Care este poziția Bibliei cu privire la sclavie?

Biserica ridică în slăvi cele zece porunci ca fiind expresia “fără doar şi poate” a iubirii faţă de aproapele şi mai ales al umanităţii, încercând să ne distragă atenţia de la adevărată piesă de teatru care are loc în spatele scenei. Imediat după cele zece porunci urmează regulile cu privire la deţinerea sclavilor: „Drepturile sclavilor evrei“ (Exod 21:2). Nu este vorba doar de posedarea sclavilor proveniţi din luptele împotriva popoarelor vecine (după obiceiul acelor locuri), ci descoperim că puteai ajunge în proprietatea unui sclav direct din poporul evreu. Nu era neapărat ceva ieșit din comun pe atunci să-ţi transformi chiar şi propria fiica în sclav (Exod 21:7): “Dacă un om îşi va vinde faţă că roabă, ea să nu iasă cum ies robii.”

Luând în considerare aceste reguli: nu-şi pierd cumva cele zece porunci din strălucire?

Abraham se plânge, în Geneza 15:3, că nu primeşte urmaşi: Avram a răspuns: “Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este sclavul meu. Citatul aceste îl găsim în versiunile vechi ale Bibliei şi nu într-o versiune modernă, modifică şi adaptată. În acest punct, Biserica, transformă „sclavul“ în „slugă“. Biblia însă nu înţelege prin deţinerea de sclavi un „contract de muncă“, ci face o distincţie clară între salahor, slugă şi sclav. Dumnezeu şi Sfânta Scriptură nu s-au poziționat clar împotriva sclaviei. Ba chiar dă preotului de a face comerţ cu sclavi (Levitic 22:11): Dar robul cumpărat de preot cu preţ de argint va putea să mănânce, tot aşa şi cel născut în casă lui; ei să mănânce din hrană lui.Avem însă chiar şi o descriere detaliată în ceea ce priveşte comportamentul şi relaţia cu oamenii ce aparţin unei clase inferioare (Exod 21:20-21): Dacă un om va lovi cu băţul pe robul sau, fie bărbat, fie femeie, şi robul moare sub mâna lui, stăpânul să fie pedepsit. Dar dacă mai trăieşte o zi sau două, stăpânul să nu fie pedepsit; căci este argintul lui. Observă cineva mică hibă juridică din versetele de mai sus? Oare cine putea demonstra că sclavul bătut cu băţul ar mai fi trăit o zi sau două? ;)Dacă analizăm cu atenţie ultima parte a versetului, descoperim cum se măsoară valoarea sclavului în Biblie: “… căci este argintul lui“.

Dacă cineva încă se mai îndoieşte de faptul că Biblia nu are direct de-a face cu sclavia, atunci să trecem la un alt pasaj aflat în „inima“ Sfintei Scripturi (Exod 20:8-10): Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roabă ta, nici vită ta, nici străinul care este în casa ta. (Citez de dată asta Biblia după traducerea „Cornilescu“. Traducerea lui Luther schimbă „sclavul“ în „slugă“. La fel face şi traducerea oficială ortodoxă: „nici slugă ta, nici slujnică ta“.) Biblia nu doar tolerează sclavia, ci o încurajează fără scrupule (Lev. 25:44): Iar ca să-ţi ai robul tău şi roabă ta, să-ţi cumperi rob şi roabă de la neamurile dimprejurul vostru.Dumnezeu îi cere lui Moise (după ce acesta câştigase o bătălie) să împartă „prada“ (de femei şi bărbaţi) cu El (Num. 31:26-30) Domnul a zis lui Moise: “Fă, împreună cu preotul Eleazar şi cu căpeteniile caselor adunării, socoteală prăzii luate, fie oameni, fie dobitoace. Împarte prada între luptătorii care s-au dus la oaste şi între toată adunarea. Să iei întâi din partea ostaşilor care s-au dus la oaste o dare pentru Domnul, şi anume: unul din cinci sute, atât din oameni, cât şi din boi, măgari şi oi. Să le luaţi din jumătatea cuvenită lor şi să le dai preotului Eleazar ca un dar ridicat pentru Domnul. Şi din jumătatea care se cuvine copiilor lui Israel să iei unul din cincizeci, atât din oameni, cât şi din boi, măgari şi oi, din orice dobitoc; şi să le dai leviţilor care păzesc Cortul Domnului.” […]şi treizeci şi două de mii de suflete, adică femei care nu cunoscuseră împreunarea cu un bărbat… Dacă un soldat ajunge în „posesia“ unei fete (Deut. 21:10-12), primeşte un sfat binecuvântat din partea Domnului: Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, dacă Domnul îi da în mâinile tale, şi vei lua prinşi din ei, poate că printre cei prinşi vei vedea o femeie frumoasă şi vei dori s-o iei de nevasta. Atunci s-o aduci înăuntrul casei tale. Ea să-şi radă capul şi să-şi taie unghiile… Oricum nu contează ce anume doreşte femeia respectivă: odată luată în captivitate devine sclavă. Posesia de sclavi era atât de normală şi de la sine înţeles, încât au fost elaborate tot felul de reguli cu privire la relaţia cu ei (Exod 21:26): Dacă un om loveşte ochiul robului său, fie bărbat, fie femeie, şi-l face să-şi piardă ochiul, să-i dea drumul, ca despăgubire pentru ochiul lui. (Ce rost mai avea să păstrezi un sclav chior şi să-l hrăneşti degeaba, nu? Sau cum în Geneza 17:23 Avraam a luat pe fiul sau, Ismael, pe toţi cei ce se născuseră în casă lui şi pe toţi robii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam, şi le-a tăiat împrejur carnea prepuţului, chiar în ziua aceea, după porunca pe care i-o dăduse Dumnezeu. Biblia reglementează sclavia ca pedeapsă. În cazul în care un hoţ nu este capabil să-şi răscumpere greşeala (Exod 22:2-3): Dacă hoţul este prins spărgând şi e lovit, şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de el; dar dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor faţă de el. Hoţul trebuie să dea înapoi ce este dator să dea; dacă n-are nimic, să fie vândut rob, că despăgubire pentru furtul lui.

Dumnezeu îşi exprimă acceptul sclaviei fără reticenţă: de exemplu atunci când poporul evreu trebuia să-şi „transporte“ prada prin cuceririle făcute. Ce ne spune Deuteronom 21: 10-14? Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, dacă Domnul îi dă în mâinile tale, şi vei lua prinşi din ei, poate că printre cei prinşi vei vedea o femeie frumoasă şi vei dori s-o iei de nevastă. Atunci s-o aduci înăuntrul casei tale. Ea să-şi radă capul şi să-şi taie unghiile, să-şi lepede hainele pe care le purta când a fost prinsă, să locuiască în casă ta şi să plângă pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea, să te duci la ea, să-i fii bărbat, şi ea să-ţi fie nevasta. Dacă nu-ţi va mai plăcea, s-o laşi să plece unde va voi, dar nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porţi cu ea că cu o roabă, pentru că ai înjosit-o. Milostivirea şi bunătatea lui Dumnezeu se „reduce“ la o lună de doliu pentru femeia luată sclav, asta însemnând că săraca femeie are timp o luna întreagă (sic!) să se pregătească de sex (viol).

Chiar şi Biserica, până în secolul XVII, şi-a rezervat dreptul să deţină sclavi, ceea ce se pare că era tocmai susținut de versetele din Vechiul Testament (Exod 21: 5-6) Dacă robul va zice: “Eu iubesc pe stăpânul meu, pe nevasta mea şi copiii mei, şi nu vreau să ies slobod”, atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşa sau de stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sula, şi robul să rămână pentru totdeauna în slujba lui. (de parcă ar există un om care, de dragul lui Dumnezeu, s-ar lăsa făcut slav!)

Nici Iisus nu s-a pronunţat (din păcate!) cu privire la sclavie. Sclavii erau pentru Iisus, ca şi pentru cei din vremea lui, ceva normal şi de la sine înţeles. Biblia reglementează chiar şi mai târziu sclavia şi comportamentul posesorilor de sclavi (Ben Sirah 33:27) … un sclav răutăcios trebuie ţinut în jug şi merită bătaie. (Biserica Ortodoxă traduce lapidar: „În toate lucrurile tale fii tu stăpânul şi nu îngădui asupra cinstei tale nici o pată.“). Cum rămâne cu Noul Testament? Cum era de aşteptat, nici aici nu avem de-a face cu o transformare prea mare. Bine, Paul „dă voie“ unui sclav să creadă în Dumnezeu, însă nu-i prea vine ideea genială să-l elibereze (Efe. 6:8) Ştiind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua că plată de la Domnul.
Sau Col. 3: 22 “Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi sub ochii lor, că cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inima, ca unii care vă temeţi de Domnul. (Biserica Ortodoxă traduce iar „rob“ cu „slugă“). Mai departe în Tim. 6:1: “Toţi cei ce sunt sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, că Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău.”

Chiar şi apostolul Petru şi-a exprimat clar opinia cu privire la sclavi (1 Pt. 2:18):

Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit. (verificând şi traducerile mai vechi, ca cea luterană, am descoperit că nu este vorba de slugă sau salahor, ci de sclav! Unele traduceri au folosit în loc de „celor greu de mulţumit“ expresii precum „mânioşi“, „indispuşi“ sau „capricioşi“.Paul îi caracterizează şi pe scalvi drept „copiii lui Dumnezeu“, însă nu scoate un cuvânt cu privire la eliberarea lor. Care e concluzia lui? Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână (1 Cor. 7:20). Petru chiar este convins că pedepsirea sclavilor nu este doar necesară, ci mai mult: este o datorie faţă de Dumnezeu (1 Pt. 2: 20-21) “Slugilor, supuneţi-vă stăpânilor voştri, cu toată frica, nu numai celor buni şi blânzi, ci şi celor urâcioşi. Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El. Căci, ce laudă este dacă, pentru greşeală, primiţi bătaie întru răbdare? Iar dacă, pentru binele făcut, veţi patimi şi veţi răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu. Căci spre această aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-va pildă, că să păşiţi pe urmele Lui…” A lua la bătaie sclavii pentru că nu muncesc bine e ceva normal, nu? Însă dacă muncesc totuşi bine şi sunt luaţi la bătaie pe nedrept, atunci actul acesta devine un act de har divin, care se aseamănă cu cel făcut de Iisus pe cruce. Să fie asta o morală demnă de urmat? Ce formă a eticii ne predică aici Petru?

Până şi pedepsele biblice aplicate încălcării regulilor sclaviei sunt penibile, dacă nu chiar ridicole. Chiar şi pedepsele împotriva faptelor grave de abuz nu fac o excepție de la regulă (Lev. 19: 20-21): De va dormi cineva cu femeie, impreunandu-se, şi aceea va fi roabă, logodită cu un bărbat, dar nerăscumpărată încă sau dacă nu i s-a dat încă slobozenia, să-i pedepsiţi pe amândoi, dar nu cu moarte, pentru că ea nu este slobodă, ci să aducă el Domnului, la uşa cortului adunării, jertfă de vină; un berbec să aducă jertfă pentru vină sa;”. Observați aici influneța casei preoților în scrierea Bibliei? Ce să înţelegem acum? Dacă cineva abuzează sexual de sclava să, adică se „împreunează“ cu ea şi mai apoi nu mai are chef să o dea bărbatului promis, acţionează greşit faţă de Dumnezeu? Pentru abuzul acesta sexual (viol) se prescrie o jertfă a unui berbec? (pe când în Lev. 19 cineva va fi pedepsit cu moartea dacă mănâncă din jertfă de izbăvire în a treia zi şi nu doar în prima zi!) În acest loc, traducerea făcută de Biserica Ortodoxă lasă de dorit. În Lev 19:8 foloseşte „se va stârpi din poporul sau“, pe când alte traduceri apropiate textului original traduce „va fi eliminat din poporul lui Dumnezeu“).