2 Cronici 27

1. Iotam avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ieruşa, fata lui Ţadoc.

2. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său, Ozia. Numai că n-a intrat în Templul Domnului. Totuşi poporul se strica mereu.

3. Iotam a zidit poarta de sus a Casei Domnului şi a făcut multe clădiri pe zidurile de pe deal.

4. A zidit cetăţi pe muntele lui Iuda şi cetăţui şi turnuri în dumbrăvi.

5. A fost în război cu împăratul fiilor lui Amon şi i-a biruit. Fiii lui Amon i-au dat în anul acela o sută de talanţi de argint, zece mii de cori de grâu şi zece mii de orz; şi i-au plătit tot atât pe anul al doilea şi al treilea.

6. Iotam a ajuns puternic, pentru că şi-a urmat necurmat căile înaintea Domnului Dumnezeului său.

7. Celelalte fapte ale lui Iotam, toate războaiele lui şi tot ce a făcut el, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Israel şi Iuda.

8. El avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim.

9. Iotam a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ahaz.

 

aici vom publica tâlcuirea textelor biblice…

 

Comentariile sunt închise.