Viața lui Iisus: copilăria lui Hristos

CAPITOLUL 12 – Maiestatea Sa Irod e nervos

În acest timp, Irod, aşa cum spuneam, era deprimat de naşterea micului „Uns”. Acest nou-născut, afirmaseră magii, care păreau în cunoștință de cauză, trebuia să domnească mai târziu peste evrei. Asta însemna că el, Irod, ar fi fost detronat. Tetrarhul era cu atât mai posomorât, cu cât ţinea la coroana lui. Dădu ordin să fie convocați toți prinții preoților, scribii și doctorii poporului şi-i adună în palatul său. [n.tr.: Este vorba de „doctorii Legii”– în iudaism, specialiști și interpreți autori- zați ai cărții Tora]. Le povesti în amănunt vizita regilor-magi, le repetă ce-i spuseseră ei, menționă episodul cu steaua mergătoare şi le puse clar această întrebare:

– În fond, ce-i adevărat în toate astea?

Prinții preoților răspunseră:

– Am văzut și noi caravana regilor-magi, am văzut și steaua umblătoare, dar nu ştim ce vrea să însemne lucrul acesta.

– Sunteţi deci niște dobitoci! ripostă furios Irod. Cum? Aceşti magi, care n-au citit niciodată cărţile profeţilor voştri, au aflat, prin forţa calculelor asupra mişcării astrelor, că un nou rege se va naște în apropierea Ierusalimului, iar voi, voi care aţi fost crescuți în Templu, care cunoaşteţi la literă toate previziunile formulate prin aleşii Dumnezeului vostru, nu bănuiți măcar ce-o să se întâmple? E prea de tot! Nu vă meritaţi banii, domnilor. Traduceţi-mi imediat profeţiile, sau vă spânzur!

Scribii şi prinții preoților nu se îngrijorau însă că vor fi spânzuraţi. Îşi aduseră cu ei toate cărţile şi se puseră pe răsfoit. Nimic în Biblie nu anunţa de o manieră precisă naşterea unui rege al evreilor în epoca lui Cezar-Augustus. Cu toate acestea, cum trebuiau să-i dea satisfacție cu orice preț lui Irod, îi traduseră un pasaj din profetul Mica, în care stătea scris: „Şi tu, orăşel Bethleem-Ephrata, tu eşti unul dintre cele mai mici în ținutul lui Iuda, şi totuşi din tine va ieşi un prinţ care va paște poporul lui Israel, revenit prin el la Dumnezeu”. Când şi cum va trebui să se nască acest prinţ? Profeţia lui Mica nu preciza. În speţă, pentru a nu-l contrazice pe Irod, doctorii evrei își dădură cu părerea că ar putea foarte bine să existe o coincidenţă între această previziune destul de vagă şi calculele algebrice ale regilor-magi.

– Bun, spuse Irod, o să stau cu ochii pe Bethleem. Îi concedie pe preoţii Templului, fără a le face cunoscute planurile sinistre la care medita; căci el medita la planuri sinistre.

Totuși, printre aceşti membri ai clerului israelit se afla unul care ar fi putut să-l informeze pe Irod într-un mod foarte precis. Acesta era marele preot Simion, cel care prezidase purificarea Mariei şi prezentarea lui Iisus la Templu. Inspirat de Iehova, Simion, n-am uitat, îl recunoscuse drept Mesia de cum îl văzuse. E mai mult decât probabil că el făcea parte din reuniunea prinților preoților de la palatul tetrarhului. Pentru ce nu dădea el nicio informaţie despre ceea ce ştia? Fără îndoială, Iehova, care pe 2 februarie îl făcuse atât de vorbăreţ, de această dată îi închisese gura.

Irod decise, deci, să aştepte întoarcerea magilor. Dar magii, ascultând de o voce nocturnă, se abţinură să mai treacă prin Ierusalim. De unde rezultă că regele Irod, frământându-se din ce în ce mai tare, sfârşi prin a face o criză de nervi. Îl cuprinse o furie de nedescris, sparse toată vesela, pălmui toate slugile, îi întoarse spatele soției în fiecare seară, își smulse mult păr din cap şi chiar își scrânti mâna, când dădu cu pumnul în oglindă.

Se duse la Bethleem, însoţit de călăul șef şi de ajutoarele lui; acolo, ceru să fie aduși în fața lui notabilii satului.

– Aşa-i că trei regi-magi din Orientul Îndepărtat au trecut recent pe aici? îi întrebă el.

– Într-adevăr, sire. Trei regi, călare pe niște cămile superbe, urmau o stea şi s-au dus la un grajd. – La un grajd?

– Da, sire, la un grajd unde un bătrân şi nevasta lui, care abia născuse, își găsiseră adăpost.

– Sunteţi siguri de asta?

– Bineînțeles, sire. Satul nostru nu numără nici 3.000 de locuitori, răspunseră notabilii. Ne cunoaştem toţi aici, așa că-ți dai seama că sosirea unei caravane cu trei regi nu putea să treacă neobservată. Mare ne-a fost mirarea să-i vedem pe acești trei regi și cămilele lor intrând maiestuos într-un grajd… Un staul prăpădit, săpat în stâncă, unde nu se adăpostesc decât animalele păstorilor şi căruțașii lefteri.

Irod reflectă un moment, apoi îşi reluă interogatoriul:

– Aceşti trei regi ciudați, care au mers să-i viziteze pe oamenii din grajd, unde sunt ei acum?

– Habar n-avem! N-au întrebat nimic pe nimeni, pentru că se încredeau în steaua lor, şi au plecat aşa cum au venit.

– Şi bătrânul, şi femeia care a născut recent, şi copilul, mai sunt în grajd?

– Nu, sire; au dispărut într-o bună dimineaţă, sau, mai bine zis, într-o bună noapte; căci dimineaţa am văzut că-şi strânseseră lucrurile şi plecaseră. Au luat cu ei și un măgar, pe care un amărât de măgărar îl adăpostise în staulul ăla. Nu știm ce-i cu familia asta, dar sigur nu sunt oameni cinstiți. – De-ajuns, murmură Irod. Îmi ascundeţi adevărul. Îl aveţi printre voi pe acel copil extraordinar, în onoarea căruia au venit la Bethleem cei trei regi şi steaua lor…

– Dar, sire, îți jurăm…

– Nu-mi pasă de jurămintele voastre. Pentru că am un interes politic foarte mare să nu-l las în viață nici o secundă în plus pe copilul în cauză, şi cum vreau să fiu sigur că nu-l ratez, domnul călău şi ajutoarele lui, pe care am onoarea să vi-i prezint, vor masacra imediat toţi copiii de sex masculin din Bethleem cu vârsta sub doi ani.

Se iscă un vaiet general. Nefericiţii notabili ai satului se prăbușiră în lacrimi la picioarele lui Irod. Dar el rămase de neclintit.

– Călăi, strigă el, m-aţi auzit. Faceţi-vă datoria!

Imediat, călăii porniră să scotocească cele două sau trei sute de case care compuneau satul, iar seara, când soarele dispăruse la orizont, îşi terminaseră munca sângeroasă: în acest orășel de 3.000 de suflete, ei sugrumaseră – ne afirmă Biserica – 20.000 de copii inocenţi.

Cât despre Dumnezeu tatăl, el nu făcu nimic pentru a preveni acest masacru oribil. În mod normal, victimele furiei lui Irod ar fi trebuit să fie (cel puțin așa mi se pare mie) de un interes aparte pentru un Dumnezeu un pic mai drept. O suflare a Celui Atotputernic ar fi putut feri de la moarte această mulţime de prunci cărora oricum nu le putea fi atribuită naşterea lui Hristos. Dar în acea zi, Savaot nu se gândi să coboare din norul lui şi asistă cu un ochi impasibil la acest groaznic masacru.

POZA IROD!

[n.a: Bethleemul n-a avut niciodată mai mult de 3.000 de locuitori, aceasta fiind cifra maximă pe care a atins-o populaţia lui, şi asta nu în timpul lui Iisus. La început, acest sat se numea BET- HLEEM – EPHRATA, Bethleem însemnând „casa pâinii”, iar Ephrata „fertilă”.

Considerăm util să facem o notă importantă în ceea ce priveşte acest târgușor care, după legenda catolică, a fost leagănul religiei lui Louis Veuillot. El este situat pe o colină înaltă, care coboară prin câteva terase acoperite de vii şi de măslini până în adâncul văilor care înconjoară cele trei coaste. Are o panoramă magnifică. În prezent, la dreapta, se înalţă un deal, pe care tronează un donjon vechi, numit „Muntele Francilor” și care-și datorează numele cruciadelor; în stânga, se văd domurile şi minaretele din Ierusalim; în faţă, la est, orizontul este mărginit de lanţul albăstrui al munţilor Moab.

Populația Bethleemului, renumită în toate timpurile pentru caracterul ei rebel și belicos, este alcătuită în mare parte din creștinii celor trei religii (catolică, greacă și armeană); ocupația acestora, în afară de agricultură și cultura viței de vie, constă în confecționarea de carpete, cruci de sidef și alte obiecte de cult, care reprezintă venitul cel mai important al acestor țărani inventivi. La extremitatea estică a localității, se află biserica Naşterii, a cărei construcţie, începută de Elena, mama împăratului Constantin, a fost finalizată de acesta în anul 331. Aceasta se înalță deasupra grotei unde, conform legendei, a venit pe lume Iisus. Această biserică este mascată la exterior de zidurile înalte şi de grădinile mânăstirilor romană, greacă şi armeană, care o înconjoară. Nu are decât o intrare, la vest, precedată de o piață pavată. Un vestibul gol și întunecos, împărţit în trei încăperi, deschide intrarea în biserică.

Edificiul, al cărui plan este dispus în formă de cruce, este construit în stil roman. Piciorul crucii cuprinde 5 nave, formate din 4 rânduri de coloane corintice de 6 metri înălţime şi de 23 centimetri diametru. În număr total de 48, aceste coloane sunt monolite, dintr-un calcar cu aspect de marmură. Cele 5 nave au aceeaşi înălţime, cea din centru (26/30 metri) fiind cât celelalte 4 la un loc. Grinda crucii sau transeptul, care are aceeaşi lăţime ca cea a navei mari, se termină la fiecare extremitate cu o absidă semicirculară, care-i marchează formele la exterior. Partea de sus a crucii, unde se găseşte sanctuarul, ridicat cu 3 grade deasupra marii nave, se termină, de asemenea, cu un semicerc care are dimensiunile egale cu cele ale absidelor crucii.

Biserica nu are bolţi, deasupra coloanelor fiind un antablament care, în nava centrală, este depăşit de ziduri străpunse de ferestre mari. O șarpantă despre care unii autori cred că ar fi din lemn de cedru, pleacă de la îmbinarea de sus a zidurilor şi se înalţă în dom, pentru a susține un acoperiș care n-a fost niciodată terminat. Acest cadru, care datează din secolul al XVII-lea, se remarcă prin eleganţă şi lejeritate.

Mozaicuri pe fundal de aur şi picturi bizantine elegante din secolul al XII-lea acopereau anterior coloanele şi partea superioară a pereţilor navei centrale. Aceste opere de artă, preţioase prin materialele alese şi grija cu care au fost executate, au fost parţial distruse de greci, prin 1842. Un zid de închidere ridicat la baza crucii separă cele trei braţe superioare de piciorul crucii, care nu este decât un fel de vestibul, unde oamenii din toate sectele creştine, dar şi turci şi arabi, vin să vorbească şi să fumeze. Toată armonia liniilor arhitecturale e întreruptă de această despărţitură. Grecii ocupă toată partea superioară a crucii şi braţul ei drept. În partea de jos a altarului principal, ornat mai degrabă cu lux decât cu gust, se remarcă o stea de marmură, care, conform legendei, corespunde punctului din cer în care s-ar fi oprit steaua miraculoasă prin care au fost conduşi magii. Locul grajdului în care s-a născut Mântuitorul se găseşte exact sub această stea. Altarul Armenilor este plasat în braţul stâng al transeptului, în locul unde se pretinde că s-ar fi oprit cămilele magilor.

Catolicii romani nu au un altar în biserica superioară, însă posedă toată grota Naşterii, la care ne conduc două scări răsucite, fiecare cu o înclinație de 15 grade. Această grotă are o formă neregulată, măsurând 12 metri lungime pe 5 lăţime şi 3 înălţime. Pereţii de stâncă şi solul sunt în întregime acoperiţi cu marmură scumpă. Un număr mare de lămpi, care sunt aprinse tot timpul, luminează acest sanctuar venerat de creştini. În fund este locul în care se presupune că Fecioara l-ar fi adus pe lume pe Mesia, acesta fiind marcat de un bloc de marmură albă, încrustat cu jasp şi înconjurat de un cerc de argint cu raze, în formă de soare. În jurul cercului se pot citi următoa- rele cuvinte: „HIC DE VIRGINE MARIA JESUS CHRISTUS NATUS EST (1717) – Aici, Fecioara Maria l-a născut pe Iisus Hristos”. Așadar, în 1717 am aflat locul exact în care a văzut lumina zilei fiul bunului Dumnezeu. La dreapta, ni se arată ieslea, al cărei nivel este puţin mai jos decât nivelul grotei. Un bloc de marmură, scobit în formă de leagăn, indică chiar locul unde copilul porumbelului a fost culcat pe paie.

Un călător, domnul de Laborde, s-a întrebat cum au reușit animalele, boul şi măgarul legendari, să pătrundă în acest loc întunecos.

Nu vom relata numeroasele tradiții, mai mult sau mai puţin distractive, care țin de povestea fiecărui colţișor al acestui sanctuar celebru. Călătorul pe care l-am numit mai sus a remarcat pe una dintre coloanele bisericii 5 găuri mici, dispuse în formă de cruce, care trec drept amprentele degetelor Fecioarei!

Mai multe coridoare subterane tăiate în stâncă duc la grota Naşterii. Aici ni se arată locul în care sfântul Ieronim, care, după cum se ştie, era un iepure în călduri, și-a petrecut cea mai mare parte a vieţii, precum și mormântul lui şi cel al celor două amante, sfânta Paula şi sfânta Eustochia, mamă şi fiică. Ni se arată chiar un mormânt puţin mai mare decât celelalte, unde se află, după cum suntem asigurați, osemintele celor 20.000 de inocenţi trimiși la moarte de Irod. Să adăugăm că aceleași rămăşiţe sacre ale celor 20.000 de inocenţi se găsesc și la catedrala din Köln. Evident că este mult mai bine să avem aceste oseminte în dublu exemplar, pentru cazul în care, printr-o nenorocire, un set s-ar pierde, lucru ce ar putea foarte bine să se întâmple].

Comentariile sunt închise.