Argumentul din inerenţă* scripturală afirmă că o carte sfântă nu conţine erori şi prin urmare are o origine divină. Argumentul este adeseori afirmat ca în Sura 4:82 din Coran
„Oare ei nu considera Coranul cu atenție? Dacă ar fi fost de altundeva decât de la Allah, ar fi găsit înauntrul ei multe contradicţii”
Argumentul este legat de versiunea deductiva al argumentului din creaţie fiindcă ori care altă sursă de inerenţă, în afară de Dumnezeu, este exclus.
Argumentul formal
1. O anumită carte sfântă este considerată inerentă.
2. Oamenii nu ar putea fi în totalitate responsabili pentru scriere fiindcă asta ar introduce erori.
3. Din (2), nu există o altă cale de a realiza inerenţa în afară de o sursă divină.
4. Din (1) si (3), scrierea a fost coordonată de o sursă divină
5. Din (4), Dumnezeu există.
Anumite cărți sfinte
Coranul
Majoritatea Islamiştilor considera Coranul a fi cuvântul inspirat al lui Dumnezeu şi nu este corupt, deformat sau schimbat. Aşa cum este afirmat in Sura 4:82, asta implică o origine/intervenție divină.
Biblia
Deşi unii Creştini cred că Biblia este inerentă, apologeticele crestine au tendința să se concentreze pe dovezile interne ale Bibliei ca să stabilească existenţa lui Dumnezeu, mai degrabă să considere întreaga caracteristică a cărţii ca fiind o dovadă intrinsecă. În timp ce recunoştea autorii diferiți ale Bibliei, Mike Culpepper a argumentat că Biblia conţine consistenţă inter-autorială care este „Cu cea mai mare siguranţă deasupra capacităţilor de scriere ale omului”. Ţelul lui este să stabilească că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu „nu necesar pe ceea ce spune […], dar cum a fost pus laolaltă”.
Un alt exemplu de argument din inerenţă care încearcă să autentifice Biblia.
XX. DIN CAUZA INTEGRITATII
„În Biblie nu există nici-o contradicţie internă și nici-o contradicţie externă. Bineînţeles, că sunt „unele contradicţii aparente”, dar acelea sunt lăsate de către Dumnezeu pentru a îi deruta pe scepticii lipsiți de credinţă şi pentru a confirma credinţa celor care de bunăvoie vor studia cu o inima credincioasă.
Tipic, odată ce Biblia este stabilită ca fiind adevarată, argumentul se mută la considerarea existenţei lui Dumnezeu bazată pe dovezile interne ale Bibliei.
Contra argumente
Afirmaţii ştiinţifice si istorice inexacte
Cărţile sfinte conţin numeroase contradicţii si absurditaţi. Asta include Biblia si Coranul.
Există mai multe versiuni
Există versiuni multiple a fiecărei cărţi sfinte. Nu pot fi toate corecte, dar toate pot fi false.
Diferite variante ale Coranului există, citate din surse diferite se află în dezacord şi a fost scris cu decenii după moartea lui Mohamed.
Pretenții circulare
Pretenţia inerenţei este adeseori susţinută de către insuşi cartea sfântă, ceea ce este (o eroare logică) un argument circular. În cazul Coranului, este spus ca a fost scris in Araba clasică fară defecte. Deși Araba clasica este definită ca fiind ceea ce se află in Coran, făcând argumentul circular (ca cel de mai sus).
Oamenii sunt supuși greșelilor
Daca oamenii sunt incapabili să scrie o carte inerentă, ei sunt incapabili sa evalueze dacă o carte este inerenta.
Sursa
http://wiki.ironchariots.org/index.php?title=Argument_from_scriptural_inerrancy
* Care aparține în mod firesc unui lucru sau fenomen; propriu esenței unui lucru sau fenomen; intrinsec; esențial.