției hindu. Perspectiva din care abordez aceste două citate va fi una critică, arătând și o altă față a acestora.

1.„Inner peace begins the moment you choose not to allow another person or event to control your emotions”.

În aparență vorba îndeamnă la fericire interioară, dar privind dintr-o altă perspectivă, cea pe care o consider valabilă la amandouă citatele, ea poate îndemna de fapt la ignoranță. În primul rând, persoanele din jurul tău și diferite evenimente te fac pe tine om. Omul este o ființă socializată, adică devine om doar în societate, alături de alți oameni, prin procesul socializării/enculturației. Diferite evenimente prin care individul trece, locul unde se naște, relațiile cu ceilalți îi formează un anumit profil socio-psiho-cultural. Dacă omul s-ar naște și ar crește printre animale, atunci el nu ar mai fi om ci ar reveni la statutul de animal, durata de viață fiind una foarte mică. Afirmația sugerează că nu trebuie să lași oameni sau evenimente să-ți controleze emoțiile, sau să zicem, să îți provoace disonanțe cognitive. Doar atunci ești fericit! Dar în urma disonanțelor cognitive, omul se schimbă. Poate să aleagă să renunțe la credințele, opiniile, valorile etc. pe care le-a avut în favoarea celorlalte cu care a intrat în contradicție sau le poate păstra și deveni mai conservator. În orice caz, din amandouă situații omul învață ceva.

Să presupunem că un anumit individ are opinii, credințe despre faptul că soarele se învârte în jurul pământului sau că Dumnezeu are grijă ca destinul lui să fie unul fericit. Evident, amandouă lucrurile sunt false. Pământul se învârte în jurul soarelui și destinul este desenat de individ și de mediul înconjurător, nu de o ființă supranaturală. În momentul în care individul se lovește de alte opinii, care susțin contrariul, sau diferite evenimente tragice care îl marchează, acestea intră în contradicție cu ceea ce el credea și îi provoacă disonanțe cognitive (îi controlează emoțiile). Acesta poate să accepte că realitatea stă altfel și că a greșit sau să o ignore și să-și mențină ideile cu fermitate. Afirmația prin ceea ce susține, instigă de fapt să ignorăm realitatea sau persoanele care au opinii în contradicție cu ale tale? Deducem de aici că ignoranța înseamnă pace interioară, fericire?

Desigur, afirmația ar fi valabilă atunci când știi adevărul și alte persoane susțin opusul și te discreditează, dar ea este ambiguă. Asta și pentru că în mare parte, astfel de îndemnuri de natură religioasă, nu au o relație cu adevărul obiectiv. Aceste îndemnuri sunt de ordin moral, iar moralitatea conține norme, valori, reguli de comportament care nu se referă la adevărul obiectiv ci mai degrabă la o viață mai „bună” (dintr-un punct de vedere, pentru că binele și răul sunt concepte relative). Acele norme, valori etc. sunt însă considerate adevărate pentru că provin de la o ființă supranaturală, omniscientă, omnipotentă sau de la înțelepți, bătrâni foarte experimentați. Din această cauză, ele sunt acceptate ca atare.

Un alt aspect al afirmației ar fi și tranșanța ei, deoarece pacea interioară ar fi dată doar de tine însuți în urma nepermiterii oamenilor sau evenimentelor să-ți controleze emoțiile. Acest lucru este oarecum relativ deoarece unii oameni pot să-și găsească pacea interioară lăsând alți oameni să le „controleze” emoțiile. O persoană iubită poate fi un exemplu bun, ea putând fi catalizatorul fericirii tale. Sau luăm în considerare pe cei care preferă hedonismul, unde plăcerea este lucrul care te face fericit, care îți oferă acea pace.

Dar pentru o analiză mai critică, ce înseamnă în contextul actual pacea interioară? Ce înseamnă a nu lăsa evenimente și oameni să-ți controleze sentimentele? Am reproșat faptul că afirmația este dată ca un adevăr absolut și că este ambiguă. În funcție de ce criterii se stabilește valoarea ei de adevăr? Dacă ea îndeamnă la ignoranță atunci să alegem ignoranța pentru că ea duce la pace interioară? Nu este asta de fapt somnul rațiunii, somn care poate naște monștri?

Printre altele, am avut ocazia de a purta o conversație cu mai multe persoane care susțin afirmații precum cea de mai sus, care sunt practicanți yoga. Discutând despre credințele și practicile lor, am cerut argumente bazate pe dovezi, pentru a vedea de ce ele cred ceea ce cred sau de ce le consideră a fi adevărate. Multe argumente au fost facile, atenționându-i că ori dovezile indică altceva ori că în argumentarea lor sunt prezente multe sofisme. Indiferent de ceea ce ziceam, m-am lovit de un zid al ignoranței. Mi s-a reproșat că a tot cere dovezi înseamnă o întunecime a minții, că trebuie să experimentezi de unul singur ca să vezi că este adevărat. Că uite unde duce necredința, la instabilitate, agitație etc. Nu putem considera asta ca fiind o trăsătură generală a persoanelor care susțin afirmația inițială deoarece ar fi o suprangeneralizare, un act de ignoranță. Dar observăm cum în acest caz, este prezentă ignoranța, cum argumentele mele au fost respinse și catalogate ca fiind ale unui profan, unui neștiutor care, după spusele unora, contrazice bătrâni înțelepți, cunoscători al practicilor și credințelor respective.

2.„Food, clothing and shelter – these are the basic needs. Beyond that, if you want anything, it is the beginning of self-deception.”

Această a doua afirmație are aceeași substanță ca și prima. De altfel, cum am și folosit termenul până acum, ele amândouă reprezintă doar afirmații. Pentru a folosi un alt termen, un sinonim, ele sunt aserțiuni. Nu sunt argumentări, ci învățături, îndemnuri considerate adevărate ca atare. Problema aici ca și la prima aserțiune este tranșanța.

Trecem însă la ceea ce susține. În timp ce prima afirmație se referea la pacea interioară, cea de a doua se referă la auto-iluzionare. Așadar, prima propoziție: mâncarea, îmbrăcămintea și adăpostul este adevărată, întrucât cele menționae sunt într-adevăr nevoi de bază ale omului. Luând ca referință piramida nevoilor a lui Maslow, acestea reprezintă nevoile fiziologice, baza piramidei trebuințelor omului. Însă, problema este că se susține că dincolo de aceste nevoi, dacă vrei orice (altceva) este începutul auto-iluzionării. Chestiunea este una problematică, pentru că dincolo de aceste nevoi de bază, pe celălalte trepte ale piramidei lui Maslow sunt nevoia de securitate, de apartenență la grup sau nevoia de dezvoltare, auto-actualizare. Prin definiție, prin aceste nevoi omul începe să se autoiluzioneze. Dar aceste nevoi sunt cât se poate de reale. Însă ele nu pot fi reduse doar la cele de bază, pentru că omul nu este doar un animal. Spre deosebire de animal, omul are printre altele și gândire logică, gândire abstractă ceea ce îl diferențiază de acesta. El este, precum zicea Blaise Pascal, o trestie cugetătoare, este deci dornic de cunoaștere, iar finalitatea cunoașterii o reprezintă adevărul, după care omul tânjește. Dar asta este iar o auto-iluzionare, un lucru ce se poate transforma foarte repede în refuzul de a gândi, pasul către ignoranță este unul subțire. De fapt, tot ceea ce trece dincolo de nevoile de bază este așa: a afla adevărul, a-și întemeia o familie, a face parte dintr-un grup, a avea un statut social, a face artă etc. Totul altceva este categorisit ca auto-iluzionare, poate chiar și aserțiunea, care este o auto-iluzionare în sinea ei, datorită tranșanței și absurdității de care poate da dovadă. O analiză prin prisma disciplinei logicii poate releva faptul că afirmația este un sofism, o eroare.

Putem să înlocuim însă auto-iluzionare cu minciună, și afirmația ar susține că tot ceea ce e dincolo de nevoile de bază, reprezintă începutul minciunii. Așadar, nevoia de securitate, apartenență la grup, de dezvoltare sunt minciuni. Oricărui lucru îi este pus această etichetă, de iluzie, minciună sau alți termeni similari, iar aceste operații ilogice nu reprezintă decât suprageneralizări.

Un lucru important de menționat este originea acestor aserțiuni care contribuie la formarea și desenarea lor. Ele provin din anumite culturi orientale, care în comparație cu alte culturi, cele occidentale spre exemplu, sunt sărace și nu sunt prospere din mai multe puncte de vedere. Contextul istoric, geografic, social, politic și economic influențează societățile, oamenii și modul lor de gândire. Am explicat mai sus cum procesul socializării/enculturației îl transformă pe om, într-un om, iar aceste lucruri menționare anterior, contribuie la acest proces. În cazul nostru, generarea unor astfel de aserțiuni poate fi chiar o metodă de supraviețuire în fața unor condiții nefavorabile. Afirmația are într-adevăr o anumită aură mesianică, pentru a sensibiliza cititorul, ea este însă limitată și dă impresia omniscienței, înțelepciunii.

Autor: Beserman Edi

Se permite şi chiar este încurajată reproducerea şi distribuirea 
materialelor noastre, în orice format,în condițiile în care textul 
nu este alterat şi este indicată sursa (linkul).