În cele ce urmează vom examina precedentul biblic al căsătoriei între persoane de acelaşi sex. În primul rând însă este necesar un studiu de bază, începând chiar cu definiţia cuvântului căsătorie. Conceptul modern este definit astfel: un cuplu format pe baza unui document oficial, care şi-a jurat credinţă în faţa unui reprezentant al clerului sau a unui judecător de pace. Un asemenea concept nu se potriveşte însă cu conceptul biblic al căsătoriei.

Probabil cea mai importantă diferenţă dintre căsătoria biblică şi cea modernă este aceea că, în vremurile biblice, statul nu reglementa căsătoria. Nu există certificatul de căsătorie, iar statul nu se preocupa de cine cu cine se căsătoreşte sau câte soţii are un bărbat.

Conceptul primar al căsătoriei era următorul: două persoane stabileau o convenţie unul cu celălalt. Indiferent de faptul dacă această convenţie se făcea prin acordul lor propriu, printr-un intermediar sau constrânşi de familiile lor, căsătoria începea odată cu această convenţie dintre cei doi. După un anumit interval de timp se putea organiza o festivitate, un ospăţ, prin care devenea publică înţelegerea, convenţia dintre cei doi şi eventual se putea semna un document de către cei doi, în care se înscriau cele promise unul celuilalt. Numai după ce toate acestea se realizau, cuplul putea să-şi înceapă viaţa în comun, locuind împreună şi devenind intimi unul cu celălalt. Înaintea semnării convenţiei de căsătorie, persoanele din cuplu se numeau “destinaţi” sau “logodiţi”, dar semnificaţia acestei logodne era diferită de semnificaţia logodnei moderne, în sensul că reprezenta o legătură morală la fel de importantă că şi în cazul căsătoriei, ea putînd fi desfăcută doar prin divorţ, indiferent de faptul că nu a fost semnată nici o convenţie şi nu s-a consumat între cei doi nici un raport sexual.

Un astfel de exemplu ni-l oferă Matei 1:19, cu Iosif şi Maria. Relaţia lor, până la acest punct, este una de logodnă. Ei nu au locuit împreună, nu au semnat un contract, nu au avut un ospăţ de căsătorie şi nu au avut raporturi sexuale. Tot ce au avut ei a fost o convenţie. Dar când Iosif a descoperit că Maria era însărcinată, a considerat că ea i-a fost infidelă şi a decis că nu se va căsători cu ea. Ar fi putut s-o ucidă, lovind-o cu pietre, la gândul că ea ar fi comis un adulter, dar a preferat să n-o facă şi să divorţeze de ea în secret (versiunea traducerii Regelui James spune “să o înlăture”). Termenul în greacă este APOLYSAI, şi înseamnă divorţ. Cu toate că între ei nu a existat nici unul dintre elementele ce caracterizează o legătură matrimonială modernă, ei au fost considerați “căsătoriţi”, doar pe baza convenţiei dintre ei. Deci din punctul de vedere a definiţiei biblice avem de-a face cu o convenţie. Când două persoane stabileau între ei o convenţie, prin care hotărau să-şi trăiască viaţă împreună şi să fie fideli unul celuilalt, atunci, în sens biblic, ei erau căsătoriţi. De la acest punct, ei puteau alege să semneze un contract, să organizeze o ceremonie,un ospăţ sau orice altă formă de recunoaştere publică, niciuna dintre aceste opţiuni nefiind însă necesare, din punct de vedere biblic, pentru că mariajul să existe.

Şi un ultim considerent înainte de a trece la cercetarea Scripturii pentru exemple de căsătorii între persoane de acelaşi sex. În primul rând vom folosi versiunea Scripturii Regelui James cu corecţiile erorilor de traducere furnizate de texte ebraice şi greceşti. Este necesar că cititorul să înţeleagă faptul că, termenii ce apar în versiunea de Scriptură a Regelui James în limba latină, nu apar în textele ebraice şi greceşti, sunt cuvinte adăugate de traducător. În unele cazuri aceste cuvinte adăugate servesc la clarificarea unui concept, iar adăugarea unui articol hotărât sau nehotărât, sau a unei prepoziţii, constituie o parte valabilă a traducerii. Traducerile literare mot à mot sunt practic imposibile şi rareori dorite. Spre exemplu, să luăm cuvântul ebraic uv’mish’k’noteicha. Cu toate că în ebraică reprezintă un singur cuvânt, în limba română va trebui să folosim 4 cuvinte în vederea traducerii lui, acestea fiind : ŞI ÎN ACELE TABERNACOLE. De multe ori cuvintele adăugate de traducător, însă, ne fac deservicii. Ele schimbă total sensul textului original, şi uneori, chiar această este intenţia traducătorului. Să luăm, de exemplu, Coloseni 1:19. Notaţi că în versiunea sa Regele James foloseşte cuvântul TATĂ în latină. Alte traduceri folosesc denumirea de DUMNEZEU. Textele greceşti nu folosesc niciuna dintre aceste denumiri. Versul în greacă spune: FOR ALL THE FULLNESS WAS PLEASED TO DWELL IN HIM. (vezi Col. 2:9). Prin folosirea denumirii de TATĂ sau DUMNEZEU, traducătorul schimbă sensul celor spuse de Pavel. Nu doar că nu este util, dar e şi reprobabil! (Apocalipsa 22:18-19).

În 1 Samuel 18 Ionatan s-a întânit cu David şi l-a iubit. Versul 1 ne spune că sufletul lui Ionatan s-a împletit, s-a întrepătruns cu sufletul lui David. Din temerea că noi am putea crede că aceast lucru a fost doar ceva spiritual, haideţi să privim semnificaţia cuvântului SUFLET. Există o concepţie eronată potrivit căreia sufletul este acelaşi lucru sau similar cu spiritul. Unii preoţi încearcă să ne atragă într-un soi de trinitate (treime), susţinând că suntem alcătuiţi din trei părţi : trup, suflet şi spirit. Scriptură însă nu spune asta. Ştim din Geneză 2:7 că Dumnezeu ne-a creat din praful pământului. În acelaşi verset ni se spune că apoi, Dumnezeu ne-a insuflat în nări respiraţia vieţii, a spiritului. (În limbile ebraică, greacă şi de asemenea şi în alte câteva limbi, cuvântul pentru VÂNT este acelaşi şi pentru SPIRIT). Şi astfel omul a devenit un suflet viu.

Deci formulă nu este: TRUP+SUFLET+SPIRIT= OM

ci mai degrabă: TRUP+SPIRIT= SUFLET

Deci când sufletul lui Ionatan s-a întrepătruns cu sufletul lui David, acest lucru nu a fost doar pur şi simplu spiritual, a fost deopotrivă şi fizic. Ionatan l-a iubit pe David cu trupul şi cu spiritul.

În 1 Samuel 18:3-4 ne spune că Ionatan şi David au făcut o convenţie, pe care, pentru a o pecetlui, Ionatan şi-a scos hainele şi i le-a dat lui David. Lucrurile ce le-a dat lui David ne spun foarte mult despre natură convenţiei lor. Şi-a scos şi sabia şi cingătoarea sa şi i le-a dat lui David, gestul lui simbolizând că doreşte să-l protejeze pe David. Dar lucrurile au mers şi mai departe. Prin faptul că şi-a lepădat toate lucrurile pe care le purta, în ebraică există şi o listă a tuturor lucrurile pe care ar fi putut să le poarte în acel moment Ionatan, demonstrează o relaţie mult mai adâncă şi mai intensă cu David. Dacă acest lucru nu a însemnat o relaţie fizică, sexuală, cu siguranţă a fost considerată o ciudățenie pentru acele timpuri, la fel că şi pentru timpurile noastre.

Din acea zi, David s-a mutat cu Saul şi Ionatan ( versetul 2) şi n-a mai locuit cu părinţii săi, această indicând natură convenţiei făcute cu aceştia. (În vremurile biblice, un bărbat nu se muta din casă părinţilor, decât în momentul în care se căsătorea, şi uneori, nici măcar atunci). Cu toate că a fost Saul cel care a insistat pe lângă David să locuiască împreună, acesta nu este un lucru pe care Saul să-l fi făcut din proprie iniţiativă. A locui în casa regelui era un privilegiu rezervat doar familiei şi câtorva servitori. Cu toate că David era un erou naţional, Saul nu era tipul de om care să-i împărtăşească această faimă. Dimpotrivă, era înclinat spre gelozie. Ultimul lucru pe care l-ar fi făcut, ar fi fost acela de a atrage şi mai multă atenţie asupra lui David, prin invitarea lui de a locui în casa regelui. Dar în momentul în care David şi Ionatan au încheiat o convenţie, Saul a fost mai mult sau mai puţin obligat să-l invite să locuiască împreună.

În acest moment trebuie să clarificăm câteva lucruri: în primul rând trebuie să înţelegem că termenul modern de monogamie nu era considerată o normă în vremurile biblice. În special, în rândul regalităţii, poligamia era considerată esenţială în scopul de a avea un număr cât mai mare de progenituri, care să asigure rămânerea tronului la aceeaşi familie. Ionatan era fiul cel mai mare al regelui şi avea responsabilitatea de a produce cel puţin un urmaş la tron. Saul a dus acest lucru la îndeplinire. Însă Profetul Samuel l-a uns pe David să fie rege. Acest lucru a plasat aceeaşi obligaţie asupra lui David, adică de a produce cel puţin un urmaş la tron. Regele Saul era la curent cu faptul că Profetul Samuel l-a uns rege pe David, aşa încât l-a avertizat pe fiul sau, Ionatan, că atâta timp cât David va trăi, el Ionatan, nu va ajunge rege. Din acest motiv era foarte preocupat de relaţia dintre cei doi tineri, de faptul că fiul sau îşi periclita venirea la tron intrând într-o relaţie chiar cu persoană care ameninţa această succesiune.

Saul căuta o cale de a-l omorî pe David. Datorită faptului că David era uns şi era foarte popular, nu era recomandabil ca Saul să încerce să-l ucidă într-un mod deschis (nu că n-ar fi încercat asta). El preferă ca filistenii s-o facă în locul lui. Saul se gândea că dacă reuşeşte să-şi mărite fiica, Merab, cu David, acesta va deveni suficient de distras şi astfel, vulnerabil în faţa duşmanilor. Dar când sosise momentul ca David şi Merab să încheie o convenţie, ea s-a căsătorit, în schimb, cu altcineva.  În pofida faptului că David nu şi-a manifestat aprecierea faţă de căsătoria cu Merab, se presupune că a fost Merab cea care a avut obiecţii. Se crede că Merab a obiectat împotriva căsătoriei, deoarece cunoştea intenţiile tatălui ei, sau, pentru că, îşi iubea logodnicul cu care apoi s-a şi căsătorit.
Mai apoi, Saul a aflat că cealaltă fiică a sa, Mical, este îndrăgostită de David. A decis să o lase să se căsătorească cu David, din nou, pentru aceleaşi motive, adică să-l vulnerabilizeze în faţa duşmanilor (vezi 1 Samuel 18 :17, 21).

Când Saul i-a spus lui David că i-o va da pe Mical de soţie, a continuat spunându-i că, odată căsătorit cu ea, el va deveni ginerele regelui, “prin una din două” (versetul 21b – Versiunea Regelui James ). Acest lucru sugerează că David ar fi devenit ginerele regelui prin Mical, în locul lui Merab. Cuvintele latine “una din” nu se regăsesc în textul ebraic. De fapt, nu există nici măcar o sugestie a acestui lucru în textul ebraic. Adăugând aceste cuvinte s-a schimbat complet sensul versetului. În realitate, Saul i-a spus lui David:

אמר שאול אל דוד בשתיים תתחטן בי היום
Vayomer Sha’ul el David bishtayim titchaten bi hayom
Şi Saul i-a spus lui David: “Azi vei deveni ginerele meu prin doi”.

Această însemna că David devenea ginerele lui Saul de două ori, prin căsătoria cu doi dintre fiii lui. Cu care doi dintre fiii regelui avea David convenţii? Sunt menţionaţi doar trei fii ai lui Saul : Ionatan, Merab şi Mical. Cu Merab David nu a încheiat convenţia, ştiut fiind faptul că aceasta s-a căsătorit cu altcineva. Deja era pe cale să încheie o convenţie cu Mical. A doua convenţie nu putea fi decât cu Ionatan. Versetul 21 demonstrează că, această convenţie era una matrimonială şi că Saul a aprobat-o, chiar dacă nu era de acord cu ea.

Observați în versetul următor că, în versiunea regelui James şi în alte biblii latine, adevărul cu privire la căsătoria lui David cu Ionatan a fost mistificat.

1 Samuel 20:30 –
ויחר־אף שאול ביהונתן ויאמר לו בן־נעות המרדות הלוא ידעתי כי־בחר אתה לבן־ישי לבשתך ולבשת ערות אמך
Vayichar af Sha’ul bihonatan vayomer lo ben na’avat hamardut halo yadati ki vocher atah l’ven Yishai l’vosht’cha ul’voshet ervat imecha.
“Şi atunci mânia lui Saul s-a îndreptat împotriva lui Ionatan, şi el i-a spus acestuia: Tu, fiu al perversiunii, al rebeliunii! Crezi că nu ştiu că ai ales pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi a .*… mamei tale ?”

Nu există un cuvânt decent în limba română pentru a fi tradus termenul din urmă folosit de Saul. El a folosit o imagine şi un termen vulgar pentru organul genital feminin.

1 Samuel 20:41 –
הנער בא ודוד קם מאצל הנגב ויפל לאפיו ארצה וישתחו שלש פעמים וישקו איש את־רעהו ויבכו איש את־רעהו עד־דוד הגדיל
Hana’ar ba v’David kam me’etzel hanegev vayipol l’apav artzah vayishtachu shalosh p’amim vayishku ish et re’ehu vayivku ish et re’ehu ad David higdil.
“Băiatul mergea când David venea dinspre sud, şi a căzut la pământ cu faţă în jos, apoi ei şi-au făcut plecăciuni de trei ori şi s-au sărutat, şi au plâns împreună, până când David a avut o erecţie*.”

*Hebrew: הגדיל Higdil: Traducerea din ebraică este : a devenit mare, s-a făcut mare.

În 2 Samuel 1:26, David şi-a exprimat iubirea faţă de Ionatan. Trebuie să înţelegeţi că atunci când David vorbea de iubirea unei femei, el nu se putea referi decât la iubirea sexuală. Era ştiut faptul că iubirea platonică faţă de o femeie era considerată deosebit de nepotrivită. De fapt, bărbaţii şi femeile nu îşi vorbeau în public. Nici măcar soţii nu-şi vorbeau pe stradă. (Unii evrei Chassidy încă respectă acest lucru). Cum David nu trăia nici o iubire platonică cu femei, el nu se putea referi decât la o relaţie sexuală. Este o precizare în plus în legătură cu caracterul sexual al relaţiei pe care o avea cu Ionatan, atâta timp cât era lipsit de sens să compare o legătură platonică cu un bărbat cu o legătură sexuală cu o femeie. Era evident că David preferă iubirea pentru Ionatan. Niciunde în Scriptură nu veţi intâlni o asemenea iubire exprimată de el pentru o femeie. Cu toate că David a avut mai multe căsătorii cu femei şi a făcut copii cu acestea, el nu a exprimat o asemenea iubire faţă de niciuna dintre soţiile lui. Avem deja un exemplu de căsătorie între persoane de acelaşi sex. Să cercetăm un altul:

În Daniel 1:13 ne-am întâlnit cu Așpenaz, şeful eunucilor din Babilon. Acesta a fost numit responsabil cu noii eunuci aduşi din Iudeea, prinţi şi căpetenii, bărbaţi tineri, care au fost castraţi întru împlinirea profeţiei (2 Regi 20:18; Isaia 39:7).
Printre aceştia erau şi Daniel, Meshach şi Abednego. Toţi patru erau eunuci.

Înainte de a continuă subiectul, trebuie să discutăm despre conceptul de eunuc şi despre efectul castrării. Sunt eunucii funcţionali din punct de vedere sexual? Nu există un răspuns precis la această întrebare. Depinde de momentul castrării. Băieţii castraţi înainte de vârstă pubertăţii, metodă folosită pentru prevenirea schimbării vocilor copiilor ce cântau în coruri, nu se dezvoltau sexual şi nu funcţionau sexual. Aceştia puteau totuşi să prezinte dorinţe normale de apropieri fizice şi emoţionale, dar fără să poată funcţiona sexual. Cei castraţi după perioada de pubertate vor fi sterili, dar este posibil că ei să manifeste dorinţe şi funcţii sexuale. Acest lucru poate fi observat la masculii de pisică. Cei castraţi înainte de perioada de pubertate nu se vor dezvolta din punct de vedere sexual şi, de obicei, nu vor prezenta nici unul din comportamentele unei pisici mascul adulte, cum ar fi scuipatul sau montarea pisicilor femele. Pisicile mascul castrate după perioada de pubertate vor continuă să scuipe şi să monteze pisicile femele, dar vor fi sterile.
(De notat este faptul că în antichitate eunucilor nu le era permisă căsătoria cu femei, dar nu li se interziceau relaţiile cu bărbaţi.)

Dar să vedem despre ce este vorba în privinţa lui Daniel, Șadrac, Meșak şi Abed-Nego . Profeţii vorbesc despre aceştia, denumindu-i “tinerii bărbaţi ai lui Iuda”, şi nu “băieţi”. Având în vedere faptul că aceştia erau capabili să-şi exprime şi să-şi apere opiniile, putem concluziona că ei se aflau cel puţin la vârstă pubertăţii. Faptul că ei aveau dreptul să-şi apere religia, sugerează că ei se aflau cel puţin la vârsta adecvată Bar Mitzvah-ului adică a maturităţii spirituale, în general la vârstă de 13 ani. Deci pare evident că aceşti tineri au fost castraţi după, sau cel puţin în timpul pubertăţii, concluzia fiind că este posibil că ei să fi conservat anumite funcţii sexuale. Scriptura nu ne oferă alte informaţii în legătură cu viaţă personală a acestor tineri, în schimb ne oferă anumite detalii din viaţă personală a lui Daniel.

Daniel 1:9 –
ויתן האלהים את־דניאל לחסד ולרחמים לפני שר הסריסים
Vayiten ha’Elohim et Daniyel l’chesed ul’rachamim lifnei sar hasarisim
“Şi Dumnezeu l-a adus pe Daniel întru favorurile şi iubirea gingaşă a prinţului eunucilor.” ( King James Version ).

În acest verset întâlnim o certă relaţie între Daniel şi Așpenaz, căpetenia eunucilor (numele acestuia îl găsim în versetul 3 ). Pentru a pătrunde mai bine semnificaţia acestei relaţii, va trebui să privim dincolo de traducerea din limba engleză, care ne spune foarte puţin despre aceasta . Regele James vorbeşte despre favoruri şi iubire gingaşă. Cuvintele folosite în textul ebraic sunt : חסד chesed and רחמים rachamim.

Să analizăm pentru început cuvântul “chesed”. Acesta se poate traduce în mai multe feluri, cel mai întâlnit fiind acela de “milă”. Totodată poate fi tradus prin “iertare” sau “favor”. Scrierea care vorbeşte despre “şi milă Sa veşnică” foloseşte acest cuvânt, “chesed “.

Şi acum despre cuvântul “rachamim”: acest cuvânt are mai mult decât o semnificaţie. De asemenea, este un substantiv plural, (colectiv), care ia mai multe conotaţii în limba ebraică. Înainte de a-i descifra sensul, să vorbim despre aspectul acestui cuvânt. În limba ebraică, folosirea acestui substantiv plural, poate însemna o subliniere, o accentuare a înţelesului “măreţie” sau ” importantă”.
Ca şi în alte limbi, în ebraică există substantive cu formă singulară, dar cu înţeles colectiv, deci plural. De exemplu : rai, apă, viaţă, faţă. În plus, substantivul Dumnezeu este folosit cu sensul de plural, în scopul evidentierii importanţei şi măreţiei Lui. Deci cuvântul “rachamim” are sens de plural nu doar pentru că e colectiv, dar şi pentru emfatizarea intensităţii, profunzimii, măreţiei.

Prin urmare, ce semnificaţie are aici cuvântul “rachamim “? Unul ar fi acela al cuvatului “chesed”, adică “iertare”, “milă”. Un alt sens este acela de “iubire” (cel mai plauzibil aici). Din context, dacă a fost deja folosit cuvântul “chesed”, că şi “iertare” sau “milă”, ar fi redundanţa folosirea cuvântului “rachamim” în acelaşi sens şi ar constitui şi o formă de exprimare defectuoasă, o construcţie confuză de propoziţie. Pe baza acestor considerente, cuvântul “rachamim” va prezenta semnificaţia de “iubire”. Dar ce fel de iubire? Traducerea în limba engleză sau română este sărăcăcioasă, şi atunci când folosesc acest cuvânt, se folosește de alte cuvinte pentru a detalia genul de iubire. Spre exemplu, iubirea dintre soţi este diferită de iubirea dintre părinţi şi copii, sau iubirea dintre prieteni. Limbile ebraică şi greacă posedă mai multe cuvinte pentru a defini iubirea. De exemplu, în capitolul Ioan 21, când Iisus îl întreabă pe Petru : ” Mă iubeşti?” cuvântul folosit este mult mai semnificativ în greacă. La întrebarea insistentă a lui Iisus, Petru simţindu-se jenat, ruşinat de cuvântul puternic folosit de Iisus pentru “iubire”, i-a răspuns acestuia : “Da, îmi placi”.

Cuvintele în limba ebraică provin din cuvinte-rădăcină, care, de obicei, se compun din trei litere. Toate cuvântele care conţin aceeaşi rădăcină au semnificaţii asemănătoare. De exeplu, rădăcina cuvântului “shalom”, care înseamnă “pace”, “bunăstare”, este compusă din literele “sh-l-m”. Orice cuvânt care conţine că rădăcină aceste trei litere (consoane), au semnificaţii legate de pace sau bunăstare, indiferent de vocalele care leagă consoanele de rădăcină. În cazul nostru consoanele de rădăcină sunt “r-ch-m” (terminaţia “im” da sensul de plural şi nu intră în rădăcina cuvântului). Numeroase cuvinte ebraice conţin această rădăcină, două dintre ele însemnând explicit două organe de reproducere. În acest fel, cuvântul “iubire” din versetul analizat de noi, implică , defineşte clar sensul de iubire sexuală, fizică.

În acest moment, am dori ca cititorul nostru să observe cine este cel responsabil pentru iubirea fizică dintre Daniel şi Așpenz : conform versetului 9, Dumnezeu a fost acela care i-a adus pe aceşti doi tineri împreună. De vreme ce Dumnezeu nu are nici un interes explicit ca oamenii să comită adulter sau sodomie, iar cuvântul “rachamim” înseamnă iubire sexuală, nu doar activitate sexuală, înseamnă că această relaţie a fost destinată a fi una de lungă durată, pe viaţă. Şi cum numim noi o asemenea relaţie ? Căsătorie. În Biblie nu întâlnim nici un alt exemplu de interes romantic sau relaţie sexuală, sau relaţie matrimonială în viaţa lui Daniel. Singurul său partener menţionat este Așpenaz.

Avem deci în Scriptură două exemple de căsătorie între persoane de acelaşi sex. Dar care sunt regulile care guvernează acest tip de căsătorie? Scriptură nu indică reguli pentru asemenea relaţii. Să înţelegem că suntem liberi să le creem noi singuri? Nu neapărat. Notaţi din nou că, în 1 Samuel 18, regele Saul nu pare să facă vreo diferenţa între căsătoria lui David cu fiul său Ionatan, şi căsătoria lui David cu fiica să Mical. Cu toate că nu a acceptat-o pe prima, el a continuat să o recunoască că şi matrimonială, şi nu doar ca pe o relaţie a doi bărbaţi care trăiesc împreună. În aceast sens, pare evident că instrucţiunile date de Biblie în legătură cu căsătoria dintre persoanele de sex opus, sunt menite a fi valabile şi pentru căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex.

Traducere de Beatrice Pauliuc , căreia îi mulțumim pentru munca depusă.
Sursa: http://hoperemains.webs.com