Argumente împotriva îngropării lui Iisus
din cartea “Cum a devenit Iisus Dumnezeu“
Autor: Bart D. Ehrman
Ponțiu Pilat și politica sa
Un al treilea motiv concret care mă face să mă îndoiesc de tradiția înmormântării lui Iisus are de-a face cu domnia romanilor în Iudeea. Unul dintre regretele oricărui istoric al creștinismului timpuriu este faptul că nu avem mai multe – mult mai multe – informații despre Ponțiu Pilat, guvernator al Iudeii între 26 -36 e.n., care, printre multe alte fapte, a poruncit ca Iisus să fie răstignit. Ceea ce știm despre el, în orice caz, se îndreaptă în aceiași direcție. El a fost un conducător feroce, violent și răutăcios, care nu afișa niciun interes să arate milă și bunătate supușilor săi și mai ales nu a acordat niciun respect tradițiilor evreilor.
Perioada în care Pilat a fost guvernator nu este documentată decât sporadic în izvoarele vremii, precum câteva monede care au fost emise în timpul domniei sale și o inscripție, descoperită în timpurile moderne, care îl menționează. Informațiile din Noul Testament sunt în sine amestecate, din motive expuse de mine mai devreme. Odată cu trecerea timpului, autorii creștini, inclusiv cei ai Evangheliilor, l-au caracterizat pe Pilat din ce în ce mai înțelegător față de Iisus și din ce în ce mai mult în antiteză cu evreii recalcitranți care au cerut ca Iisus să fie omorât. Așa cum am sugerat, această exonerare progresivă a lui Pilat servește scopuri antisemite evidente, astfel încât, mărturiile din ultimele Evanghelii (Matei, Luca și Ioan) trebuiesc citite cu mare prudență. În tradiția mai veche din Luca, descoperim o imagine mai clară a ceea ce a fost Pilat, iar din cele transmise obținem mai degrabă o imagine confuză a celui care amestecase sângele unor galileeni cu jertfele lor (cf. Luca 13,1). Acest fapt ne arată mai degrabă că Pilat a ucis evrei în timp ce aceștia tocmai aducea jertfe în templu. Este un tablou foarte neliniștitor.
Însă aceasta coincide cu ceea ce auzim despre Pilat din alte surse, în special din scrierile secolului I ale istoricului evreu Iosif Flaviu. Iosif relatează două episoade petrecute în timpul domniei lui Pilat în Iudeea. Primul eveniment a avut loc chiar în momentul venirii sale. În timpul nopții, atunci când Pilat a intrat pentru prima dată în Ierusalim, a postat stindardele romane în oraș, stindarde care aveau inscripționate chipul împăratului. Când evreii s-au trezit și au văzut steagurile romane s-au revoltat: în oraș nu erau permise „chipurile cioplite“, așa cum prescrie legea lui Moise, mai ales chipul unui conducător străin care era venerat în altă parte drept zeu. O mulțime de evrei s-au adunat în fața palatului lui Pilat din Cezarea și au cerut eliminarea stindardelor romane, protest care a durat cinci zile. Pilat nu a avut niciun interes să cedeze pretențiilor evreilor (în contrast cu relatările despre procesul lui Iisus!). Dimpotrivă, la sfârșitul celor cinci zile, a dat ordin trupelor sale să înconjoare protestatarii, cu trei rânduri de soldați, și a poruncit să fie cu toții omorâți. Evreii nu s-au speriat și și-au arătat în mod deschis dorința de a le fi tăiate mai degrabă gâturile și să moară decât să renunțe la cererile lor. Pilat a realizat că nu putea omorî atâția oameni deodată și „surprins de superstiția lor incredibilă“ a poruncit retragerea tuturor steagurilor din Ierusalim (Antichități iudaice 18.3.1).
Al doilea incident a provocat un act de violență reală. Pilat a vrut să construiască un apeduct pentru a alimenta Ierusalimul cu apă potabilă. O idee foarte bună, însă nu atunci când finanțezi acest proiect din vânzarea tezaurului sacru al templului. Autoritățile și cetățenii evrei s-au revoltat și au protestat vehement împotriva acestei acțiuni. Pilat a trimis soldați degizați, le-a poruncit să se amestece cu protestatarii și să atace oamenii, însă nu cu săbii, ci cu bâte. Ei au făcut așa cum li s-a poruncit și „mulți” evrei au fost uciși în atac, iar mulți alții au fost călcați în picioare în tumultul care a urmat (Antichități iudaice 18.3.2).
Pilat nu a fost un guvernator binevoitor care să asculte cu amabilitate cererile oamenilor pe care îi guverna. A fost oare Pilat genul de conducător care să încalce tradițiile romane și să dea ascultare cererii unui membru al consiliului evreiesc de a înmormânta cum se cuvine o victimă răstignită pe cruce? Nu după toate cele expuse mai sus. Exact cum afirmă și Crossan: [Pilat] a fost un simplu guvernator roman de mâna a doua, care nu ținea seama de tradițiile evreilor și care apela la forță ca la o soluție normală de a înnăbuși protestele pașnice ale mulțimilor revoltate” (Revolutionary Biografie, p. 158.). Mult mai clară este nemulțumirea unui evreu contemporan cu Pilat, pe nume Philo din Alexandria, care subliniază în textul său „răutatea sa, violența sa, jafurile sale, atacurile sale, comportamentul său abuziv, execuțiile sale frecvente fără judecată și ferocitatea sa sălbatică fără sfârșit.” (Mesaj către Gaius 302).
Am început acest articol subliniind că există unele lucruri despre tradițiile legate de învierea lui Iisus pe care noi pur și simplu nu le putem cunoaște cu adevărat. Una dintre aceste tradiții, care ne este „oferită” chiar de către narațiunea înviereii, este aceea că Iisus a fost îngropat tradițional, fie de către un membru al Sanhedrinului sau chiar de către cel mai proeminent membru al său, Iosif din Arimateea. Istoric vorbind, nu cred că putem spune în mod cert că această relatare este nefundamentată și absolut eronată; cred că ar fi prea mult să spunem că știm, de exemplu, că Iisus a fost mâncat de câini. Pe de altă parte, nu putem știi cu siguranță că această relatare este adevărată, și avem, în acest sens, foarte multe motive care ne fac să ne îndoim de aceasta. Eu unul mă îndoiesc de acest fapt. În cazul în care romanii au urmat în mod normal politicile și obiceiurile lor, iar Pilat a fost omul pe care ni-l prezintă sursele istorice, atunci este foarte puțin probabil ca Iisus să fi beneficiat de o înmormântare decentă în ziua răstignirii, într-un mormânt pe care orcine l-ar putea mai apoi identifica.
citește și: Argumente împotriva îngropării lui Iisus (Partea 1)