Partea I: bărbatul și muierea sa
Există o grămadă de astfel de vietăți: le întâlnești la fiecare colț de stradă sau uliță și nu ai cum să nu le vezi. Însă nimeni pe lumea aceasta nu poate înțelege ce anume se întâmplă cu ființele astea. De unde vin? La ce sunt de folos? Ființele astea ciudate, ce poartă numele de ”femei”, ne pot fi descrise doar de însuși Dumnezeu, căci până la urmă el le-a făcut și cu siguranță a avut el un plan cu ele.
AJUTOR! AM NEVOIE DE CINEVA!
Dar cum i-a venit ideea asta buclucașă de a crea muierea? Pentru a găsi un răspuns la această întrebare trebuie să luăm la puricat creația din cartea Facerii.
Prima femeie din Biblie a rămas fără nume. A fost creată de Domnul în acelși timp cu primul bărbat, tot fără nume, amândoi creați după chipul și asemănarea acestuia.
Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui
Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. (Geneză 1,27)
Mult mai cunoscută este a doua povestioară din Geneză, care intră frumos în contradicție cu prima poveste din capitolul 1. Imediat după ce a terminat cu creația și marele proiect ”bărbatul și femeia”, Dumnezeu se simte în al noulea cer și nu se mai satură să o tot laude.
Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. (Geneza 2, 1-4)
Și iată că toată creația este fără metehnă. Responsabil de aceasta este perfectul, infailibilul Dumnezeu, caracteristici pe care oricine dintre noi trebuie să le știe că le are.
Însă parcă lipsește ceva din creația asta…
Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul. (Geneza 2,5)
Bunului Dumnezeu i-a căzut însă fisa că deși a creat un pămînt atât de minunat nu are pe nimeni care să-l mai și lucreze. Cu siguranță că s-ar putea ocupa el singur de el, însă este foarte ocupat pe moment și are alte treburi mai importante de rezolvat. Așa că ia niște țărână, pe care o găsește împrejur, și modelează din ea viețuitoarea aia de succes denumită ”om” care va avea să facă pentru zeu munca asta spurcată.
Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise. (Geneza 2,7-8)
Omul ăsta (al treilea la număr), creatură a lui Dumnezeu, nu i se dă niciodată un nume: ”Adam” este cuvîntul în ebraică pentru ”om”. Domnul simte însă cumva cu puterile sale supranaturale că primul om este singur și se decide să rezolve tot el problema.
Şi a zis Domnul Dumnezeu: “Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”. (Geneza 2,18)
Dumnezeu ar fi putut să mai facă și alți oameni, căci avea material prim din belșug. Ce face el însă? Își pierde timpul creând tot felul de animale și încearcă să găsească printre acestea un ajutor omului. Cine știe, poate că așa îi găsește El și lui Adam o jumătate.
Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui. (Geneza 2,19-20)
Și uite așa a trebuit bietul Adam să găsească un nume pentru fiecare gânganie sau animal, pentru milioane de specii. De aceea n-o să-i purtăm pică pentru că și-a pierdut spiritul imaginației la animale precum ”căluțul de mare”, ”câine de mare”, ”pisica de mare” sau ”arici de mare” și pur și simplu a adăugat ”mare” după alte nume de animale.
Cu toate acestea: căutarea unui ”ajutor de potriva lui” nu a avut succes. Și uite cum lui Dumnezeu îi vine glorioasa idee să mai facă pe cineva ”asemănător” omului. Cum țărâna era deja material scump și aproape de negăsit, ajunge Domnul să recicleze: pentru noul proiect nu-și mai poate permite să irosească aiurea țărâna:
Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. (Geneza 2, 21-23).
După cum vedem, ”femeia„ nu a fost nicicum prezentă în planurile lui Dumnezeu la creație. Însă ca ”ajutor potrivit” bărbatului își găsește și ea un motiv pentru care să existe.
Versiunea această a creației femeii ca ajutor al bărbatului se potrivește mult mai bine cu acel concept al Bibliei despre femeie decât imaginea femeii din primul capitol al Genezei. Versiunea ”coasta” este preferata autorilor Noului Testament:
Femeia să se înveţe în linişte, cu toată ascultarea. Nu îngăduiesc femeii nici să înveţe pe altul, nici să stăpânească pe bărbat, ci să stea liniştită. Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva. (1 Timotei 2, 11-13)
Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat. Şi pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. (1 Corinteni 11, 8-9)
Fundamentul dumnezeiesc al supremației prin ”natură” a autorității bărbatului asupra femeii este simplu: Adam a fost creat primul, iar Eva își datorează existența unei donații de coaste. Logică de milioane, nu?! Să ne gândim la următorul exemplu: un copil se naște după părinții săi și se trage din genele acestora. De aceea ni se pare nouă normal ca toți copiii să lucreze în mine sau fabrici, pentru ca părinții să poate trăi în liniște și să își poată finanța plăcerile zilnice.
Imaginați-vă cum ar fi ca un tată să spună copilului ”Ieși la joacă! Astăzi am să muncesc eu ca să hrănesc familia. Mâine poți să te ocupi mai departe de covoare și de săpat în grădină”. Bineînțeles că așa ceva nu se întîmplă în realitate. Poate doar într-o lume nebună cu fundul în sus, unde animalele se căsătoresc, iar femeile au aceleași drepturi ca bărbații…
(va urma…)