Cum să-ți bați sclavii ca la carte

Biblia ne oferă o multitudine de sfaturi pentru orice situație din viața de zi cu zi. Dacă vreți să știți exact ce trebuie să faceți în cazul în care dețineți sclavi, Dumnezeu vă oferă în cartea sa, Biblia, tot ceea ce aveți nevoie. Astfel veți evita orice greșeală față de sclavi și vă veți bucura de binecuvântarea cerească a Domnului.

Dacă cumva nu dețineți încă sclavi, nu vă impacientați! Este timpul să vă gândiți serios să vă economisiți timpul prețios investit în activități foarte costisitoare. Cum? Simplu: de ce să munciți dacă Dumnezeu vă poate ajută să trăiți bine și fără muncă? Nu există niciun motiv întemeiat ca să te opui sclaviei. Cel puțin așa ne învață Biblia! Nu uitați însă că trebuie însă să respectați câteva reguli în acest sens. Dacă aveți de gând să achiziționați mână de lucru ieftină, nu uitați că cel mai bine este să fie de origine străină, ok?

“Dacă vrei să ai robi şi roabe, să-i iei de la neamurile care vă înconjoară; de la ele să cumpăraţi robi şi roabe. Veţi putea să-i cumpăraţi şi dintre copiii străinilor care vor locui la tine şi din familiile lor, pe care le vor naşte în ţara voastră; ei vor fi averea voastră. Îi puteţi lăsa moştenire copiilor voştri după voi, ca pe o moşie; şi puteţi să-i ţineţi astfel robi pe veci. Dar cât despre fraţii voştri, copiii lui Israel, niciunul din voi să nu stăpânească pe fratele său cu asprime.” (Levitic 25: 44-46)

Nu faceți greșeala să vă luați sclavi evrei: după câțiva ani de sclavie trebuie să îi lăsați liberi. Motivul: sunt aleșii Domnului și trebuie tratați cu multă atenție și iubire. Să nu cumva uitați că această regulă se aplică doar celor de sex bărbătesc (vezi aici Exod 21:7).

“Dacă vei cumpăra un rob evreu, să slujească şase ani ca rob; dar în al şaptelea să iasă slobod, fără să plătească nimic ca despăgubire.” (Exod 21:2)

În cazul în care nu aveți deloc bani sau părinții nu v-au lăsăt niciun sclav drept moștenire să nu intrați în disperare. Dumnezeu a avut grijă să vă ofere și aici un mic ajutor: trebuie doar să participați la un mic război sfânt, să omorâți pe acei eretici care se opun sclaviei și pe ceilalți să îi treceți pe lista voastră de proprietăți. Așa omorâți două muște dintr-o lovitură: material prim pentru ucis și de făcut sclavi. Ce să mai zicem?! Dumnezeu a avut grijă să ne binecuvânteze din belșug:

“Când te vei apropia de o cetate ca să te baţi împotriva ei, s-o îmbii cu pace. Dacă primeşte pacea şi-ţi deschide porţile, tot poporul care se va afla în ea să-ţi dea bir şi să-ţi fie supus. Dacă nu primeşte pacea cu tine şi vrea să facă război cu tine, atunci s-o împresori. Şi după ce Domnul Dumnezeul tău o va da în mâinile tale, să treci prin ascuţişul sabiei pe toţi cei de parte bărbătească. Dar să iei pentru tine nevestele, copiii, vitele şi tot ce va mai fi în cetate, toată prada, şi să mănânci toată prada vrăjmaşilor tăi, pe care ţi-i va da în mână Domnul Dumnezeul tău. Aşa să faci cu toate cetăţile care vor fi foarte departe de tine şi care nu fac parte din cetăţile neamurilor acestora. Dar în cetăţile popoarelor acestora, a căror ţară ţi-o dă ca moştenire Domnul Dumnezeul tău, să nu laşi cu viaţă nimic care suflă.” (Deuteronom 20:10-16)

Nu uitați însă ultima dorința a lui Dumnezeu: eliminați orice ființa din aceste orașe după ce v-ați luat deajuns sclavi și sclave! Doar astfel adunați puncte bonus în fața lui Iahveh. Să nu faceți care cumva greșeala de a uita pe cineva în viață.

A deține proprietăți în formă de sclavi vă obligă însă să respectați câteva reguli. Dacă sclavul e neascultător și aveți de gând să îi dați o mamă de bătaie, aveți grijă să nu lăsați urme vizibile. Nu de alta, dar s-ar putea să vă pierdeți sclavul.

“Dacă un om loveşte ochiul robului său, fie bărbat, fie femeie, şi-l face să-şi piardă ochiul, să-i dea drumul, ca despăgubire pentru ochiul lui. Şi dacă face să cadă un dinte robului său, fie bărbat, fie femeie, ca despăgubire pentru dintele lui, să-i dea drumul.” (Exod 21: 26-27)

Atâta vreme cât nu le cad cumva ochii sau dinții din gură este ok să le dați câteva bâte pe spinare. Dacă după bătaie sclavul intră cumva în comă pentru o zi sau două, nu vă impacientați! Dacă cumva își dau duhul, e de rău. Nașpa e că pierdeți o mână (bine, două mâini!) de lucru și sclavul puturos stă frumos și se odihnește în infirmerie.

“Dacă un om va lovi cu băţul pe robul său, fie bărbat, fie femeie, şi robul moare sub mâna lui, stăpânul să fie pedepsit. Dar dacă mai trăieşte o zi sau două, stăpânul să nu fie pedepsit; căci este argintul lui.” (Exod 21:20-21)

În cazul în care aveți de gând să vă bateți sclavul măr, aveți grijă să nu-l omorâți din prima, ci să îi rupeți oasele într-așa fel încât balaurul de sclav să mai trăiască o zi sau două. Doar așa nu veți încălca legea sfântă a Dumnului.

sclavu exod 21 cu 20 Kopie

Apropo, în cazul în care vreți să scapați de sclavii nedoriți, pur și simplu îi vindeți mai departe fie ca sclavi, fie ca soții. Mare grijă! Dacă le vindeți ca soții, în momentul în care le-ați vândut nu mai aveți voie să le mai folosiți, chiar dacă acestea încă trăiesc în casa voastră:

“Când un om se va culca cu o femeie, roabă logodită cu un alt bărbat, şi ea n-a fost răscumpărată de tot sau slobozită, să fie pedepsiţi amândoi, dar nu pedepsiţi cu moartea, pentru că ea nu era slobodă. El să aducă Domnului pentru vina lui, la uşa Cortului întâlnirii, un berbec ca jertfă pentru vină.  Preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-a făcut, cu berbecul adus ca jertfă pentru vină; şi păcatul pe care l-a făcut îi va fi iertat.” (Exod 19: 20-22)

În cazul în care vă urcați pe sclave nevândute (adică sex; nu viol, că vă sunt proprietate!), Dumnezeu n-o să vă ia la rost. Logic, că nimeni nu are de pierdut din asta. Citiți cu atenție Biblia și totul o să fie ok.

Poate vă gândiți, ca bun creștin, că aceste reguli le găsim în Vechiul Testament. Dar nu cumva Fiul lui Dumnezeu, bunul Iisus, a eradicat sclavia?! Ei bine, Iisus nu a avut timp să facă asta. În Noul Testament sclavia este dusă la perfecțiune: sclavii sunt îndemnați să își socotească stâpănii vrednici de toată cinstea. Altfel, sclavii se fac vinovați în fața lui Dumnezeu de încălcarea legilor Sale sfinte!

“Toţi cei ce sunt sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău. Iar cei ce au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască, sub cuvânt că sunt “fraţi”, ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor sunt credincioşi şi preaiubiţi. Învaţă pe oameni aceste lucruri şi spune-le apăsat. Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic; ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele.” (1 Timotei 6:1-4)

“Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos. Slujiţi-le nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu.” (Efeseni 6:5-6)

Sper că v-am putut convinge că învățătura asta eretică modernă, după care sclavia ar fi ceva diabolic și rea, nu este conformă cu învățătura biblică a Domnului. În momentul în care Dumnezeu ne oferă reguli de gestionare a sclavilor el ne vorbește din postura unui Dumnezeu care are multă experiență în acest domeniu. Pe lângă activitatea sa intensă de luptător și judecător ceresc, se implică în mod personal și cu comerțul cu sclavi:

“Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a vândut în mâinile filistenilor şi în mâinile fiilor lui Amon.” (Judecători 10:7) Alte surse: Jud 2:14; 3:8; 4:2 și 13:1.

Multe învățături ale Bibliei sunt uneori lipsite de o claritate. Nu însă când vine vorba de sclavie. În cazul în care nu știu eu ce organizații sau politicieni vin cu ideea că sclavia este ceva negativ și nu încetează să jignească mesajul Domnului, pur și simplu ignorați tot ce vă spun. Ăștia sunt siguri doar lucrarea dracului. Altă explicație pentru ignorarea textului biblic de către aceștia nu-mi explic. Este foarte important să faceți diferența între vocea Domnului și vocea Satanei: Dumnezeu ne cere în Biblie să eradicăm ereticii și să luam sclavi toți civilii implicați în război. Restul vine de la Satana!

Poate te interesează și:

Comentariile sunt închise.