11 feluri de versete pe care le ignoră creștinul

Există mulți creștini care se cred stăpânii textul sacru. Când le convine situația, folosesc versete pe care le consideră a fi literalmente cuvântul perfect al lui Dumnezeu. Însă atunci când nu li se potrivește în scenă, ignoră pur și simplu … Continuarea

Credința și ipocrizia

Creștinismul e o religie a iubirii și ne învață toleranța, empatia și modul în care ne putem construi o lume mai bună. Definiția standard a oricărui creștin devotat. Ca membru activ al societății creștine, participi voluntar la propagarea ideologiei, din … Continuarea

Nașterea lui Iisus după Luca și Matei

Relatarea nașterii lui Isus în Evanghelia după Luca din perspectivă comparată   Primele două capitole din Evanghelia după Luca conțin două relatări cu privire la nașterea lui Iisus și a lui Ioan Botezătorul, înainte mergătorul său. Luca are cu siguranță … Continuarea

Geneza (Facerea) 33

1. Iacov a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată ca Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci a împărţit copiii între Lea, Rahela şi cele două roabe. 2. A pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe … Continuarea

Geneza (Facerea) 32

1. Iacov şi-a văzut de drum; şi l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu. 2. Când i-a văzut, Iacov a zis: “Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!” De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim 3. Iacov a trimis înainte nişte soli la … Continuarea

Geneza (Facerea) 31

1. Iacov a auzit vorbele fiilor lui Laban, care ziceau: “Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru şi cu averea tatălui nostru şi-a agonisit el toată bogăţia aceasta.” 2. Iacov s-a uitat şi la faţa lui Laban; şi … Continuarea

Geneza (Facerea) 30

      1. Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pizmuit pe sora sa şi a zis lui Iacov: “Dă-mi copii, ori mor!” 2. Iacov s-a mâniat pe Rahela şi a zis: “Sunt eu oare … Continuarea

Geneza (Facerea) 29

1. Iacov a pornit la drum şi s-a dus în ţara celor ce locuiesc la răsărit. 2. S-a uitat înainte şi iată că pe câmp era o fântână; şi lângă ea erau trei turme de oi, care se odihneau; căci … Continuarea

Geneza (Facerea) 28

1. Isaac a chemat pe Iacov, l-a binecuvântat şi i-a dat porunca aceasta: “Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan. 2. Scoală-te, du-te la Padan-Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, şi ia-ţi de acolo o nevastă, dintre … Continuarea

Geneza (Facerea) 27

1. Isaac îmbătrânise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: “Fiule!” “Iată-mă”, i-a răspuns el. 2. Isaac a zis: “Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu … Continuarea

Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul

Rabinul Zaharia este cunoscut ca fiind tatăl lui Ioan Botezătorul. Potrivit Noului Testament, la bătrânețe, i s-ar fi arătat Arhanghelul Gabriel, care a prezis că soția lui, Elisabeta, va naște un copil. În momentul în care Zaharia aude mesajul îngerului … Continuarea

Geneza (Facerea) 26

1. În ţară a venit o foamete, afară de foametea dintâi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec, împăratul filistenilor, la Gherar. 2. Domnul i S-a arătat şi i-a zis: “Nu te coborî în Egipt! Rămâi … Continuarea

Geneza (Facerea) 25

1. Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura. 2. Ea i-a născut pe Zimran, pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah. 3. Iocşan a născut pe Seba şi pe Dedan. Fiii lui Dedan au fost Aşurimi, … Continuarea

Geneza (Facerea) 24

1. Avraam era bătrân, înaintat în vârstă; şi Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru. 2. Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui: “Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea; 3. … Continuarea

Geneza (Facerea) 22

1. După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: “Avraame!” “Iată-mă!”, a răspuns el. 2. Dumnezeu i-a zis: “Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria … Continuarea